O nouă cafenea literară organizată de studenţii francofoni în Iaşi

joi, 02 aprilie 2015, 01:51
1 MIN
 O nouă cafenea literară organizată de studenţii francofoni în Iaşi

Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi (ASFI) va organiza mâine o nouă Cafenea Literară, în Librarium Palas, de la ora 18.00, în care se vor discuta, la fel ca la prima ediţie, cele patru teme ale concursului – frontiere, rupturi, chipurile şi întoarcerea.

La Cafenea vor dezbate scriitorii Paul Gorban, Şerban Axinte şi Andrei Alecsa. „Dezbateri literare şi momente artistice vor contura o seară plină de inspiraţie, ca îndemn la creaţie şi participare la concursul literar din cadrul proiectului. Competiţia va avea un caracter bilingv, fiind divizată în trei secţiuni: Poezie în limba română, Poezie în limba franceză şi Proză scurtă în limba română“, au precizat organizatorii.
Înscrierile la aceste competiţii se desfăşoară până pe 15 aprilie, fiecare participant având dreptul de a trimite o singură creaţie la fiecare dintre secţiuni, pe e-mail. Temele sunt anunţate de către organizatori ca fiind orientative, punându-se accent pe „inspiraţia creatoare“.
Jurizarea se va realiza între 16 şi 23 aprilie, iar câştigătorii vor fi invitaţi la Gala proiectului unde vor fi premiaţi. „Încă de la început, acest proiect a reprezentat o reală provocare, deoarece am avut trei obiective precise: calitate, esenţă, inspiraţie. «Echos francophones» chiar se defineşte prin ecouri! Aceasta este esenţa proiectului: oameni inspiraţi şi literatură de calitate“, a precizat Simona Pădurariu, coordonator al proiectului.
 
 
 

Comentarii