Antrenor pierdut de Iaşi, eşec în singurul meci oficial din weekend

marți, 16 ianuarie 2024, 02:50
2 MIN
 Antrenor pierdut de Iaşi, eşec în singurul meci oficial din weekend

La finalul anului trecut, Ziarul de Iaşi v-a prezentat situaţia existentă în cel mai de succes sport local important, volei feminin, singurul care a adus trofee de campioană naţională în Iaşi. În articolul "Ca la Iaşi, la nimeni. Pentru cine creştem copii talentaţi? Cinci echipe de junioare şi niciuna de senioare!" era semnalat faptul că Iaşul are cinci echipe de junioare, la care lucrează nume cunoscute, dar niciuna de senioare.

Sătul să aştepte o iniţiativă locală de înfiinţare a unui club care să joace chiar şi în Divizia A2, Cătălin Ştirbu, care a antrenat în trecut Penicilina Iaşi, a ales să plece de acasă. Cel care este şi profesor universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a acceptat să preia conducerea tehnică a formaţiei băcăuane Ştiinţa.

Fostă multiplă campioană naţională, Ştiinţa Bacău a avut un regres puternic după decesul simbolului voleiului moldovean din ultimele decenii, Florin Grapă, şi se situează acum pe ultimul loc în Divizia A1. Ştirbu are ca obiectiv evitarea retrogradării, misiune extrem de dificilă în condiţiile în care Bacău are acum un loc subţire şi probleme serioase financiare.

Baschetbaliştii au luat suta

Singura echipă locală care a jucat un meci oficial la finalul săptămânii trecute a fost cea de baschet masculin de la Politehnica. În etapa a XII-a a Diviziei A, ultimul eşalon intern, trupa antrenată de Gabriel Clapon s-a confruntat, la Constanţa, cu echipa secundă a grupării locale CSM. Gazdele s-au impus fără probleme, cu 100-79.

Poli se află pe locul VI al Seriei B, cu 17 puncte, tot atâtea cât au şi Petrolul 2 Ploieşti (locul V, un meci mai puţin disputat), ASE Bucureşti (locul VII, un meci mai puţin) şi Ştiinţa Bucureşti (VIII). Codaşe sunt CSO 2 Voluntari (16 puncte, un meci mai puţin) şi Total Sport Bucureşti (13 puncte). În frunte sunt Universitatea Cluj-Napoca (20 puncte, un meci mai puţin), CSM 2 Târgu Mureş (20 puncte, un meci în plus), CSS Gheorgheni (19 puncte) şi CSM 2 Constanţa (18 puncte, un meci mai puţin). 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii