Ce a fost bun în sezonul de Liga I

sâmbătă, 29 mai 2021, 01:50
4 MIN
 Ce a fost bun în sezonul de Liga I

Reducerea ponderii de meciuri aranjate prin perfecţionarea sistemului competiţional şi perpetuarea hegemoniei CFR în defavoarea managementului feudal de la FCSB.

S-a încheiat un nou sezon în Liga I. Cu bune, cu rele, cu greşeli de arbitraj (pe ici pe colo, prin părţile esenţiale), chiar şi cu unele rezultate dubioase, ar zice cârtitorii, cu neînţelegerile dintre LPF şi FRF privind VAR, cu arbitri kamikaze care NU doresc VAR, toate garnisite cu un sos de scandal care ţine în viaţă media de scandal, în detrimentul celor pur sportive, pe cale de dispariţie. Există şi câteva constante în viaţa fotbalului nostru de elită (fără ironie!) şi merită evidenţiate cele pozitive, ca să nu ajungem la concluzia că acest fotbal daco-roman al nostru este doar mâncat de cancere în fază terminală.

Mai întâi, campioana CFR Cluj, pentru al patrulea an consecutiv. Mulţi strâmbă din nas, s-au cam plictisit de titlurile clujene ca de binomul Real-Barça, fac trimitere la eternele victorii steliste de la finele anilor '90, dar şirul ceferist-gruian este o VICTORIE URIAŞĂ pentru fotbalul românesc. Să nu credeţi că am făcut o pasiune subită pentru Varga sau Copilu de la Cluj, nu neg oarece vopsiri în domeniul arbitrului cum se aude peste tot, sunt şi ei oameni, mai ales sunt oameni de fotbal, asupra cărora suspiciunile ne place să le credem întemeiate. Cert este că modelul danpetrescian de intimidare a arbitrilor nu e în afara legii, ci la limita ei, iar formaţia lui Edi Iordănescu este una dintre cele mai favorizate echipe din campionat. Dar, victoria este victorie, iar legătura cu întreaga babilonie autohtonă numit fotbal românesc este simplă. Modelul Gigi Becali dovedeşte că nu poate avea niciodată succes. Să aduci un necunoscut la cârmă, Anton Petrea şi să-l schimbi cu altul, Dinu Todoran, reprezintă esenţa punctuală a modelului: antrenor obedient, cu pălăria în mână şi cu pixul la ureche fremătând de nerăbdare să noteze formaţiile, tactica de joc şi toate schimbările dictate de stăpân. Pe motivul că „io dau banii, io hotărăsc şi cine nu mă ascultă cu sfinţenie pleacă de aici”. Mai mult, frecvenţa vizitelor la biserică a devenit criteriu esenţial de „scouting” în privinţa antrenorilor. Jucătorii sunt aleşi tot de „scouterul” stăpân, care habar n-are de meseria asta, dovadă preţurile exorbitante cerute pe nişte jucători încă în formare. Aş întreba dacă a auzit vreodată cineva de vreo emisiune cu Gigi Becali în care să nu vorbească de bani. Cei mai mulţi, însă, schimbă canalul când îi văd figura de habotnic al avariţiei. La Cluj s-or fi făcând matrapazlâcuri, dar se face în primul rând treabă. Şi de aceea este importantă hegemonia CFR, pentru că trimite în derizoriu şablonul becalian, pe care unii sunt doritori să-l copieze.

A doua concluzie importantă a sezonului este cu referire la sistem. Sistemul acesta ultra-criticat cu play-off/out, îmbunătăţit în ultimul an, a făcut ca să nu existe, practic, meci fără miză în aceste mini-campionate. Barajele de menţinere/promovare între primele ligi sunt două în loc de unul şi a mai apărut şi acel baraj care oferă o şansă europeană unei echipe din play-out. Fără ca să beneficieze de unele insolvenţe sau nelicenţieri, cum s-a întâmplat cu singura echipă aterizată din play-out în Europa League (aţi ghicit!), Politehnica Iaşi. Este drept că regula asta este niţel incorectă, o echipă care luptă în avanposturi pentru locul III sau IV să se bată cu una care joacă cu adversari subterani, dar şi aceasta este o componentă a strategiei de menţinere a mizei la toate meciurile. Mai mult, şi asta fără contribuţia FRF sau LPF, echipe lipsite de parti-pris ca FC Argeş şi UTA şi-au jucat corect meciurile. Fireşte, sunt excepţii, dar excepţiile, dacă sunt puţine, confirmă regula.

Mai sunt multe lucruri de rezolvat în campionatele noastre fruntaşe. De necesitatea VAR am pomenit, mai trebuie pusă la punct regula tinerilor U21, fiindcă ea a fost extrem de utilă la început, dar acum se exagerează modificarea ei. Răzvan Burleanu a spus odată că atunci când se va reveni la cele trei schimbări de echipă, şmecheria cu puştiul schimbat în primele minute va dispărea. Are dreptate, dar atunci trebuie plusat ca la poker? Mai este vorba de participarea sportivilor la competiţiile inter-ţări, fiindcă reprezentarea României este mai importantă decât toate purcoaiele lui Becali, mai trebuie rezolvat ceva cu antrenorii fără licenţă care lucrează pe fals (aici FRF dă un prost exemplu cu echipele naţionale), mai sunt multe bubiţe.

Am vrut însă să mă refer la aspectele bune ale sezonului şi acestea reprezintă succesul sistemului competiţional şi perpetuarea hegemoniei CFR Cluj. au mai exact, perpetuarea eşecurilor la satrapia din Pipera.

PS: După scrierea acestui articol s-a aflat că IFAB a prelungit dreptul echipelor de a face cinci schimbări pe încă doi ani. Mai precis, după Cupa Mondială din Qatar 2022

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii