De Business

Punem punctul pe știi

Audi și Porsche sunt mărcile de mașini care au cel mai des kilometrajul dat înapoi în România

sâmbătă, 27 ianuarie 2024, 14:31
2 MIN
 Audi și Porsche sunt mărcile de mașini care au cel mai des kilometrajul dat înapoi în România

Mărcile de mașini care au cel mai des kilometrajul dat înapoi în România. În timp ce piața mașinilor second-hand a devenit mai transparentă de-a lungul anilor, modificarea frauduloasă a odometrelor este o realitate încă răspândită la nivel mondial. Cumpărătorii pierd milioane de euro din cauza vânzătorilor necinstiți și se pare că această situație nu se va schimba semnificativ prea curând.

Compania de date auto carVertical a efectuat cel de-al 4-lea studiu anual în România pentru a afla care modele de mașini au cel mai frecvent kilometrajul dat înapoi, studiu care va fi folosit pentru a crește gradul de conștientizare din rândul cumpărătorilor. În cadrul cercetării s-au analizat doar rapoarte reale care cuprind istoricul auto. Aceste rapoarte au fost achiziționate de utilizatorii carVertical din noiembrie 2022 până în noiembrie 2023.

Audi A8 este mașina din România al cărei kilometraj este cel mai frecvent dat înapoi – 16,25% dintre toate modelele verificate pe carVertical aveau kilometrajul modificat. Un procentaj semnificativ care sugerează că 1 din 6 Audi A8 aflate în țară ar putea avea kilometrajul original falsificat.

Porsche Cayenne (15,55%), Audi A7 (15,05%), Porsche Panamera (14,78%) și Volkswagen Phaeton (13,27%) nu sunt cu mult în urmă.

Din topul celor 20 de modele de mașini din România cu odometrul dat înapoi cel mai frecvent, 5 sunt produse de Audi. Există o cerere puternică pe piață pentru vehicule rulate de ultimă generație în stare bună, ceea ce explică de ce Audi-urile sunt atât de populare printre escroci.

„7,82% dintre toate mașinile verificate pe carVertical în România au avut odometrul falsificat, iar valoarea medie cu care contoarele de parcurs au fost date înapoi a fost de peste 85.000 de kilometri. Cumpărarea unei mașini cu kilometrajul dat înapoi se traduce întotdeauna în cheltuieli de funcționare imprevizibile și o depreciere accelerată a valorii mașinii”, explică Matas Buzelis, directorul de comunicații al carVertical și expert în automobile.

Citeşte mai mult pe presshub.ro.

Comentarii