EXCLUSIV (VIDEO): Nicio pistă, niciun semn despre presupusa prăbușire a unui avion la Iași

joi, 13 iulie 2017, 21:45
4 MIN

Un apel la 112 făcut joi seara a pus pe jar autoritățile. Un localnic a sunat la numărul de urgență semnalând faptul că a văzut flăcări la motoarele unui avion ce zbura prin zona Comarna-Osoi-Cozia. Toate forțele ISU din Iași au fost trimise în teren. Căutările aeronavei ce s-ar fi prăbușit au durat trei ore.

UPDATE ORA 16:50

Acesta este ieșeanul care a sunat joi seara la serviciul de urgențe 112 pentru a anunța că a văzut un avion care se prăbușea și care a fost amendat cu 1.000 de lei pentru alertă falsă:

UPDATE ORA 10:10

Ieșeanul care a sunat joi seara la serviciul de urgențe 112 pentru a anunța că a văzut un avion care se prăbușea a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce mai multe echipaje ISU și SMURD s-au deplasat în teren și au efectuat cercetări timp de circa trei ore pe o suprafață de zeci de kilometri pătrați.

UPDATE ORA 02:30

La trei ore de la primirea apelului prin Sistemul Unic de Urgență 112 și de la declanșarea codului roșu de intervenție, reprezentanții ISU și ai celelorlalte forțe de intervenție au decis își retragă echipajele în dispozitiv.

"Începând cu ora 1,52 încetează aplicarea planului roșu. Forțele se retrag. Nu s-a confirmat informația primită la serviciul 112 în legătură cu prăbușirea avionului. Instituțiile cu atribuții în controlul zborurilor nu au semnalat dispariția vreunui aparat de zbor", a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

La rândul său, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iași a declarat că în zonă va rămâne un echipaj medical.

"Rămânem în zonă cu o parte din cadrele medicale, bineînțeles, cu acordul ISU. Cele mai multe echipaje medicale își vor relua activitatea obișnuită. Reluarea căutărilor este sarcina ISU. Dacă vom avea vreun eveniment medical, vom continua să intervenim", a declarat Diana Cimpoeșu.

UPDATE ORA 01:50

Trei persoane ar fi văzut acel avion. Unul a sunat la 112, iar alți doi au oferit mărturii echipajelor trimise în teren.

UPDATE ORA 00:50

ISU care au mers la Măcărești au vorbit cu a doua persoană care a văzut o aeronavă zburând la înălțime foarte joasă, care scotea un fum alb în spate și care a dispărut după un deal.

Autoritățile ieșene au luat legătura cu Raed Arafat, iar acesta a discutat cu omologii din Republica Moldova. Nu există informații despre un avion prăbușit sau dispărut. Pompierii contină căutările.

UPDATE ORA 00:00

Cele mai multe echipaje de intervenție au rămas la Cozia în așteptare. Câteva echipaje cu mașini mai mici au mers acasă la apelant, l-au luat pe acesta, iar acum se îndreaptă spre Măcărești pentru a verifica zona. Martorul susține în continuare că a văzut cu ochii lui avionul în flăcări dând un ocol.

UPDATE ORA 23:55

Relatarea bărbatului care ar fi văzut avionul în flăcări:

UPDATE ORA 23:35

VIDEO de la căutări:

S-au făcut verificări și la Dealu Morii.

Reprezentanții Aeroportului au infirmat că ar fi avut loc vreun incident.

"Este un apel primit la ora 22,45. Cetățeanul spunea că e în zona Prisecani — Osoi. Acum verificăm dacă se confirmă. Obligatoriu, de la preluarea acestui anunț am intrat sub cod roșu", a menționat prefectul Marian Șerbescu.

UPDATE ORA 23:15

Toți șefii din cadrul ISU și subalternii lor au fost chemați de acasă la serviciu. Este prezent și generalul Iamandi și sunt solicitate forțe suplimentare de intervenție.

Reporterii ZDI sunt acum în drum spre Cozia și sunt depășiți de numeroase autospeciale de pompieri.

Dacă se va descoperi că informația este adevărată și că un avion s-a prăbușit, va fi activat planul roșu de intervenție.

UPDATE ORA 23:10

Toate forțele ISU caută pe un câmp presupusul avion căzut.

UPDATE ORA 22:55

Jurnaliștii ZDI au reușit să ia legătură cu oficiali ai ISU. Reprezentanții instituției au transmis că sunt în alertă maximă și au trimis la fața locului, în recunoaștere, mai multe autovehicule. În același timp, ISU așteaptă informații de la Aeroportul Iași. Oficialii ISU speră ca apelul la 112 să fie doar o farsă.

Aeroportul Iași a transmis către ISU că, de pe radare, nu le-a dispărut niciun avion și, în cel mai rău caz, avionul semnalat în apelul de la 112 ar fi o cursă din Republica Moldova.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Toate mașinile de la SMURD și Ambulanță sunt în alertă. Un echipaj SMURD a fost trimis în recunoaștere în zonă. ISU a sunat la primării pentru a confirma sau infirma informațiile din apel. Resurse importante sunt trimise la fața locului

Comentarii