Războiul comunicatelor continuă

sâmbătă, 24 septembrie 2016, 01:43
4 MIN
 Războiul comunicatelor continuă

 Comisia Tehnică a FRF răspunde lui Hagi cu date statistice. Managerul Viitorului spune că nu se află în nicio barcă şi vrea binele fotbalului românesc

 
 
Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal a formulat un comunicat de presă bazat pe date statistice, prin care răspunde acuzaţiilor lui Gheorghe Hagi, care considera că unii dintre jucătorii săi au fost nedreptăţiţi de selecţiile făcute, dând însă alte exemple de jucători de la Academie.  Membrii Comisiei Tehnice nu au contabilizat evoluţiile jucătorilor de la Academia Gheorghe Hagi, despre care a vorbit fostul internaţional român.
“În ultimul an, la acţiunile selecţionatei Under 19 au participat 11 jucători legitimaţi la Academia Hagi plus încă doi care aparţin Academiei, dar sunt împrumutaţi (Vlădescu şi Grecu).Îîn top 3 «minute jucate» în ultimul an la nivel Under 19 se regăsesc doi fotbalişti de la Academia Hagi: 1. Paşcanu (Leicester – 940 minute), 2. Căpuşă (AGH – 793 minute), 3. Kilyen (AGH – 762 minute).Îîn top 10 ”minute jucate” se regăsesc 5 fotbalişti de la Academie. Aceste cifre au fost realizate în ciuda faptului că, în perioada 23 martie – 30 martie 2016, pentru turneul din Republica Moldova, Academia nu a pus la dispoziţie cei şase  jucători convocaţi, invocând faptul că nu este vorba de o dată din calendarul FIFA. Cu privire la prezenţa lui Ianis Hagi la acţiunile selecţionatei Under 19, jucătorul a fost convocat, dar clubul a solicitat să nu participe la turneul Caput Mundi al echipei naţionale din perioada 25 februarie – 4 martie 2016, în vreme ce clubul Fiorentina nu a permis prezenţa lui la lot pentru dubla cu Israel din 6-11 august, motivând faptul că nu este vorba de o dată din calendarul FIFA”, se arată în comunicatul postat pe site-ul FRF.
Comisia Tehnică a evidenţiat faptul că la nivelul naţionalei U21, FC Viitorul a avut în medie trei jucători titulari la fiecare meci: “La ultima acţiune a reprezentativei Under 19, în Finlanda, au fost prezenţi patru fotbalişti de la Academia Hagi, plus Ianis Hagi şi Grecu, fotbalist al Academiei, dar care evoluează sub formă de împrumut la SCM Piteşti. Din cei 12 fotbalişti din România convocaţi, cinci aparţin de Academia Hagi. La nivelul reprezentativei U21, în cele nouă partide din actuala campanie de calificare la Euro 2017 au fost utilizaţi 29 de jucători, 28% fiind jucători sau foşti jucători de la Viitorul, adică opt.  Viitorul a avut în medie trei jucători titulari la fiecare meci al României U21”.
Hagi nu s-a lăsat şi a trimis şi el un comunicat în care răspunde Comisiei Tehnice a FRF şi prin care subliniază că el a vrut să demonstreze că nu el atacă, dar el este atacat. "Un fost oficial din cadrul sectorului tehnic al FRF a afirmat că trebuie create “Alternative la Academia lui Hagi”. Ce înseamnă cuvântul “alternativ, Doar prin câteva exemple am vrut să demonstrez mass-mediei şi suporterilor din România că eu sunt cel atacat. Am făcut acest lucru tocmai pentru a nu se crea o imagine eronată că eu am atacat FRF, aşa cum s-a speculat”. Hagi exemplifică replica la  “Alternativa la Academia lui Hagi” prin două lucruri petrecute cu Ianis Hagi: “în urmă cu doi ani şi cu opt jucători de la Academia Hagi în echipă, România U17 (generaţia ‘98) s-a calificat la Turul de Elită după ce a învins cu 6-1 Danemarca. La Turul de Elită numărul jucătorilor din Academia Hagi s-a redus, iar directorul tehnic din acea perioadă a încercat să-l umilească pe Ianis (1); cu toate că Ianis Hagi a reuşit performanţe foarte mari pentru vârsta lui, nu a obţinut până în acest moment nici măcar o promovare la un lot naţional superior ca vârstă. Ianis merita şansa unei promovări pe care a avut-o orice alt jucător talentat din Academie sau de la alt club din ţară (2)”
Hagi a precizat, în încheiere, că tot ceea ce atransmis a fost în nume propriu. “Obiectivul meu este să sprijin fotbalul românesc şi vreau să aibă rezultate, nu sunt contra FRF. Nu mă băgaţi în nici fel de joc politic sau în vreo barcă. Nu mă simt în barca nimănui, doresc doar binele fotbalului românesc şi îmi asum tot ceea ce am spus pentru că am fost lider", se menţionează în scrisoarea lui Hagi, care anunţă în final că acesta este ultimul comunicat pe care îl dă pe această temă.
 
 
 
 

Comentarii