Cam mult entuziasm pentru un terminal de aeroport

Administraţia din Jersey, o insulă care aparţine de Marea Britanie, cu puţin peste 100.000 de locuitori, a alocat 55 milioane de dolari pentru modernizarea aeroportului, mai precis pentru construcţia unui terminal nou. Investiţia a început în trimestrul 3 din 2021 şi se va încheia în trimestrul 4 din 2023, odată cu finalizarea noului terminal din Iaşi. Iniţial, autorităţile au prevăzut o investiţie de 87 milioane de dolari (aproape similară cu cea de la Iaşi – 72 milioane euro), dar au renunţat, preferând să suporte costurile din profitul aerogării, fără să mai ceară sprijinul guvernului. Aeroportul din Innsbruck, un orăşel din Austria, cu 130.000 de locuitori, trece printr-un proces de modernizare, valoarea investiţiei fiind de circa 150 milioane de euro. O sumă insignifiantă pe lângă miliardul pus deoparte de Islanda, o ţară cu 360.000 de locuitori, pentru extinderea aeroportului Keflavik. Ultimul „facelift” la Aeroportul din Toulouse, un oraş de mărimea Iaşului (400-500 mii de locuitori) a costat 200 de milioane de euro, iar terminalul 4, construit cu 80 de milioane euro, a crescut capacitatea de procesare a aerogării la 8,5 milioane de pasageri pe an.

Precizările sunt importante pentru a înţelege ordinul de mărime a investiţiei în aerogara din Iaşi. Ceva mai mult ca la o rocă din Canalul Mânecii (care n-a cerut pomană de la guvern/UE pentru proiect), mai puţin decât la Innsbruck, un oraş cât Păcurariul, Alexandru cel Bun şi Tătăraşiul la un loc, în orice caz, foarte departe de ce înseamnă dezvoltarea unui aeroport într-o metropolă din Franţa comparabilă cu Iaşul.

Dezvoltarea unui aeroport reprezintă peste tot în Occident un punct de inflexiune în dezvoltarea unei comunităţi. Pardon, reprezenta în prima parte a secolului 20. Astăzi, când ne îndreptăm spre jumătatea secolului 21, investiţiile în extinderea unei aerogări şi modernizarea spaţiului aferent înseamnă să faci management comun, să respecţi fişa postului, să bifezi o steluţă oarecare din contractul semnat cu alegătorii. La Iaşi, investiţia în noul terminal a stârnit în mediul politic/administrativ o avalanşă de figuri de stil, de parcă cercetătorii ieşeni ar fi descoperit leacul pentru cancer. Se extinde „adevărata poartă către lume”, a anunţat plastic PSD, un proiect cu „imense beneficii” a supralicitat PNL, un moment „istoric” a plusat PMP.  „Aş putea spune că dacă mandatul mi s-ar termina azi nu aş fi trist!”, a exclamat vicele CJ, Marius Dangă, de unde rezultă cât de scăzut e nivelul ambiţiilor de dezvoltare la Casa Pătrată. Mai periculos e însă discursul şefului său, Costel Alexe. Întrebat marţi cum comentează faptul că i s-a schimbat încadrarea juridică în dosarul „Alexe-Baba”, din suspect în inculpat, şeful CJ a pus placa aia cu „am încredere în justiţie” şi apoi a dat-o talanga banga cu semnarea contractului la aeroport. În locul unui ferm „n-am greşit, punct”, Costel Alexe îşi pregăteşte de pe acum discursul electoral pe coordonatele primarilor pesedişti de comună: „am furat, dar am şi făcut”.

Entuziasmul provocat de semnarea unui banal contract de extindere la aeroport arată nivelul scăzut de încredere în sine a comunităţii locale,  serioase complexe de inferioritate şi o anumită inadecvare la lumea şi secolul în care trăim. Ni se pare extraordinar, în 2022, că pentru o idee schiţată în 2021 se poate găsi uşor finanţare, se poate organiza rapid o licitaţie, contractul poate fi câştigat de un partener cu „CV” decent, iar investiţia să fie gata în 16 luni (mă rog, nu-i gata, probabil va fi). Ce pentru lumea civilizată e norma, firescul în materie de investiţii publice, la Iaşi e prilej de ochi holbaţi, cruci şi scuipat în sân.