Capitalismul privit şi înţeles ca hiperobiect (I)

1. Noţiunea de capitalist (proprietar de capital) o premerge pe cea de capitalism. Conceptul de bun de capital al unei firme este folosit în Europa încă din sec. XII-XIII. Cel de capitalism apare pentru prima oară abia în 1850, având sensul (socialist) de joc cu sumă nulă, adică cineva obţine un câştig doar pentru că altcineva pierde. Altfel spus, în termenii socialistului Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865), proprietatea privată este înţeleasă ca furt. In nuce, avem de-a face cu o excelentă pârtie construită pentru Marx şi Engels! Extrem de interesant, afirmă Patapievici, conceptul de capitalism apare în Capitalul (1867) doar de 2 ori, pe când sintagma mod capitalist de producţie e folosită de Marx de peste 2.600 ori! În altă ordine de idei, plecând de la o observaţie a economistului austriac Ludwig von Mises (1881-1973), se afirmă că termenul de capitalism a apărut din nevoia de a denunţa exploatarea observată în societatea modernă şi nu de a nuanţa sau înţelege un sistem modern, greu de prins în tuşe precise, deci instabil şi turbulent din punct de vedere epistemologic.

2. În spaţiul nostru cultural, receptarea ideii de capitalism a fost majoritar negativă. Socialistul român, Ştefan Zeletin (1882-1934), profesor universitar la Iaşi, format în spiritul Şcolii istorice germane de economie, a fost un critic asiduu al capitalismului. Acesta, analizând şi lăudând apariţia burgheziei româneşti, înţelege prin neoliberalism o formă de deturnare a economiei către un socialism naţional, prin intervenţia şi controlul statului. La aproape 100 de ani de la această definiţie, termenul de neoliberalism are, în Occident, valenţa unui ultraliberalism sau capitalism sălbatic! În 1921, marele istoric Nicolae Iorga (1871-1940) considera că trebuie readusă conştiinţa românească la virtuţile momentului-magic petrecut în jurul anului 1300, atunci când s-a format un stat ţărănesc voievodal în Ţara Românească. Cu alte cuvinte, Iorga şi Zeletin erau convinşi că exista o relaţie profundă de incompatibilitate între capitalism şi mentalitatea românească. În aceeaşi direcţie, Mihail Manoilescu (1891-1950) scria în celebra sa lucrare, Rostul şi destinul burgheziei româneşti (1940), că felul românului de a fi nu rezonează cu etosul capitalismului şi cu burghezia.

3. Ecoul Revoluţiei Industriale (1790-1830), prin apariţia sistemului de fabrică şi a proletariatului urban, a fost eminamente negativ în presa şi literatura străine. Pe acest fond, marxismul, pentru ca să critice mijloacele de producţie moderne, capitaliste, a folosit scheme mentale sau imagerii feudale despre societate, de natură pastoral-ţărăneşti, romantice şi paradisiace. Însă, dacă înainte de Revoluţia Industrială, populaţia Angliei era de 4 ori mai mică faţă de cea a Franţei, la mijlocul secolului al XIX-lea reuşeşte să o depăşească. Deşi a produs sărăcie, Revoluţia Industrială a oferit, întâi de toate, şansa la viaţă, chiar dacă uneori mizeră, unor oameni care, altfel, ar fi fost eliminaţi prin mortalitatea inexorabilă a sistemului social şi economic rural rudimentar. De asemenea, Revoluţia Industrială a generat sensibilitatea faţă de fenomenul sărăciei în baza apariţiei inegalităţii economice şi sociale.  

4. Capitalismul sau civilizaţia modernităţii devine un concept greu de definit la o privire microscopică pentru că înglobează componente din zone de interes interdisciplinare. Aşa cum afirmă H.-R. Patapievici, printre aceste elemente constitutive se numără ştiinţa modernă a naturii, raportul dintre individ şi stat (domnia legii) şi dintre stat şi Biserică (secularizare). De aceea, capitalismul este un hiperobiect, în special datorită dificultăţii de a fi definit fără rest şi numeroaselor dimensiuni care îl înglobează.

5. De ce unele ţări performează graţie capitalismului, în special în Vest, pe când altele nu reuşesc sau reuşesc extrem de puţin? La această întrebare, H.-R. Patapievici rezumă argumentele economistului peruvian, Hernando de Soto (1941 – ) din celebra sa carte, The Mystery of Capital: Why Capitalism Triumphs in the West and Fails Everywhere Else (2000). Conform acestuia, capitalismul este egal cu capitalul. Acesta din urmă cuprinde atât bunuri materiale, cât şi bunuri mentale (deprinderi, aptitudini, îndemânări etc.). Astfel, se poate găsi bogăţie chiar şi în cea mai dură formă de sărăcie. Cu alte cuvinte, există forme de capital despre care deţinătorul nu ştie că le poate folosi sub formă de bunuri tranzacţionabile pe piaţă, generatoare de prosperitate (spirit antreprenorial), fie nu pot fi inventariate, fie nu există un statut juridic care să le facă vii sau vizibile pe piaţă. Conform autorului peruvian, în deceniul al 9-lea din secolul trecut, valoarea de piaţă a bogăţiei invizibile (constituită din bunuri care nu sunt vizibile/tranzacţionabile pe piaţă) a celor mai săraci oameni din lume este de 40 de ori mai mare decât valoarea ajutoarelor acordate ţarilor sărace începând din 1945. Spre pildă, în Egipt, valoarea bunurilor săracilor este de 55 de ori mai mare decât toate investiţiile străine făcute vreodată. În cazul uneia dintre cele mai sărace naţiuni din lume, Haiti, aceasta este de 150 de ori mai mari decât totalul investiţiilor străine făcute din momentul dobândirii independenţei faţă de Franţa (1804). De ce? Explicaţia rezidă în ideea conform căreia, fără drepturi de proprietate privată statuate şi garantate în mod adecvat, aceste bunuri nu pot deveni capital, iar în absenţa lui nu poate exista capitalism.

Un alt argument vine pe filiera celebrului William Petty (1623-1687), cel care a identificat drept principală cauză pentru prosperitatea naţiunilor (indiferent cât de slab înzestrate ar fi acestea din punct de vedere economic, demografic sau militar) existenţa minorităţilor heterodoxe. În aceeaşi direcţie, elveţianul Alphonse de Candolle (1806-1893), iar mai târziu Max Weber (1864-1920), observaseră o dinamică remarcabilă a minoritarilor ca fermenţi ai prosperităţii şi capitalismului.

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor