Argeş: Bărbat de 69 de ani, arestat preventiv după ce şi-a violat o vecină

joi, 17 august 2023, 17:28
1 MIN
 Argeş: Bărbat de 69 de ani, arestat preventiv după ce şi-a violat o vecină

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din localitatea argeşeană Poienarii de Muscel a fost arestat preventiv, joi, după ce, băut fiind, a intrat peste o femeie în casă, constrângând-o să aibă cu el acte de natură sexuală. Femeia s-a împotrivit şi a reuşit, în cele din urmă, să îl alunge.

Incidentele au avut loc în noaptea de 15 spre 16 august, în comuna Poienarii de Muscel.

 ”Din primele cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 15 spre 16 august, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză ar fi pătruns în locuinţa femeii şi ar fi încercat să întreţină cu aceasta un act sexual, prin constrângere, săvârşind acte de natură sexuală, însă femeia s-a împotrivit şi a reuşit să îl îndepărteze. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung”, transmite Poliţia judeţeană Argeş.

 Sătenii spun că bărbatul, care era căsătorit, plecase de acasă şi locuia prin pădurea din apropierea comunei, el având probleme din cauza consumului de alcool. De altfel, poliţiştii s-au mobilizat şi au scotocit zona din jurul localităţii pentru a-l găsi pe suspect.

Iniţial, el a fost reţinut, iar joi a fost prezentat de procurori în faţa unui complet de la Judecătoria Câmpulung, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii