Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin (II)?

Pentru a le construi, e nevoie de procesul de descentralizare, proces care presupune o mai mare stabilitate, dar şi o distribuire mai uniformă a erorilor mici. Spre exemplu, autorul ne propune să ne imaginăm că într-o pădure seculară deasă, dacă stingem artificial incendiile de mici proporţii, pornite spontane, nu facem altceva decât să determinăm acumularea de masă lemnoasă uscată care, neputându-se elimina în mod natural, la un anumit moment din viitor, va genera un incendiu devastator şi mult mai greu de stopat.

O altă idee centrală a discursului talebian este legată de modul de poziţionare vizavi de incertitudine şi cum trebuie luate deciziile într-o asemenea situaţie. E un truism să afirmăm că viitorul generează incertitudine. Teama de necunoscut şi lipsa predictibilităţii pot fi paralizante sau, dimpotrivă, stimulatorii. Spre pildă, Taleb aminteşte de acele categorii de antreprenori care inovează, iubind riscul, aventura, stresorii din mediu, incertitudinea şi, până la urmă, aventura în necunoscut. El subliniază că metoda de tip încercare-eroare (numită şi funcţia convexă a imprevizibilului sau încercare cu eroare minimă), care a însoţit evoluţia umanităţii vreme îndelungată, este cea mai bună strategie pentru a avea succes, fiind şi cea mai anti-fragilă opţiune dintre cele posibile. E considerată superioară cunoaşterii ştiinţifice transmise în mod formal, fără componenta practică sau experienţială. Aşadar, trăim o viaţă mai bună decât a înaintaşilor noştri (din punct de vedere material) pentru că au existat persoane care şi-au asumat riscuri şi au acţionat în spiritul principiului încercare-eroare. E ca şi cum cineva vrea să gătească ceva delicios pentru nişte musafiri. Nu se apucă să citească despre reacţiile chimice dintre ingrediente, ci, punându-le în anumite proporţii, gustând, adăugând ceva nou, gustând din nou, şi tot aşa (riscurile sau erorile sunt totuşi minime, în cel mai rău caz musafirii vor pleca dezgustaţi sau cu o uşoară indigestie), va reuşi să pregătească un festin culinar.

În opinia autorului, încercarea de a produce previziuni şi modele din ce în ce mai complexe pentru a estima producerea de evenimente neprevăzute poate avea o explicaţie psihologică sau genetică. Deoarece necunoscutul produce anxietate, posibilitatea de a raţionaliza pe cât posibil ceea ce e greu identificabil poate să o reducă şi să confere, astfel, un anumit confort şi siguranţă. Problema identificată de Taleb nu e legată de incertitudinea inerentă şi naturală care însoţeşte natura umană, ci de încăpăţânarea patologică de a încerca să se controleze acest firesc (iluzia controlului) şi să se ofere certitudini scientiste supuse erorii fatale. În domeniul ştiinţelor sociale, un singur eveniment poate avea consecinţe imense asupra întregului, ceea ce demonstrează că aceste prognoze sunt contestabile. De aceea, cei care consideră că pot oferi astfel de previziuni liniştitoare sunt numiţi pseudo-experţi sau şarlatani. Se pot face predicţii despre numărul de accidente rutiere de pe o autostradă în următorii 5 ani, dar nu şi pentru fenomene extrem de complicate, cu proprietăţi (cvasi)necunoscute. De exemplu, atunci când vorbim de procese nonlineare, specifice evenimentelor complexe, soluţia oferită de statisticieni şi matematicieni e falacioasă. E simplu să înţelegi probabilitatea ca un cub de gheaţă să se topească pe o masă, însă reversul e imposibil, pentru că există o infinitate de posibilităţi nonlineare ca apa să se cristalizeze sub formă de cuburi de gheaţă de mărimi şi forme diferite.  

În contextul recrudescenţei fenomenului globalizării, al interdependenţelor, al fake-news-urilor şi informaţiilor care se răspândesc în timp real cu o viteză ameţitoare, lumea este, pe scara evoluţiei cronologice, în cea mai instabilă şi fragilă ipostază a sa, extrem de vulnerabilă la „lebede negre”.

În plan economic, soluţiile propuse, printre altele, sunt acelea de a lupta împotriva creşterii gradului de îndatorare la nivelul sectorului public şi privat şi eliminarea excepţiilor care au devenit normă în perioada imediat următoare crizei mondiale din 2007-2008, adică toleranţă zero pentru acele instituţii salvate de către statele naţionale pentru că erau „too big to fail” (prea mari ca să fie lăsate să se prăbuşească). Salvarea sau planul de rezilienţă propus de guvernele populiste a fost prin socializarea riscurilor şi a pierderilor acumulate de acestea pe seama contribuabilului muncitor şi onest. Cu alte cuvinte, cum se poate vorbi de evoluţie când cei care se dovedesc corecţi şi serioşi plătesc pentru oalele sparte de către băieţii deştepţi, corupţi şi infatuaţi?

Taleb încearcă să reducă toate miile de pagini scrise de acesta la o singură lemă. Astfel, el consideră că este mai uşor de luat decizii în situaţii de incertitudine decât în momente de certitudine! Spre pildă, dacă nu ştii cât de solid sau de rezistent este avionul în care urmează să te urci ca să pleci în concediu, atunci e simplu, nu pleci la drum şi încerci un alt model de avion sau alt mijloc de transport.

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. al Departamentului Interdisciplinar Socio-Uman, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor