De Business

Punem punctul pe știi

Amatorii de cafea vor fi afectaţi de problemele din Vietnam. “Preţurile au ajuns mai mult decât duble”

miercuri, 27 martie 2024, 14:15
1 MIN
 Amatorii de cafea vor fi afectaţi de problemele din Vietnam. “Preţurile au ajuns mai mult decât duble”

Livrările globale de cafea robusta, soiul utilizat în băuturile de tip instant şi espresso, ar urma să se reducă şi mai mult, deoarece valurile de căldură ameninţă producţia principalului exportator, Vietnam.

Valul de căldură din această ţară a provocat deja şi continuă să provoace pagube fermierilor, care vor să planteze alte culturi, transmite Bloomberg, citat de Profit.ro. „Per ansamblu, în regiunile unde se creşte cafea este vreme caldă şi uscată. Deşi suntem încă în sezonul secetos şi acest timp de vreme nu este neaşteptat, este de remarcat că precipitaţiile sunt la cel mai redus nivel din ultimii zece ani, iar temperaturile sunt extrem de ridicate”, au apreciat analiştii de la Tuan Loc Commodities, în Ho Chi Minh.

Fermierii au redus suprafaţa cultivată cu arbori de cafea pentru culturi mai profitabile, cum ar fi durian, fructul pasiunii şi avocado. Exporturile Vietnamului ar urma să scadă cu 20% în anul care va încheia la 30 septembrie, de la 1,67 milioane tone livrate anul precedent, conform datelor Asociaţiei de Cafea din Vietnam.

Scăderea producţiei a dus în ultimul an la majorarea cu până la 50% a cotaţiilor futures la cafea robusta la Bursa de la Londra, la cel mai ridicat nivel din 2008. Preţurile în Vietnam sunt mai mult decât duble faţă de anul precedent.

Citeşte articolul integral pe Profit.ro

Comentarii