De Business

Punem punctul pe știi

Când se deschide Lidl Miroslava? Totul e gata, dar mai este nevoie de un document de la primărie

joi, 26 octombrie 2023, 01:50
2 MIN
 Când se deschide Lidl Miroslava? Totul e gata, dar mai este nevoie de un document de la primărie

Mai este de lucru la magazinul Lidl din comuna Miroslava: compania ar trebui să obţină săptămâna aceasta avizul Primăriei pentru a putea finaliza unele lucrări de pe spaţiul public, care ar putea dura între 2-3 săptămâni, potrivit informaţiilor obţinute de la surse oficiale. Noul magazin al retailerului german este amplasat pe şoseaua Iaşi – Voineşti, la intersecţia străzilor Constantin Langa şi Mihail Kogălniceanu, în apropiere de sediul Primăriei Miroslava şi complexul Family Market.

La solicitarea „Ziarul de Iaşi”, Lidl România a evitat să avanseze o dată la care magazinul din Miroslava va fi operaţional. „Suntem conştienţi de interesul crescut al locuitorilor din zonă pentru deschiderea noii unităţi Lidl, suntem într-un stadiu avansat al acestui proiect, însă, aşa cum aţi aflat deja, mai este necesară finalizarea câtorva aspecte. Vă asigurăm că toate părţile implicate în acest proces depun toate eforturile pentru ca inaugurarea magazinului să aibă loc cât mai curând. Momentan nu putem avansa o dată pentru deschidere, însă vom reveni cu informaţii în acest sens mai aproape de data deschiderii”, ne-a transmis Lidl România.

Magazinul din Miroslava are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.400 mp şi peste 100 de locuri de parcare. Suprafaţa terenului pe care este amplasat este de 7.500 mp, iar odată cu deschiderea acestui magazin, retailerul german Lidl va număra 353 de unităţi în România, conform informaţiilor oferite de companie.

Autorizaţia de construire pentru noul magazin din judeţul Iaşi a fost eliberată în luna noiembrie 2022 de Primăria Miroslava. „Ziarul de Iaşi” a scris în exclusivitate încă de la începutul acestui an că retailerul are în plan să deschidă un magazin în comuna ieşeană, pe un teren pe care se aflau hale de producţie Conex. Lidl România a achiziţionat 10.000 mp de la firma locală Imperia Development SRL (controlată de soţii Prisecaru, care deţin grupul Conex). O parcelă se desfăşoară pe circa 7.500 mp, iar cea de-a doua pe 2.500 mp. 

Cititi si: Supermarketul Lidl Miroslava va fi finalizat mai devreme: luna viitoare construcţia va fi gata. Imagini în premieră

Cititi si: Lidl începe lucrările la un nou supermarket în Iaşi. Unde va fi construit

 

 

Comentarii