Caii din curte şi capra vecinului

Comparaţia este doar aparent lipsită de sens. Chiar aşa, Politehnica a încasat patru goluri într-o repriză la meciul de cupă de miercuri, de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Cu câteva zile în urmă, Dinamo a pierdut la aceeaşi Sepsi, chiar pe propria-i arenă, cu 1-3, iar dacă scorul a fost ceva mai blând este poate consecinţă a avantajului terenului, dar mai degrabă şi niţică jenă faţă de o echipă de glorie a fotbalului românesc care a eliminat pe vremuri, granzi ca SV Hamburg sau Internazionale Milano. Numai că soarta lui Dinamo este plânsă cu lacrimi de sânge sau de crocodil în toate mediile de informare de unde se dă ora exactă, se află în centrul atenţiei generale, pe când Politehnica Iaşi… „ia mai dă-i în partea aialaltă de şoldoveni, a picat Rapiduleţul, Petrolul, Argeşul, ce mai caută în Liga Codrilor Vlăsiei să încurce treburile valorilor autentice ale generaţiilor de aur, gen Hagi, Moldovan etc….”. Dinamo e în centrul atenţiei şi răneşte multă lume. Politehnica Iaşi răneşte doar inimile moldovenilor, că vor fi destule „inimi” tresăltânde de bucurie pe la Vaslui, Bot'şăni ori Bacău. Ba poate şi prin „dulcili târg” care identifică Poli cu primarul cameleon şi fotbalul cu politichia. Revenind, la Dinamo, acolo umilinţa e mai mare, fiindcă s-a petrecut într-un „etern derby” (scuzaţi, denumirea de „derby dă România” mi se pare o sfidare naţională!).

În fond, nici dinamoviştii nu au motive să arate cu degetul spre Iaşi şi nici ieşenii spre Dinamo. Ambele grupări au fost victimele unui management de curtea grădiniţei, ambele au demonstrat pe româneşte butada englezească „iadul e pavat cu intenţii bune”. Cristi Borcea, om de afaceri uns cu toate alifiile, a crescut cu globule alb-roşii în sânge, a plâns de ciudă după succesul Stelei de la Sevilla în mai 1986 şi a aplaudat cu frenezie isprava huliganilor ultras dinamovişti, incendierea peluzei din Ghencea. Şi dacă stăm să-l ascultăm, puşcărie a făcut tot pentru binele dragilor lui câini. Ionuţ Negoiţă este abil om de afaceri şi atât. A auzit că fotbalul este un bun target de publicitate, a ţinut şi el cu Dinamo în timpul liber şi a invesit convins fiind că succesul în afaceri se va răsfrânge şi în fotbal. Dar a neglijat costurile şi rezultatul se vede.

La Iaşi, nu se poate pune problema investitorului, fiindcă pentru autorităţile ieşene însăşi noţiunea de investitor privat este mai rea ca râia. Pesedistul Nichita şi pesedenelistul Chirica au preferat să-şi ţină în ograda proprie jucăria preferată, unul în permanenţă, altul pe la răstimpuri electorale. Deci, n-a fost vorba aici de niciun ageamiu doldora cu bani, chiar dacă Negoiţă s-a perindat un pic prin Copou ca bancă de credit. În rest, Mobilis a reuşit să ne ia franciza, Zaporojanu a fost, de fapt, un impresar, iar Sabo n-a fost decât un (pseudo)manager travestit în investitor. Ceva invers ca la Dinamo, unde investitorul Negoiţă s-a crezut manager. Urmarea se ştie.

În Copou, cu sprijinul primarilor, a fost promovat din liga I feminină (un fel de liga a IV-a la băieţi), Adrian Ambrosie. Băiat bun, dar cu lipsuri – vorba dramaturgului Nicuţă Tănase – plin de intenţii generoase, numai bune de pavaj la porţile infernului. Iar intenţiile nu pot fi negate, numai că principiul lui Peter din murphologie – cu limita minimă de incompetenţă – s-a aplicat în acest caz la sânge şi rezultatele se văd. A venit Ciprian Paraschiv ca un Messia numai că, managementul de proiecte e una, cel din teritoriu e alta.

Astfel că nu e de mirare că apar voci din ce în ce mai răspicate care solicită binecuvântata retrogradare în sprijinul unei reconstrucţii totale, de la punctul zero. Numai că soluţia este una riscantă, pentru că nu ştim dacă se vor găsi oamenii capabili de o asemenea reconstrucţie, şi dacă aceşti oameni se pot armoniza în intenţii şi realizări într-un spaţiu în care bătaia cu cărămizi în piepturi de aramă este un hobby. Retrogradarea poate fi şi musai trebuie evitată, iar reconstrucţia trebuie pornită de la certitudinea Ligii I, cu deratizarea şi erbicidarea necesară. În acest context, concluzia este aceeaşi şi pentru Iaşi, ca şi pentru Dinamo

PS: Pentru cei care s-au interesat: titlul cronicii meciului de joi „Ruşine Politehnica, ruşine Rednic, ruşine Paraschiv”, îmi aparţine. Cu toată dragostea pentru Poli şi stima pentru cei doi, acest eşec trebuie să doară ca să aibă efecte.