De Business

Punem punctul pe știi

Un gigant din IT îşi consolidează baza de la Iaşi

vineri, 01 aprilie 2016, 04:50
3 MIN
 Un gigant din IT îşi consolidează baza de la Iaşi

Amazon va închiria un spaţiu de birouri de trei ori mai mare faţă de cel din prezent în cadrul Palas, mai exact în clădirea United Business Center (UBC) 5. Numărul angajaţilor ar urma să urce la 1.300 de persoane.

 

Informaţiile publicate la începutul anului trecut de „Ziarul de Iaşi” se confirmă: gigantul american Amazon pregăteşte recrutări masive pentru viitorul apropiat. În acest sens, compania se va muta în casă nouă, tot în „curte” la omul de afaceri Iulian Dascălu, odată cu finalizarea clădirii United Business Center (UBC) 5. Suprafaţa închiriată poate oferi suficient spaţiu pentru cel puţin 1.300 de salariaţi. Oficialii Iulius Management Center nu au dorit să comenteze informaţiile apărute public. Potrivit informaţiilor apărute în cotidianul de business „Ziarul Financiar”, Amazon, unul din cei mai mari retaileri on-line din lume, a închiriat clădirea UBC 5 din cadrul proiectului de birouri Palas Iaşi, cu o suprafaţă de 13.500 metri pătraţi. Publicaţia citează surse apropiate tranzacţiei, fără însă a indica numele acestora. Situată pe strada Sfântul Lazăr, clădirea UBC 5 este dispusă pe şapte etaje, două niveluri fiind destinare parcării subterane. „La o chirie medie de 10-12 euro pe metru pătrat, contractul s-ar ridica la peste 1,6 milioane de euro anual, însă astfel de acorduri se semnează pe cel puţin cinci ani, astfel că tranzacţia trece de 8 milioane de euro”, arată un calcul estimativ al publicaţiei.  Amazon ocupa 4.000 de metri pătraţi în clădirile de birouri de la Palas: 2.500 metri pătraţi în UBC 1, respectiv 1.500 metri pătraţi în UBC 4.

 
Cea mai mare tranzacţie
 
În ianuarie 2015, „Ziarul de Iaşi” anunţa că Amazon Development Center are în plan chiar dublarea numărului de salariaţi până în 2016, potrivit informaţiilor care circulau la acea dată pe piaţa de profil. În urmă cu un an proiectul respectiv era în stadiul de analiză, iar oficialii de la Iaşi ai companiei nu au dorit să comenteze aceste informaţii. „Nu vă pot da informaţii pe marginea acestui subiect”, spunea în ianuarie 2015 Cristian Josan, RBS Site Manager la Amazon Development Center. Acesta nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri de reporterii ziarului nostru.  Conform informaţiilor prezentate de „Ziarul Financiar”, compania ar putea angaja anul acesta peste 1.000 de persoane în centrul din Iaşi. La jumătatea anului trecut, pentru gigantul american lucrau la Iaşi peste 330 de angajaţi. Mutarea, considerată drept cea mai mare tranzacţie pe birouri din provincie în acest an, are loc în contextul în care Amazon are în plan extinderea operaţiunilor în Europa şi recrutarea de mii de persoane în aceste centre. Anul trecut, compania a creat peste 10.000 de noi locuri de muncă în Europa. Amazon Development Center a realizat la Iaşi o cifră de afaceri de 38,5 milioane lei, potrivit celui mai recent bilanţ disponibil public, aferent anului 2014. În urmă cu doi ani, profitul net al companiei era de 2,6 milioane lei. 
 
Proiecte aflate în dezvoltare
 
Numărul persoanelor care vor lucra în spaţiile office moderne din Palas va creşte cu circa 3.000 de persoane odată cu deschiderea celor două noi clădiri UBC, aflate în plină dezvoltare. Pe lângă UBC 5, Dascălu lucrează şi la transformarea spaţiului ce urma a găzdui un cinematograf  într-o clădire de birouri de patru etaje, cu o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Cel mai probabil, lucrărilor se vor finaliza în prima jumătate a acestui an, iar, prin aceste investiţii ale grupului Iulius, componenta office a ansamblului din centrul Iaşului va ajunge la suprafaţa de 62.000 metri pătraţi închiriabili. 
 
 
 

    

Comentarii