Bonusuri fabuloase pentru Stoican şi Ambrosie

joi, 28 februarie 2019, 02:43
3 MIN
 Bonusuri fabuloase pentru Stoican şi Ambrosie

Antrenorul Politehnicii poate încasa numai din primele de joc 18.500 de euro şi poate ajunge la un salariu de 10.000 de euro pe lună dacă echipa prinde play-off-ul. Preşedintele executiv Adrian Ambrosie încasează şi el prime consistente dacă echipa ajunge în play-off, în total peste 18.000 de euro, mai mult decât jucători

 

Calificarea în play-off-ul Ligii I de fotbal este o provocare uriaşă pentru aproape toţi angajaţii Politehnicii Iaşi, care pot încasa bonusuri consistente. Miza financiară cea mai mare este în cazul antrenorului Flavius Stoican. Acesta are dreptul de a încasa 500 de euro pentru fiecare punct câştigat în acest sezon dacă Poli se califică în prima grupă valorică. Dacă Iaşul bate la Piteşti, pe Hermannstadt, încheie sezonul cu 37 de puncte, ceea ce duce la o reţetă de 18.500 de euro pentru Stoican numai din prime de rezultat.

În plus, dacă ajunge în play-off, tehnicianul primeşte prelungirea automată a contractului pe un an, cu un salariu fabulos: 10.000 de euro pe lună, cel mai mare a unui antrenor în istoria Iaşului fotbalistic.

Toate aceste drepturi îi sunt asigurate lui Stoican ca urmare a unui contract încheiat vara trecută de directorul general al clubului, Horia Sabo. Deşi Stoican se afla sub contract cu Poli, cu o retribuţie de 3.000 de euro pe lună, Sabo i-a dublat veniturile antrenorului în acest sezon, în care şeful băncii tehnice a încasat net  6.000 de euro lunar. În plus, i-a acordat bonusurile amintite şi posibilitatea prelungirii automate a acordului în condiţii financiare extraordinare.

Stoican ar putea ajunge chiar la un salariu de 12.000 de euro pe lună dacă echipa se califică apoi în grupele Europa League. Tehnicianul mai are dreptul şi la alte bonusuri: 20 000 de euro pentru cucerirea Cupei României, 100.000 de euro pentru obţinerea titlului, 100.000 de euro pentru calificarea în grupele Europa League şi 200 000 de euro pentru accederea în grupele Champions League.

Poate şi din această cauză, Sabo şi directorul sportiv Tibor Selymes s-au arătat miraţi de atacurile lui Stoican la adresa lor. Selymes l-a “înţeles” însă pe preşedintele executiv Adrian Ambrosie, căruia Sabo nu i-a dublat salariul, cum i-a cerut preşedintele, care a rămas cu retribuţia lunară de anul trecut, circa 5 000 de euro brut.

Şeful executivului are şi el o reţetă financiară foarte bună din prime. Conform unor surse, în afara retribuţiei, Ambrosie are bonusuri consistente: 10. 000 de euro pentru calificarea în play-off, 200 de euro de punct câştigat în 2018 şi 1.000 de euro pentru victorie în 2019, aşa cum au şi fotbaliştii titulari. Cum niciun jucător de la Poli nu este integralist, rezultă că Adrian Ambrosie va avea, după Stoican, al doilea cel mai mare bonus de la Politehnica, de peste 18 000 de euro, dacă obiectivul este atins.

Stoican: “Nu mă interesează banii”

Rugat să comenteze subiectul, Flavius Stoican a declarat: “Pe mine nu m-au interesat banii la Iaşi. Am vrut şi vreau să fac echipă. Datele contractuale sunt confidenţiale”. Adrian Ambrosie a comentat şi el subiectul: “Contractul meu este stabilit de Consiliul Director, nu de domnul Sabo. Este făcut pe structura contractului fostului preşedinte, numai că sumele sunt mult mai mici”.

Reamintim, Politehnica poate ajunge în play-off dacă duminică bate pe Hermannstadt, pe teren neutru, la Piteşti, iar Viitorul remizează acasă cu FC Botoşani.

 

 

 

Comentarii