Bronz şi solidaritate

*

Zilele trecute, în plină criză epidemică, ministrul de finanţe Florin Cîţu a declarat că domnia sa nu poate ţine preţurile sub control, nici la măşti, nici la echipamente, nici la alimente sau alte bunuri de consum, fiindcă e liberal, şi ca liberal trebuie să respecte legea pieţii.

Toată chestiunea e însă că suntem într-o criză şi într-o situaţie de criză preţurile explodează. Ele nu mai ţin cont de cerinţele pieţii. Ci doar de speculă. Şi asta trebuie s-o ştie orice liberal. Dacă nu vor fi controlate de guvern, preţurile la unele produse vor atinge cote colosale. Prin urmare, în situaţii de urgenţă, e nevoie de o intervenţie a autorităţilor, a statului, că altfel haosul se va accentua. Dar poate că asta se şi urmăreşte. Se vor îmbogăţi unii, vor ajunge pe muchie de cuţit alţii. Prietenii liberalilor vor profita,în timp ce adversarii lor politici vor rămâne cu buzele umflate. Asta la prima socoteală, realitatea însă va arăta că vor pierde toţi, căci va urma dezastrul. Iar cei care se vor îmbogăţi îşi vor păzi cu grijă nu numai bogăţiile, ci şi pielea.

Dacă nici în perioada de criză, statul nu încearcă să stopeze specula – şi noi suntem abia la început -, ci, dimpotrivă o încurajează, cum face dl. Cîţu, spunând că-i liberal, nu mai înţelegem care-i rolul statului în societate în situaţii limită.

După teoria lui Cîţu, ar trebui ca în perioada de criză să dăm frâu liber instinctelor primare. Păi, dacă le dăm drumul sau chiar le stimulăm stând cu mâinile în sân, ce nevoie mai avem de stat?!

Statul să se retragă şi să lase societatea şi economia pe mâna clanurilor. Să generalizăm haosul şi inflaţia şi să vedem apoi ce-o să se întâmple. Halucinant.

Cu astfel de miniştri şi astfel de teorii, într-un moment în care omul va trebui să lupte pentru supravieţuire, PNL-ul are toate şansele să se prăbuşească în hău.

Şi Germania e o ţară care are o politică liberală. Şi totuşi, în Germania doamnei Merkel, preţurile la produsele alimentare s-au redus la jumătate, asta pentru ca populaţia să poată suporta mai bine criza.

România şi Germania: două ţări, două politici diferite. Deşi, dacă stăm să ne gândim mai bine, şi România e condusă de un neamţ. Cât despre Orban, dar mai bine nu mai zic nimic…

*

Tot zilele trecute, mergând pe bicicletă, am văzut la intersecţia din Baş Ceauş cu bd-ul Tudor o scenă care m-a înduioşat. O tânără ţigancă, să fi avut vreo 18 ani, cu burta la gură şi fuste lungi şi colorate ca însăşi primăvara ce dă să înflorească, a scos din buzunarul de la jachetă un boboc de gâscă, o pufoşenie de culoarea aurului pur, şi l-a lăsat în peticul de iarbă răsărit ca prin minune la marginea trotuarului în locul unde altădată era un chioşc de flori pentru botezuri, cununii şi alte ocazii. Apoi aplecându-se, l-a mângâiat pe creştet şi l-a pus din nou în acelaşi buzunar. Bobocul era animalul ei de companie ce-i asigura scurta plimbare prin oraş.

*

În momentele de criză cum e cea prin care trece România, când nu se vede nici o perspectivă de ieşire din impas, în naivitatea şi idealismul său, populaţia aşteaptă de la clasa politică o direcţie, un punct fix întrezărit undeva pe cer, un colac de salvare iluzoriu de care să se agaţe în disperare de cauză. În astfel de momente nu mai există nici politică de dreapta, nici politică de stânga – la drept vorbind la noi nici n-au existat astfel de politici decât la nivel de demagogie -, ei bine, în astfel de momente primează interesul naţional. Primează interesul cetăţeanului, nu interesul politicianului, indiferent cum se numeşte el. Mai contează, desigur, în ecuaţia aceasta, şi economia. Pentru că economia ţine de supravieţuire. Dacă în astfel de momente statul nu intervine pentru a stabili câteva reguli de supravieţuire şi dă mână liberă speculanţilor – cum a spus că o va face ministrul de finanţe Florin Cîţu, pe motiv că-i liberal şi nu îşi poate permite luxul să-şi încalce principiile liberale, impunând anumite limite – se va instaura haosul şi hoţia de drumul mare. Căci, iată ce se întâmplă acum, populaţia s-a distanţat social, vârstnicii stau în casă, iar o parte dintre cei sub 65 de ani mai merg la slujbă (o parte şi-au pierdut deja locurile de muncă şi au intrat în şomaj temporar sau definitiv), dar statul nu le-a asigurat aprovizionarea cu un lucru elementar: măşti de protecţie. Şi preţul acestora a explodat pe piaţa liberă.

La noi preţurile mănuşilor şi măştilor de protecţie, atât de necesare pentru stoparea extinderii pandemiei, sunt, probabil, cele mai mari din Europa… Iar dl Cîţu, în loc să ia măsuri, prin declaraţiile sale, nu face decât să stimuleze toată această speculă cu teoriile sale, protejând doar băncile, nu şi populaţia. De parcă nu oamenii, ci banii s-ar fi infestat cu CONVID-19.

Dar să revenim la măşti de protecţie. Aici se întâmplă două lucruri: dacă ai bani, reuşeşte să faci rost de măşti la preţuri foarte mari, şi te protejezi cât de cât în faţa virusului; dacă nu ai resurse, renunţi la mască sau improvizezi una şi devii vulnerabil, chiar dacă respecţi regulile impuse. Vorbim însă de frânghie în casa spânzuratului: nici medicii puşi să trateze epidemia până mai zilele trecute nu au avut echipament suficient: şi atunci ce să mai ceri măşti şi pentru populaţie?! Să se descurce fiecare cum poate. Mulţi medici îşi dau demisia, şi pe bună dreptate. Ei sunt trimişi pe front fără arme şi muniţii. Adică fără echipament de protecţie, refuzând să fie factorii care răspândesc coronavirusul. Pe chestiunea asta, guvernanţii şi-au umflat muşchii, ameninţând că vor lua măsuri drastice, dar până la urmă au tăcut. Poate vor înţelege că e de datoria lor să se preocupe de aprovizionare, astfel încât măştile să fie accesibile nu numai cadrelor medicale, dar şi omului de rând.

Acesta-i însă doar începutul. Când o să apară criza alimentară şi preţurile la alimente o să crească la cote halucinante ce-o să se întâmple? Guvernanţii liberali, în frunte cu ministrul de finanţe, vor lăsa aprovizionarea pe mâna speculanţilor, chiar dacă vor vedea că o mare parte din populaţie, din pricina sărăciei, va crăpa de foame?

Să ne înţelegem, fraţilor: într-un moment de criză nu poate să existe decât un guvern de criză. Atâta tot. În rest: bla-bla-bla…

*

Dacă azi la conducerea României s-ar fi aflat un guvern PSD şi epidemia s-ar fi întins, luând forme aberante, în acest sens cazul de la Spitalul Judeţean Suceava, cred că ar fi fost judecat pentru genocid. Revolta electoratului ar fi fost atât de mare, încât numai un proces de genul celui de Nurnberg ar fi liniştit populaţia.

Guvernul meu are însă parte de o linişte mormântală. Poate să ia orice măsuri, nimeni n-o să se revolte.

*

Toată hiba sistemului nostru medical, printre altele, vine şi de la faptul că orice clinică, orice spital, indiferent dacă e privat sau de stat şi orice altă unitate medicală, aici intră şi lanţurile din ce în ce mai întins de farmacii, sunt percepute ca nişte vaci de muls bani.

Desigur, există excepţii de rigoare. Oameni cu adevărat excepţionali, dar şi ei, vrând-nevrând, trebuie să se încadreze în acest malaxor, altfel sistemul i-ar scoate din circuitul lui ca pe nişte relicve. Şi există medici devotaţi, profesionişti. Mentalitatea e însă asta. Dar o vacă de muls bani nu e doar o policlinică sau un spital, ci fiecare pacient.

Când mergi la consultaţii sau la analize, ţi se deschide în faţă un adevărat labirint: intri pe un culoar şi coteşti pe altul, pendulându-te de la clinici, la laboratoare, la tomograf, la farmacii, până când constaţi că trebuie să te pui singur pe picioare.

Ceea ce s-a întâmplat la Suceava, nu e o excepţie. Ci, din păcate, regula după care funcţionează sistemul nostru medical.

*

La fiecare ieşire pe rampă, preşedintele nostru apare tot mai tânăr şi mai bronzat. În ciuda mesajului de îngrijorare pe care-l transmite de la înălţimea postului său populaţiei, persoana sa exprimă distanţare socială şi un trai bun.

Nici pe departe nu-i dai vârsta pe care o are: se apropie de 61 de ani, dar dacă-l vezi, dacă îi dai 50.

Cât în privinţa bronzului, acesta e foarte ciudat. Un arămiu închis spre negru. Păi, dacă o să continue tot aşa preşedintele, mâine-poimâine, ne trezim că-şi schimbă de tot culoarea, şi din alb se face negru.

Negru de ce? De îngrijorare? Negru de la expunerea la ultraviolete? Că doar nu ne putem închipui că în situaţia de faţă preşedintelui îi arde să meargă undeva pe plajă, la Miami sau naiba ştie unde, că la noi, pe litoral, nu prea cred că te poţi bronza fără să fii văzut din larg.

Întrebarea pe care ne-o punem este însă alta: te fereşte, cumva, bronzul cu ultraviolete de epidemie? Dacă da, atunci să ne îndemne preşedintele să ne bronzăm şi noi. Ca să fim cât decât solidari cu el.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist