Calm înainte de repaos în Liga I

joi, 24 septembrie 2020, 01:43
5 MIN
 Calm  înainte de repaos în Liga I

Etapa care urmează să se dispute în acest week-end precede o nouă întrerupere cauzată de meciurile echipei naţionale, categoric cea mai importantă din această toamnă, fiindcă cuprinde, pe lângă două meciuri dinLiga Naţiunilor, examenul principal al toamnei de la Reykjavik.

Deocamdată, Universitatea Craiova, repetentă (din păcate) la capitolul ieşean este singura care merge ceas timp de patru etape. Şi cu excepţia norocului chior din prima etapă de la Sfântu Gheorghe, oltenii au câştigat meritat toate bătăliile. Trupa de „olteni” (în felul lor) a lui Cristiano Bergodi se deplasează la vecinii din Piteşti, în amintirea unor bătălii memorabile de pe vremuri între Dobrin şi Oblemenco. Acum, FC Argeş este în mare suferinţă şi Craiova ar putea cu uşurinţă să-şi mai pună trei puncte în praporniţă.

CFR Cluj are şi ea o sarcină simplă după dificila deplasare din Suedia, contra Chindiei Târgovişte chiar pe terenul din „Gruia” iar FCSB se deplasează la Iaşi într-o partidă mai grea decât pare, din cauza problemelor medicale ale efectivului.Poli, care vine după o mare victorie de moral la Arad. FC Botoşani merge la Sibiu, fără prima şansă cum arată clasamentul, deoarece, până acum, echipa lui Ruben Albes este o revelaţie, cu pretenţii la play-off. Cea mai urmărită echipă din acest început campionat, Dinamo, are un meci cu UTA, care pare uşor doar la prima vedere. UTA are jucători experimentaţi, antrenor destoinic şi dorinţă de revanşă, iar „câinilor” (cu iberici cu toţi) s-ar putea să le miroase prea frumis succesul din Mediaş,Viitorul – Astra Giurgiu este un şoc între două echipe care au ratat startul. S-ar putea spune că Viitorul a dat semne de revenire, însă Astra a avut un program mai dificil până acum. Rămân partidele Academica – Gaz Metan şi Viitorul – Sepsi, meciuri deschise, în special primul. La Voluntari, echipa lui Teja, învinsă în Bănie, dă peste o echipă care ştie să scoată puncte din deplasare.

Programul etapei a V-a (25-28 septembrie)

Vineri: FC Voluntari – Sepsi Sfântu Gheorghe (18:00), FC Argeş – Universitatea Craiova (21:00)

Sâmbătă: Academica Clinceni – Gaz Metan Mediaş (14:45), FC Viitorul – Astra Giurgiu (21:30).

Duminică: CFR Cluj – Chindia Târgovişte (19:00), Poli Iaşi – FCSB (21:45)

Luni: FC Hermannstadt – FC Botoşani (18:00), Dinamo – UTA (21:00)

Partidele vor fi transmise pe canalele Look, Digi şi Telekom

Clasament

1.Craiova      4          4          0          0          9-2     12 (^6)

2.CFR           4          3          1          0          5-1      10(^4)

3. FCSB        4          3          0          1          10-2   9 (^3)

4. Botoşani    4          2          2          0          8-3     8 (^2)

5.Voluntari    4          2          1          1          5-4      7 (^1)

6.Mediaş        4          2          0          2          8-6     6 (0)

7. Poli Iaşi     3          2          0          2          5-10   6 (0)

8. FCH           4          1          2          1          6-5      5 (^2)

9.Dinamo      4          1          2          1          5-4     5 (-1)

10.Chindia    4          1          1          2          2-4     4 (-2)

11.UTA          4          0          3          1          4-5     3 (-3)

12.Clinceni   4          0          3          1          3-4      3 (-3)

13. Sepsi       4          0          3          1          3-4      3 (-3)

14. Viitorul     4          0          2          2          3-9     2 (-4)

15. Argeş       4          0          1          3          3-9     1 (-5)

16. Astra        4          0          1          3          2-9      1 (-8)

 

Comentarii