Accidentaţi de România

Tragediile de la noi survin ca şi cum mâna destinului ar lovi nişte cuiburi de viespi. Sunt o variantă şoc prin care poţi descoperi străfundurile sistemului, cele pe care un străin nu le-ar putea cunoaşte şi înţelege în alt mod.

De pildă, n-am auzit în viaţa noastră, n-am citit nicăieri, nici un analist economic nu a dezvăluit în mediu formal şi informal de existenţa unui adevărat „imperiu al GPL-ul” creat de apropiaţi ai baronilor PSD. Fără tragedia de la Crevedia, n-am fi avut informaţii atât de detaliate despre cum se pot produce sute de milioane de euro din sfori politice şi cum se pot patrona scheme de îmbogăţire fulgerătoare, bazate pe evaziune şi practici înşelătoare.

Ceea ce ne-a arătat catastrofa de la Crevedia ar fi trebuit să fie descoperit de justiţie, anchetat de tot sistemul plătit cu supramăsură să protejeze şi să apere cetăţeanul. Ce făceau autorităţile locale şi instituţiile de control? Pe unde erau, la ce foloseau? Erau doar carcase, aparenţe sub care colcăiau interese private şi, evident, organizată protecţia ilegalităţilor. Un sistem mascat în interiorul sistemului „oficial”.

Accidentul de la 2 Mai, produs de un tânăr drogat, lăsat de poliţişti să circule, ne-a arătat ce se află în spatele cortinei: poliţişti care nu se pot baza pe teste antidrog cumpărate şi omologate de MAI, deci de stat, deşi consumul de droguri de mare risc a devenit o adevărată modă printre şoferi. Am mai aflat concret cât de mică şi coruptă e, de fapt, poliţia; cum rezolvă un caz sensibil, cu persoane importante cu un telefon primit de sus, de la protectori, şi cum, inevitabil, aceasta conduce la moartea unor oameni.

Vrei un „insight” despre funcţionarea justiţiei? Nu îţi trebuie analize sau rapoartele UE. Tot un accident, soldat cu moartea unui om, ne prezintă „imparţialitatea” şi înţelesul conceptului de „castă judiciară”. Atunci când un fiu beat de judecător fuge după un accident în care omoară un om şi este eliberat condiţionat de colegii părintelui, cu mult înainte de termen, pentru că a „stat închis în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale”. Aşa te aranjează justiţia.

Ce afli despre sistemul medical când o viitoare mămică moare în spital după ce strigă „nu am aer!”? Că, întâmplător, „managerul” spitalului este lăcătuş mecanic pus de la partid. Dar când altă femeie naşte pe stradă, alungată din spital? Că numirea „managerului” e tot de la un partid. Odată puşi în funcţii, oamenii partidelor nu pot decât să „accidenteze” vieţi.

Accidentele din România au o particularitate: nu sunt aleatorii, elemente ale hazardului, greşeli pur şi simplu, ci se manifestă ca răbufniri ale sistemului, ca nişte tragedii programate.

Adresaţi-vă unei instituţii cu sesizări scrise, cu dosare înregistrate, cu nişte cazuri limită, de viaţă şi de moarte, strigaţi pur şi simplu „ajutor”, să vedeţi că, de cele mai multe ori, până la o tragedie, puţini te iau în serios, prin excepţie parcă. Regula este ca aceste instituţii, umplute la refuz de „animale politice” şi chelneriţe pe post de ingineri la Apele Române, cum ne arată anchetele Recorder, nu pot decât să pregătească următoarele tragedii.

Se pricep de minune la mimarea funcţiilor autorităţilor, a legalităţii, printr-un festival de controale, amenzi, rapoarte, statistici, după ce se întâmplă tragediile. Dar nu vei afla de la ei niciodată înainte de „accidente” despre cum sunt trataţi bătrânii în azile, de ce funcţionează cluburi fără autorizaţii de tot felul, de ce ard pacienţii în spitale, de ce femeile mor în maternităţi sau nasc pe stradă. Oare nu acestea sunt dovezile cele mai clare ale unui stat închipuit? Carcasele denumite „instituţii”, în care viermuiesc birocraţi-rude şi oameni de la partid, construiesc crevasele care se cască sub picioarele noastre cu regularitate, luând vieţi şi nenorocind destine.