Cazul micuţului Luca, şoseaua morţii şi explicaţiile şefului de la Regionala de Drumuri

Cazul micuţului Luca, decedat la doar 3 ani în accidentul de la Leţcani, a stârnit multă emoţie publică. El era alături de tatăl său, care a fost grav lovit de un camion şi fratele mai mare de 6 ani, care a scăpat ceva mai uşor din punct de vedere fizic, însă traumele psihice pe care le va îndura toată viaţa sunt extrem de greu de evaluat acum, la cald.

Emoţia s-a revărsat aproape instantaneu într-un val de furie. Locuitorii din Leţcani au demarat o serie de proteste care se anunţă a fi de durată. Cel puţin din 19 aprilie când a avut loc accidentul şi până astăzi, circa 150 de oameni se adună zilnic şi traversează încontinuu trecerea de pietoni pe care a avut loc tragicul accident. Ei vor astfel să atragă atenţia autorităţilor să adopte măsuri ferme de siguranţă pentru a evita accidentele rutiere din zonă. Comuna este traversată de celebra E585, drum ce popular i se spune şoseaua morţii. Renumele este dobândit în urma unor accidente dure şi repetate, foarte multe dintre ele terminate cu decese, cu răniţi grav ce au necesitat multe zile de spitalizare şi cu invalizi pe viaţă. Pentru locuitorii Leţcaniului drumul nu este o binefacere, este un blestem, o pacoste.

Mulţi s-au grăbit să vină cu soluţii. S-a propus de la modificarea legislaţiei rutiere în sensul ca şoferii de camioane sau de TIR-uri să oprească înainte de trecerile de pietoni cu cel puţin cinci metri, până la instalarea unor semafoare sau limitatoare de viteză, celebrele cocoaşe. Fiecare demers vine la pachet cu o serie de avantaje evidente, dar şi cu multe dezavantaje. În ceea ce priveşte legistaţia trebuie să spunem că avem multă şi destul de clară. Problema este cu pedepsele. Aici stăm prost şi foarte prost. Sunt întâlnite cazuri de şoferi beţi care săvârşesc infracţiuni grave, dar scapă de cele mai multe ori, în cel mai rău caz, cu închisoare cu suspendare, prea puţin în comparaţie cu ceea ce au făcut. Limitatoarele de viteză, ne spune chiar şeful de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, produc zgomot şi vibraţii permante şi îi „enervează” pe riverani. Aşa o fi! Funcţia pe care o ocupă presupune cel puţin teoretic o anumită specializare şi o educaţie minimă în domeniu. Semafoarele sunt parţial sigure, dar vor bloca traficul şi vor conduce la cozi imense. De asemenea, să nu excludem din calcul faptul că şoferii beţi, drogaţi, neatenţi sau distraţi pot să ignore culoarea roşie şi să lovească pietonii care traversează regulamentar. De astfel, micuţul Luca, alături de tatăl său şi fratele lui traversau regulamentar. Maşina care i-a lovit, cel puţin aşa se vede din filmare, oprise sau încetinise vizibil ca să dea prioritate unui pieton ce trecea din sens invers.

Şi totuşi ceva este de făcut. Nu este o situaţie fără ieşire. Fluxul de maşini şi cel al pietonilor trebuie separate. Acolo unde se intersectează există o probabilitate, nu de neglijat, de accident indiferent câte măsuri de siguranţă ar fi luate. Se va găsi ori un pieton imprudent, ori un şofer neatent sau afectat de substanţe interzise care să calce „pe bec” şi să producă o nouă tragedie. Separarea se poate face prin două mijloace: traversări supraterane sau subterane (n.r.- la ocolirea localităţii pe o altă stradă nu putem decât visa). Şi una, şi alta sunt destul de uşor de realizat. Nu este vorba despre transport cu nave spaţiale, singurul ingredient necesar este voinţa celor responsabili: poliţia rutieră, administratorul drumului, primăria din localitate sau autorităţile judeţene. Toţi în egală măsură, alături de şoferul care a produs accidentul, trebuie să răspundă într-un fel sau altul pentru viaţa micuţului Luca şi nu numai. Accidente mortale nu sunt de azi, de ieri, pe raza comunei Leţcani, nu este vorba despre o simplă întâmplare nefericită. Ele au crescut în intensitate mai ales în ultimii 10-15 ani, odată cu mărirea parcului auto din judeţul Iaşi şi din România. Cazul din 19 aprilie are o serie de elemente particulare care-i sporesc dramatismul, îl fac candidat la o scenă dintr-un film care se lasă cu lacrimi, dar în locul băieţelului putea fi oricare alt locuitor din zonă şi asta nu este o situaţie pe care să o neglijăm.

Ovidiul Laicu, directorul DRDP Iaşi, unul dintre oamenii direct responsabili de administrarea şoselei morţii, a ţinut să facă câteva precizări pe contul său de Facebook despre cum a luptat el pentru a face mai sigur drumul şi ce ar fi trebuit să facă alţii, desigur mai mult în contul altora decât a lui. Considerăm că ar fi fost mult mai decent şi mai înţelept să tacă, explicaţiile lui tardive nu îl aduc pe micuţul Luca înapoi şi nici pe mulţii morţi din Leţcani care şi-au dat ultima suflare, zdrobiţi, pe asfalt sau pe vreun pat de spital în urma numeroaselor accidente de acolo. Nu alină suferinţa familiei şi nici nu ne dau un sentiment de siguranţă. Precizările sale sunt ca un fel de verificare a listei: am făcut x, y şi z, celelalte instituţii erau nevoite să facă a, b şi c. Gata! Atât! Pot să merg liniştit la muncă şi în ziua de salariu să ridic leafa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nimic mai fals! În final, el ne spune că şoferii trebuie să conducă mai responsabil, se dă exemplu chiar pe el, dar nu spune nimic despre cei iresponsabili sau cei care au un moment de rătăcire, o milisecundă de neatenţie. Dacă ar fi fost cinstit, măcar cu el însuşi, ar fi explicat mai bine cum a cheltuit banii pe chiria, supraevaluată chiar faţă de cât cerea proprietarul, pentru sediul din Şoseaua Naţională (n.r. – a se revedea articolele din ZdI pe această temă).

Concluzia nu este una optimistă. Atâta timp cât fluxurile de pietoni şi cele de maşini din zona Leţcaniului nu vor fi separate vom mai auzi de cazuri ca al lui micuţului Luca, singura diferenţă va fi că nefericiţii protagonişti vor fi alţii: un bunic de 75 de ani, o bunică de 80, o tânără de 14 ani, un bărbat de 36 de ani ş.a.m.d.