O nouă tură de emoții pentru elevii ieșeni. Evaluarea naţională a luat sfârşit ieri, urmează admiterea la liceu

joi, 30 iunie 2016, 01:52
2 MIN
 O nouă tură de emoții pentru elevii ieșeni. Evaluarea naţională a luat sfârşit ieri, urmează admiterea la liceu

Elevii care au absolvit anul acesta clasa a VIII-a au susţinut ieri ultima probă din cadrul Evaluării Naţionale. Pe baza notelor obţinute la aceste două probe, română, matematică, dar şi a probei la limba maternă pentru cei de alte naţionalităţi, elevii vor fi repartizaţi la liceele din judeţ. Media de la exa­men este mai importantă decât a fost acum câţiva ani deaorece reprezintă 75% din media de absolvire, în timp ce media anilor de studiu reprezintă doar 25%. 

 

La primul subiect de la matematică, elevii au avut de rezolvat şase cerinţe, mai dificile fiind cele ce cereau calcularea perimetrului unui pătrat, a unui unghi dintr-un cub şi o diagramă. Subiectul II a avut cinci cerinţe: elevii au avut de desenat un paralelipiped dreptunghic, de rezolvat o problemă de aritmetică şi de rezolvat funcţii. La ultimul subiect, format din alte două subpuncte, a picat o problemă de geometrie ce a vizat perimetrul unui triunghi dat, aria unei prisme şi plane perpendiculare.

Vineri, 1 iulie, se vor afişa rezultatele, iar după ora 16 elevii ne­mulţumiţi de note pot depune contestaţii până la ora 20.  Rezolvarea contestaţiilor va avea loc până pe 5 iulie, când se vor afişa rezultatele finale. În perioada 8-12 iulie, absolvenţii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere, şi tot în această perioadă fişele vor fi introduse în baza de date computerizată.

Pe 20 iulie, unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile din învăţământul liceal de stat din judeţ. Tot în aceeaşi zi, şi liceele vor afişa lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate.

Candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi în perioada 21 – 29 iulie. Potrivit metodologiei, media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat.

La nivel naţional, dintre cei 153.672 de candidaţi înscrişi la Evaluarea Naţio­nală au fost prezenţi 97,04% la proba de Limba şi literatura română, probă care avut loc luni. La prima probă, şase elevi de la şcolile din ţară au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. La Iaşi, dintre cei 6.332 elevi înscrişi, la probe s-au prezentat peste 97% din total.

Pentru prima dată, anul acesta, comisia naţională de examen a decis ca lucrările de la evaluarea naţională să fie corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

 

 

Comentarii