Conf. Dr. Cristian Mârțu, medic primar ORL, Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare, Iași: ”În mod evident, copilul trebuie văzut de un medic ORL-ist, pentru a stabili cu certitudine diagnosticul. Vegetațiile adenoide sau polipii, cum mai sunt numite în popor, reprezintă țesutul limfoid care se dezvoltă în spatele nasului (rinofaringe) – partea de sus a gâtului. Tot aici se deschide și comunicarea dintre nas și ureche, de unde și corelația între vegetații și otită.

Vegetațiile adenoide există de la naștere, cresc în volum în primii ani de viață,  cu acutizari si hipertrofie la fiecare infecție de căi aeriene superioare, apoi încep să involueze după pubertate. Începând cu 14-15 ani involuează – fără să existe siguranța că dispar complet, fiind în corelatie cu dimensiunea – dacă sunt mari, nu ne putem aștepta să se ”topească”.

Rolul acestor formațiuni limfoide este atât de barieră împotriva particulelor microbiene și de altă natură din aer ajunse aici prin fluxul respirator, cât și de producere de anticorpi împotriva acestor microorganisme.

Practic, adenoidita reprezintă inflamarea țesutului  adenoidian. Apare frecvent la copii, cu un maxim de evoluție între 2 și 5 ani, mai ales la cei care merg în colectivitate. Poate fi acută, adică apare, de exemplu, în cadrul unui episod de raceală sau cronică, când evoluează în timp prin expunerea prelungită la factorii favorizanți, episoade multiple de răceală, reactivitate crescută a țesutului limfoid prin hipertrofie, teren alergic etc.

Cauzele adenoiditei sunt: expunerea la virusuri și bacterii, alergii respiratorii, expunerea la noxe fizice și chimice.

Într-un episod acut de inflamație a vegetațiilor adenoide apare inițial obstrucția nazală, apoi curgerea nasului urmată de tuse, inițial datorită respirației orale, apoi și prin scurgerea secrețiilor pe gât de la nivelul rinofaringelui și nasului și sinusirilor paranazale; ulterior se pot înfunda urechile, apar dureri de cap, de urechi și chiar un sindrom febril.

Atunci când copilul acuză dureri de urechi și a făcut temperatură în cursul unui episod de răceală, cel mai probabil a făcut adenoidită acută complicată cu otită.

În cazul adenoiditei cronice, aspectul copilului trebuie să atragă atenția: stă frecvent cu gura deschisă,  este încercănat, este obosit dimineața deși a dormit 8-10 ore, nu este atent atunci când i se vorbește, dă televizorul tare, are tulburări de comportament, e irascibil, agresiv, nu e atent la școală sau se plânge de dureri de cap,  episoade repetate și îndelungate de răceli. Toate acestea pot fi semne indirecte de respirație deficitară prin obstrucție nazală, deci semne de adenoidită cronică.

Episoadele acute de adenoidită sunt tratate medicamentos. Tratamentul vizează scăderea inflamației vegetațiilor și asanarea focarului infecțios. Copilului i se va prescrie, cel mai frecvent, tratament antiinflamator, decongestionant nazal, antialergic, aerosoli și eventual antibiotic.

Pentru adenoidita cronică tratamentul de elecție este cel chirurgical, adică îndepărtarea vegetațiilor adenoide care poate fi efectuată prin diverse metode, toate având ca scop permeabilizarea culoarului respirator și a comunicării dintre nas și ureche.

În cazul adenoiditelor acute, procesul infecțios de la nivelul nasului și nazofaringelui se poate extinde către organele vecine ceea ce duce la apariția otitei, sinuzitei, conjunctivitei, faringitei, bronșitei etc. Aceste afecțiuni se pot trata complet.

În schimb, adenoidita cronică își pune amprenta major în dezvoltarea feței, cu apariția faciesului adenoidian, cu modificări specifice ale masivului maxilar.

Din cauza lipsei de respirație nazală, nu este stimulat culoarul respirator, sinusurile maxilare nu se mai dezvoltă, obrajii apar înfundați, fața se alungește, palatul dur și vălul palatin se arcuiește foarte mult (boltă ogivală) – din cauza respirației orale, arcada dentară superioară se îngustează, dinții se strâmbă și devin proeminenți, încălecați, dinții permanenți erup deficitar sau deloc, mandibula rămâne în spate, se modifică ocluzia (gura nu se mai închide cum trebuie), apar tulburări de vorbire, pe de o parte din cauza imposibilității de articulare a cuvintelor, și pe de altă parte din cauza perceperii incorecte a cuvintelor, urechile fiind frecvent înfundate.

Prin urmare, etajul mijlociu al feței nu se mai dezvoltă normal, toate aceste modificări anatomice devenind în timp aproape irecuperabile, astfel că ulterior, chiar dacă se practică intervenția chirurgicală de ablație a vegetațiilor și eventual eliminarea lichidului din ureche, copilul rămâne cu respirație orală, are nevoie de aparat dentar și exerciții logopedice pentru reeducarea vorbirii.

În afara modificărilor morfo-funcționale ale aparatului respirator, prin tulburările de somn datorate obstrucției nazale, apare oboseala cronică, deficitul de atenție, tulburările de comportament, scăderea rezultatelor școlare, inapetenta, deci scăderea semnificativă a calității vieții.

De aceea, este bine ca părinții să înțeleagă situația și riscurile pe termen lung și să dea dovadă de responsabilitate, să mențină în continuare legătura cu medical curant, să solicite sau să accepte tratamentul recomandat și să urmareasca evoluția copilului în timp”.