De Business

Punem punctul pe știi

Care sunt principalele noutăţi aduse programul Noua Casă în 2023?

marți, 31 ianuarie 2023, 16:12
1 MIN
 Care sunt principalele noutăţi aduse programul Noua Casă în 2023?

Iată ce aduce nou programul Noua Casă în 2023. ”Ieri s-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern 80 privind normele de aplicare a programului Noua Casă, avem acelaşi plafon de garantare. Anul trecut am avut 14 instituţii financiar bancare, anul acesta am făcut apel la toate instituţiile financiar bancare să intre în acest program. Este singurul program prin care poţi să-ţi achiziţionezi o locuinţă de maximum 140.000 de euro cu TVA redus de 5%, fiind un avantaj. Programul a fost schimbat în 2020, când a fost introdus un nou prag de garantare. Dacă până atunci, garanţia fondului era 59.900, ceea ce însemna un credit de maximum 67.000 de euro, acum avem două tipuri: un credit de maximum 70.000 de euro, cu avans 5%, cel mai mic avans la un credit ipotecar, iar a doua variantă, un credit între 70.000 şi 140.000, unde garanţia fondului este de 119.000 de euro, acolo avansul fiind de 15%, dar, la fel, este cel mai redus, pe celelalte credite ipotecare avansul fiind de minimum 25%. Noutatea este, aşa cum am precizat, că este singura variantă prin care poţi achiziţiona o locuinţă cu TVA 5%, în restul cazurilor TVA-ul fiind de 19% de la 1 ianuarie. În rest, programul a rămas neschimbat” a explicat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM. 

Acesta a explicat că există o condiţie, anume aceea de a nu deţine, la momentul achiziţiei, o locuinţă mai mare de 50 mp. În schimb, dacă persoana care cere creditul a fost proprietar şi a vândut locuinţa respectivă, aceasta îl poate accesa fără probleme, beneficiind de avantajele programului Noua Casă. De asemenea, se poate accesa chiar dacă a mai fost accesat programul în trecut de aceeaşi persoană. În urma acestui credit, locuinţa nu poate fi înstrăinată timp de 5 ani. 

Dumitru Nancu a spus că speră ca din a doua jumătate a anului, atât ROBOR, cât şi IRCC, să înceapă să scadă, în contextul în care locuinţele oricum s-au scumpit din cauza creşterii preţurilor la materialele de construcţii. Dacă va începe să scadă IRCC, românii vor putea accesa credite mai mari, pliabile pieţei imobiliare. 

Fondurile Noua Casă nu pot fi accesate pentru construirea unei case. Plafoanele sunt anuale şi nu se raportează. ”Cam greu să-ţi construieşti într-o perioadă atât de scurtă casa” a mai spus directorul Fondului de Garantare. 

Pe primul loc la accesarea ”Noua Casă” este Ilfov, fiind urmat de Cluj, Sectorul 4 şi Iaşi. 

Vezi mai multe detalii pe dcnews.ro

Comentarii