De Business

Punem punctul pe știi

Primăria aşteaptă teren de la Fortus ca să facă parc industrial

joi, 18 mai 2017, 01:50
4 MIN
 Primăria aşteaptă teren de la Fortus ca să facă parc industrial

Atragerea investitorilor străini a fost una din principalele teme dezbătute la Iaşi cu ocazia conferinţei „Investiţii pentru Iaşi” şi a seminarului „Fluent în Finanţe”.

De ce nu atrage Iaşul mai mulţi investitori? Cum reuşesc oraşe precum Ploieşti să aibă parc industrial iar Iaşul nu? Acestea sunt câteva din întrebările pe care şi le-au pus oamenii din mediul de afaceri din urbea noastră, în cadrul conferinţei „Investiţii pentru Iaşi” şi a seminarului „Fluent în Finanţe”, evenimente organizate ieri la Primărie, începând cu ora 15. Principala temă care macină mediul de afaceri din Iaşi dar şi administraţia locală, şi despre care s-a vorbit intens, este atragerea investitorilor.

Adrian Benţa (FOTO), consultant fiscal a prezentat condiţiile şi oportunităţile înfiinţării unui parc industrial la Iaşi, dând ca exemplu parcul industrial de la Ploieşti. „Acolo, la 500 de metri este o multinaţională. Ce beneficii sunt de pe urmele lor, păi salariaţii sunt plătiţi mai bine iar taxele şi impozitele rămân pe plan local. Am fost surprins când am văzut că parcul nici măcar nu este în zona metropolitană, ci la 10-15 kilometri de Ploieşti. Şi se construieşte acolo în continuare, în disperare, iar fiecare dintre aceste societăţi are specificul ei de activitate. Primul pas spre un parc industrial de succes este să fie administrat de o societate comercială privată, nu de stat, deoarece este mai eficient. Statul este un prost administrator”, a explicat acesta.

La întrebarea deputatului Marius Bodea şi anume: „În condiţiile în care în România există zeci de parcuri industriale funcţionale, care este motivul pentru care în Iaşi nu este unul funcţional şi de ce nu corespunde Iaşul?”, invitaţii au încercat să dea fel şi fel de explicaţii. Prima ar fi că această oportunitate nu este adusă la cunoştinţa unor investitori mari. Alta ar fi că nu există teren pentru un parc industrial, ţinând cont că pentru înfiinţarea lui, este nevoie de cel puţin 5 hectare de teren. Şi aici s-a dat exemplul parcului industrial de la Miroslava, dar care, deşi este lângă Iaşi, nu este realizarea Iaşului. O soluţie găsită de Primărie ar fi aceea de a înfiinţa un parc industrial la Fortus. „Poziţia oficială a Primăriei este că aşteaptă teren de la Fortus, speră că va recupera o bucată de teren de acolo”, a menţionat George Onofrei, moderatorul conferinţei. Acest lucru este menţionat în condiţiile în care, societatea Fortus SA se află în insolvenţă de 10 ani, iar Primăria se numără printre creditori. În prezent însă, din diferite cauze, Fortus nu poate face darea în plată, a terenului.

Voci din sală au susţinut că mai sunt şi alte terenuri pe care se poate construi un parc şi că Primăria nu poate privi dincolo de zona metropolitană, dar ar trebui să o facă. Alte discuţii au mai fost purtate pe tema analfabetismului financiar, a lipsei forţei de muncă, care este un impediment în creşterea investiţiilor, dar şi despre cum tranzacţionezi la bursă. „Cel mai important este să demonstrăm că Iaşul este o zonă în care mediul de afaceri se poate mişca. E bine că adunăm oameni din mai multe domenii, să dea Dumnezeu să existe şi rezultate în urma acestor întâlniri”, a precizat Mihai Chirica, primarul Iaşului.

Conferinţa şi seminarul au fost organizate în Sala Mare a Palatului Roznovanu de către Avisso şi Primăria Iaşi, în parteneriat cu Bursa de Valori Bucureşti, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Camera Auditorilor Financiari România şi Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi. Au mai fost prezenţi la eveniment, pe lângă Adrian Benţa, (Bucureşti), şi Florin Dobre, director în cadrul C.E.C.C.A.R. România, Irimie Popa, Universitatea Babeş-Bolyai (Cluj), Ileana Botez, Bursa de Valori (Bucureşti), Radu Gabriel, preşedinte al Camerei Auditorilor Financiari din România, Robert Şova, preşedintele C.E.C.C.A.R. România, Lucian Isac, reprezentant Estinvest şi nu în ultimul rând, Mirabela Miron, preşedinte Avisso. Evenimentul face parte din seria manifestărilor publice organizate la nivel naţional în perioada 14 – 15 mai cu scopul instituirii Zilei Naţionale a Investiţiilor, o iniţiativă legislativă susţinută prin implicarea Guvernului şi a autorităţilor publice locale.  

Comentarii