Adevărata victimă

S-ar zice că ecologiştii au câştigat alegerile locale din Franţa. Victoria verzilor nu este doar rezultatul reflexelor stângiste ale compatrioţilor lui Robespierre, nici produsul exclusiv al resurecţiei sentimentelor de dragoste pentru natura vie, ci îndeosebi efectul fricii faţă de COVID-19.

Minţile mai analitice ar susţine că hexagonezii au fost primii care au înţeles că pandemia a fost rezultatul atacurilor necontenite ale oamenilor împotriva mediului înconjurător, dar eu cred că, înainte de toate, a contat natura de bon vivant a francezului. Privarea individului de beneficiile relaţiilor sociale, asezonate cu brânză mucegăită, ciocolată amăruie şi vin roşu, i-a sensibilizat peste măsură pe fraţii noştri latini.

Am omis intenţionat, din meniu, pateul din ficat de gâscă, ştiut fiind faptul că sărmanele păsări sunt încă torturate îngrozitor pentru a da naştere, odată cu tristul sfârşit, deliciosului preparat. Dar ce ar fi viaţa socială fără oleacă de ipocrizie? Abia la final, în timpul digestei, sorbind leneş coniacul arămiu, francezul şi-a adus aminte de copacii cei verzi şi a realizat că este mai plăcut să bei la umbră decât în bătaia soarelui fierbinte. Aşa că a ales să meargă, de data asta, pe mâna ecologiştilor.    

Neîndoios, coronavirusul a generat mutaţii şi în mentalul colectiv al românilor. Dacă mâine autorităţile ar decide reîntoarcerea cetăţenilor în case, fără a le lua din drepturile salariale, ar izbucni totuşi revolte violente. Destui dintre vecinii noştri ar prefera să se infecteze decât să mai zacă, săptămâni la rând, singuri între patru pereţi ori bot în bot cu nevasta şi copiii, uitându-se aiurit la porcăriile difuzate de televiziuni. Abia acum, mulţi au remarcat că trăim foarte departe de natură şi de cultură, în blocuri urâte şi înghesuite şi că mogulii imobiliari distrug sistematic orice petic de spaţiu verde. Şi de ar fi doar asta. Dar în timp ce oraşele devin tot mai murdare, mai aglomerate şi mai poluate, guvernanţii încurajează, în modul cel mai iresponsabil, masacrarea pădurilor şi nimicirea animalelor sălbatice. Cu genunchiul bine apăsat pe plămânii ţării, politicenii se prefac că nu aud horcăitul naturii. 

Poate că unii ar crede că a venit momentul să votăm la rândul nostru cu ecologiştii. Eroare! Mai toate formaţiunile verzi de la noi au reprezentat doar instrumente ale PSD cu rolul clar de a devia votul anumitor segmente de alegători. De-a lungul anilor, caracudele cocoţate în fruntea acestor partide au permis depozitarea unor deşeuri radioactive în deltă şi au ridicat neîncetat osanale topoarelor şi drujbelor. Iar în timpul liber s-au îndeletnicit cu vânătoarea.

S-a ivit însă vremea să reevaluăm relaţia noastră cu natura, dar nu fiindcă mimarea mustrărilor de conştiinţă a devenit de bon ton. Aş solicita de aceea ca viitoarea Constituţie să garanteze nu pensiile speciale nesimţite ale foştilor comunişti, ci drepturile inalienabile ale naturii. Nu e nevoie de un alt partid ecologist care să rescrie legea fundamentală a României – ci de noi, cei care mai putem încă să respirăm!