Poeziile lui Eminescu

Am primit săptămâna trecută un cadou pe care l-am aşteptat cu nerăbdare: Mihai Eminescu, Poezii, ediţie de Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, Bucureşti, 604 p. Nerăbdarea cu care am aşteptat apariţia şi difuzarea volumului are mai multe explicaţii, dar îmi permit să dezvălui doar două dintre ele.

Anul trecut, după apariţia excelentului volum Mărturii despre Eminescu, pe care, de altfel, l-am prezentat cititorilor (ZdI, 28 noiembrie 2013), am legat cu editorul lucrării o corespondenţă care s-a transformat încet şi sigur într-un şir de destăinuiri ce au rodit mai întâi în planul colaborării profesionale. Dl. Cătălin Cioabă a fost invitat la lucrările Colocviului Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, în mai anul curent, şi în discuţia avută atunci, am aflat că lucrează la o ediţie de poezii eminesciene pe care o dorea proaspătă din punct de vedere conceptual şi prietenoasă cu cititorul.

Ce înseamnă acest lucru?, s-ar putea întreba, pe bună dreptate, cititorul rândurilor de faţă. În primul rând, o ediţie apropiată de cititor este un exerciţiu editorial delicat sub mai multe aspecte. Cititorii au aşteptări deosebite de la o carte şi grade diferite în competenţa de a o pricepe. Apoi, cititorul pasionat de literatură este – vă rog să mă credeţi pe cuvânt – o fiinţă cu un suflet complicat. Legătura cu cărţile dragi este un mariaj în toată puterea cuvântului: dialogul cu literatura este zilnic, „iubita” e purtată peste tot, şi, fapt mult mai important, viaţa devine mai frumoasă, mai plină de sens, ori de câte ori sunt aduse în discuţie cărţile, pentru că, pur şi simplu, nu-ţi poţi scoate din minte şi din inimă icoana celor dragi.

De asemenea, să nu uităm că cititorul e o instanţă exigentă şi capricioasă, o fiinţă adesea greu de mulţumit. De aceea îşi cheltuie editorii energia vitală şi talentul, să le fie pe plac cititorilor.

O ediţie autentic prietenoasă cu cititorul indică un editor priceput, exersat în echilibristica de a mulţumi pe cineva. De la Baumgarten încoace, în scrierile de estetică este, într-un fel sau altul, prezentă ideea că gustul e o apreciere subiectivă legată de sentimentul de mulţumire. Întreb, deci, cum poate fi mulţumit cineva greu de mulţumit? Fără a divulga o reţetă, merită consemnate meritele principale ale unei ediţii pe placul cititorilor: armonie în dozarea informaţiilor din aparatul critic (ce e prea mult strică, ce e prea puţin nemulţumeşte), iscusinţă şi delicateţe în tehnica de a atrage cititorul spre text, ispitindu-l să renunţe la prejudecăţi, pricepere în alegerea surselor documentare valorificate în construcţia ediţiei şi, nu în ultimul rând, o cunoaştere cât mai bună a meandrelor minţii autorului editat.

În cazul ediţiilor operei lui Mihai Eminescu, ultimul dintre atributele menţionate este vârful aspru şi nemilos pe care au încercat să-l domine, fără a reuşi, zeci şi zeci de editori. Deşi există, istoric vorbind, atât de multe ediţii, încât Eminescu ar putea fi considerat cel mai publicat scriitor român din toate timpurile, opera eminesciană a avut puţini editori care să-l fi înţeles pe autor. Chiar şi în prezent, marele şantier al operei lui Eminescu dezvăluie (celor ce ştiu să caute) pepite nedescoperite de căutătorii ameţiţi de lucirile piritei.

Drumul pe care l-a parcurs dl. Cătălin Cioabă nu e, după cum se vede, deloc molcom, dar dumnealui a ştiut să evite capcanele mortale, să adopte o filosofie editorială bazată pe încrederea în cititor şi să construiască un volum care arată că, înainte de orice, un editor trebuie să fie un cititor de rasă şi cu clasă.

A doua dezvăluire pe care îmi permit să o fac este că am aşteptat cu nerăbdare să simt mai bine cartea, ştiind că editorul a avut inspiraţia de a ilustra volumul. Acest deliciu rezonează foarte bine cu cerinţele dependenţilor de lectură. Divaghez niţel: când am citit cartea Ilinei Gregori, „Ştim noi cine a fost Eminescu?”, am fost aşa de prins încât unele pasaje din carte mi-au rămas în minte aidoma unor picturi. Graţie talentului autoarei, am văzut ceea ce ar fi văzut Eminescu.

Or, dl. Cioabă, având o bună cunoaştere a operei lui Eminescu şi a exegezei acesteia, a reuşit să surprindă, în imagini sugestive, atmosfera epocii în care a trăit şi a scris autorul. Sunt, astfel, recuperate, imagini care pot emoţiona. Prin această tehnică, poezia lui Eminescu este prinsă în realitatea ei istorică şi e foarte plăcut pentru cititor să se preumble prin acest muzeu virtual în care ramele poemelor se învecinează cu alte rame semiotice semnificative: stampe, portrete, peisaje, caricaturi, însemnări manuscrise, fotografii de epocă.

Mai adaug că realizarea ediţiei a presupus o muncă în care au fost implicaţi specialişti de marcă în studiul operei lui Eminescu, precum d-na prof. Ioana Bot, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, dl. conf. Iulian Costache, de la Universitatea din Bucureşti sau d-na prof. Lucia Cifor, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar cititorul va înţelege că cea mai recentă ediţie a poeziilor lui Eminescu e o întreprindere prietenoasă, solidă, de încredere.

Ioan Milică este lector universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi