Laureaţii atletismului mondial

luni, 24 noiembrie 2014, 02:43
2 MIN
 Laureaţii atletismului mondial

La gala de la Monaco au fost premiaţi săritorul cu prăjina Renaud Lavillenie şi aruncătoartea de greutate Valerie Adams

Francezul Renaud Lavillenie, recordman  mondial indoor la săritura cu prăjina (6,16 m), şi sportiva neo-zeelandeză Valerie Adams, care evoluează la aruncarea greutăţii, au fost desemnaţi atleţii anului 2014, la gala Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), vineri seară, la Monaco.  Lavillenie, care îi succede lui Usain Bolt, este primul francez care primeşte această recompensă acordată din 1988. Lavillenie a fost campion olimpic în 2012 şi a câştigat de trei ori titlul european în 2006, 2010 şi 2012. Renaud Lavillenie a depăşit recordul mondial în februarie, la Doneţk, chiar sub ochii fostului recordman mondial, Serghei Bubka. Performanţa de 6,16 metri a fost realizată în sală, dar depăşeşte şi cel mai bun rezultat mondial în aer liber, aparţinând tot lui Bubka (6,14 m). Renaud a încercat o săritură de 6,21 metri, dar, din păcate s-a accidentat uşor, fapt care i-a întârziat debutul în sezonul outdoor. În acest sezon, francezul a câştigat cinci concursuri de Diamond League şi s-a impus la Europenele de la Zürich, iar cu victoria de la Bruxelles a devenit singurul atlet din istorie care a câştigat de cinci ori Diamond League într-o probă.
La feminin, titlul a revenit sportivei neo-zeelandeze Valerie Adams, cvadruplă campioană mondială la aruncarea greutăţii (2007, 2009, 2011, 2013) şi campioană olimpică în 2012. Este, practic, neînvinsă în marile concursuri de şapte ani şi dacă nu a urcat pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice de la Londra, aceasta s-a întâmplat deoarece câştigătoarea, Nadzeia Astapciuk (Belarus) a fost descoperită ca fiind dopată şi a pierdut titlul. În acest an, sportiva de origine caledoniană s-a încoronat campioana lumii indoor la Sopot (20,67 m) şi a realizat un record absolut în circuitul Diamond League: singura atletă care a câştigat toate concursurile Ligii de Diamant pe o probă. Cele două premii au fost acordate pentru prima oară împreună.

Comentarii