Caută 
1 MIN
Fără să ne dăm seama, Unirea se înfăptuieşte sub ochii noştri
Peste o lună de zile, pe 27 august, Republica Moldova aniversează 25 de ani de Independenţă şi poate ar fi momentul ca România să se întrebe mai serios ca niciodată ce fel de vecin îşi doreşte cu adevărat. După îngheţul comunist al lui Voronin din perioada 2005 – 2009 a urmat o perioadă romantică, aceea a guvernării pro-europene Filat, culminată cu dispariţia sârmei ghimpate de pe Prut, gest cu o putere simbolică atât de puternică încât a reactivat tot ceea ce era mai rău şi mai agresiv în sateliţii Moscovei din politica de la Chişinău. Din păcate – pe nesimţite – lucrurile s-au întors în matca tulbure a instabilităţii, totul culminând cu răsturnarea ultimului guvern pro-european de peste Prut (la 29 octombrie 2015) şi instalarea hoţeşte, în miezul unei nopţi geroase din ianuarie 2016, a unui guvern gen „Grivco” năşit de către oligarhul Plahotniuc.
De la începutul furtunos al acestui an, oră de oră, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, Republica Moldova s-a îndepărtat subtil de la traseul reformelor pro-europene, ajungând să semene în acest moment mai degrabă cu un S.R.L. gestionat de către un sistem mafiot care a acaparat presa, economia dar şi justiţia unei ţări care, întocmai unei inimi slăbite de boală, pare neputiincioasă şi resemnată în lipsa unui tratament de şoc.
Momentan, sistemul actual de la Chişinău încă exersează cartea duplicitarismului: prefăcându-se surzi în faţa cerinţelor imperioase de reformă a Justiţiei solicitate de către Bucureşti, Bruxelles dar şi Washington, actualii guvernanţi de peste Prut ameninţă cu incendierea casei şi aruncarea lucrurilor în stradă. „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte răsplată”era o replică dintr-un film al lui Nae Caranfil care probabil l-a inspirat şi pe oligarhul Plahotniuc: „lăsaţi reformele, ce atâta grabă, mai degrabă trimiteţi nişte bani cu care să plătim ajutoare sociale aducătoare de voturi, altfel noi îi predăm ţara lui Dodon şi veţi vedea apoi ce se întâmplă”, pare să le spună de câteva luni încoace guvernul Filip partenerilor externi. Pe la spate, însă, şmecherii de la guvernarea de la Chişinău fac din ochi partenerilor de business şi nu numai de la Moscova, „staţi să luăm banii de la naivii ăştia, trecem iarna, şi din primăvară ne aşezăm la împărţit serios ce a mai rămas prin Moldova”.
Până acum, domnii Cioloşşi Iohannis nu s-au lăsat păcăliţi nici de lamentările „frăţeşti” de la Chişinău, nici de ameninţările fraţilor mai mari de la Bucureşti ai lui Plahotniuc, dottore Victor Viorel Ponta şi atotorganizatorul Liviu Dragnea, care solicitau urgentarea finanţării Republicii Moldova. Să sperăm că atât timp cât foaia de parcurs european solicitată de către Premierul Cioloş guvernului-marionetă Filip va rămâne imaculată, precum teza unui corigent, nici banii contribuabililor români nu vor ajunge prin cine ştie ce buzunar de costum de firmă de la Chişinău.
După 25 de ani de la proclamarea Independenţei, la Chişinău începe să înmugurească Unionismul. Dacă acum câţiva ani Unirea cu România era doar speranţa unei mâini de oameni sufletişti şi entuziaşti, în ultima vreme lucrurile încep să se schimbe interesant. Alături de sufletiştii de bună-credinţă au început să se grupeze şi pragmaticii, cei care din dorinţa de a-şi trăi viaţa în certitudine şi conduşi de reguli corecte încep să se uite cu alţi ochi către ceea ce înseamnă România şi valorile ei. Este vorba despre oameni care văd România nu numai drept un donator bun la toate, dar şi ca o ţară care îţi poate oferi şansa unei vieţi mult mai sigure faţă de ceea ce se întâmplă acum, din păcate, peste Prut.
Dacă lucrurile vor continua să degenereze în direcţia abuzivă a actualei guvernări de la Chişinău este foarte posibil ca peste 5 ani, la aniversarea a 30 de ani de Independenţă, „stataliştii” democraţi ai lui Plahotniuc (Marian Lupu, liderul formal al acestui partid-borsetă, şi acum declară cu emfază că vorbeşte limba „moldovenească”, în nici într-un caz „româna”) să ajungă să sărbătorească doar ei între ei Independenţa a ceva ce nu mai există. Fără să ne dăm seama, oră de oră, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, Unirea se înfăptuieşte sub ochii noştri. Iar dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe cei de la Evidenţa Populaţiei, agenţiile imobiliare, de la bănci precum şi pe cei de la Registrul Comerţului din Iaşi, Cluj sau Bucureşti care – de jumătate de an încoace – fac cunoştinţă cu oamenii de bună-credinţă de la Chişinău care se mută cu totul la noi, dorindu-şi o viaţă normală, să fie respectaţi şi să respecte un stat normal, România.
Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova
