De Business

Punem punctul pe știi

Afacerile gigantului Amazon la Iaşi au sărit de 550 milioane

luni, 02 mai 2022, 02:00
3 MIN
 Afacerile gigantului Amazon la Iaşi au sărit de 550 milioane

Anul trecut, compania americană a generat pe plan local aproape 114 milioane de euro. Firma a raportat un număr mediu de 3.209 angajaţi, de circa cinci ori mai mulţi faţă de 2016.

Amazon a ajuns anul trecut la afaceri de peste jumătate de miliard de lei în judeţul Iaşi, fiind prima companie locală din domeniul IT care atinge acest nivel. Amazon Development Center (parte a retailerului american Amazon în România), cu sediul social în Iaşi, a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri netă de 555,3 milioane de lei (aproape 113,5 milioane de euro), potrivit datelor financiare comunicate de companie la Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Pe lângă Iaşi, unde gigantul american a ales să deschidă în urmă cu aproape 17 ani prima unitate de cercetare şi dezvoltare din Europa de Est, Amazon mai are birouri în Bucureşti şi Timişoara. Trebuie precizat faptul că afacerile firmei înregistrate în Iaşi cuprind rezultatele financiare ale tuturor sediilor din ţară.

Creştere cu 21%

Businessul lui Jeff Bezos a crescut semnificativ în timpul pandemiei de Covid-19, Amazon bifând încă din anul 2020 un record pentru o firmă privată din judeţul Iaşi în ceea ce priveşte numărul oamenilor care lucrează în companie, declarând atunci la MFP un număr mediu de 3.209 salariaţi. La finalul anului 2021 numărul lor a mai crescut, firma ajungând să aibă pe statul de plată 3.216 de angajaţi.

Comparând datele financiare, compania care domină spaţiul online de vânzări cu amănuntul a făcut în România afaceri mai mari cu aproape 21% anul trecut faţă de anul 2020, când a realizat o cifră de afaceri netă de 443 milioane de lei. Profitul net a scăzut însă anul precedent cu aproape 5,6 milioane de lei raportat la anul 2020, ajungând la aproximativ 19,9 milioane de lei în anul 2021.

Un total de 370 de milioane de euro

Din anul 2016 încoace, Amazonul lui Bezos a rulat aproape 1,83 miliarde de lei (echivalentul sumei de circa 370 milioane de euro) pe piaţa din România, menţinând ritmul de creştere a cifrei de afaceri de la an la an. Spre exemplu, în 2016 raporta afaceri de 107,2 milioane de lei. În acelaşi an, Amazon Development Center avea 566 de angajaţi, în cinci ani numărul lor fiind de aproape cinci ori şi jumătate mai mare.

Modelul de afaceri este în schimbare

Modelul de afaceri Amazon s-a schimbat de-a lungul timpului, trecând de la comerţ online la cloud computing, streaming digital şi inteligenţa artificială (AI), iar angajaţii din Iaşi pun umărul la dezvoltarea de noi tehnologii în aceste domenii. Totodată, în centrul local se lucrează la programe din Serviciile de afaceri cu amănuntul, Operaţiunile de conformitate, Serviciile de imagistică digitală şi Serviciile Amazon Creative.

Un boom pe toate liniile

Kindle, dispozitivul electronic pentru citirea cărţilor, difuzorul inteligent Echo şi asistentul vocal inteligent Alexa sunt produsele cu care Amazon s-a impus pe piaţa aplicaţiilor AI. Amazon generează cea mai mare parte a veniturilor nete prin vânzările online de produse cu amănuntul, arată presa internaţională, urmate de servicii terţe de vânzări cu amănuntul, Amazon Web Services şi servicii de abonament de vânzare cu amănuntul, cum ar fi Amazon Prime. Conform ultimului raport anual, consultat de „Ziarul de Iaşi”, compania a avut vânzări nete mai mari cu 22% în anul 2021, urcând până la 469,8 miliarde dolari, faţă de 386,1 miliarde dolari în 2020, chiar dacă odată cu începutul pandemiei a fost perturbat lanţul global de aprovizionare.

Comentarii