Celălalt război (I)

marți, 16 august 2022, 01:50
4 MIN
 Celălalt război (I)

Când memele ucid genele.

Majoritatea adolescenţilor de astăzi, hoinari într-o lume a reţelelor sociale, ştiu probabil ce sunt „meme-urile”. Sunt ideile, poveştile, imaginile, sunetele etc. transmise pe calea internetului. Poate că primele „meme-uri” s-au vrut doar nişte glumiţe ori un soi de parodii, dar ele au depăşit de mult, oarecum pe şestache, stadiul inocenţei. Aceste grăunţe de informaţie ne pot condimenta viaţa. Dar ne pot declanşa şi moartea.

Puţini adolescenţi, dar poate şi mai puţini adulţi au habar că termenul „meme” a fost introdus în deceniul al VIII-lea al secolului trecut de către biologul britanic Richard Dawkins, autorul volumului „Gena egoistă”. Pentru Dawkins, „meme” înseamnă o unitate de informaţie culturală asemănătoare genelor prin puterea ei de a influenţa lumea în care trăim. Dar în vreme ce genele reprezintă un set de instrucţiuni codate chimic în ADN, ce se transmit de la părinţi la copii prin procreere, memele trec de la o generaţie la alta prin exemplu şi imitaţie. Ochii albaştri, sexul şi inteligenţa nativă sunt produsul amestecului de gene, dar bâta, poezia şi democraţia sunt rezultatul culturii.

Preluând şi dezvoltând conceptul de meme, psihologul Mihaly Csikszentmihalyi (în „Evoluţia sinelui” – 1993) ajunge la concluzii stranii, tulburătoare şi mai ales – din păcate! – vizionare. Dacă iniţial memele au părut a avea rolul de a elibera omul de sub robia genelor, cu timpul ele au dat semne că vor să preia la rândul lor controlul umanităţii. Unul dintre exemplele lui Csikszentmihalyi, cel mai palpitant, se referă la evoluţia armelor. La început, suliţa i-a permis individului să ucidă de la o distanţă sigură animale mai mari şi mai periculoase, ajutându-l astfel să supravieţuiască. Mai târziu, altul a inventat arcul, oferind suliţei o soră mai mică, dar iute şi mortală: săgeata. După mii de ani, aceeaşi idee a stat la baza arbaletei, muschetei şi puştii. Până la mitralieră a mai fost un pas, inventatorul pistolului mitralieră – John Thompson -, murind îngrozit de răul pe care-l făcuse cadou lumii. Au urmat rachetele şi bombele atomice, toate făcând de-a lungul istoriei sute de milioane de victime nevinovate. Departe de a ne asigura supravieţuirea şi confortul, armele tot mai sofisticate de astăzi pot însemna sfârşitul umanităţii. E suficient ca un smintit, deja avem măcar unul la răsărit de noi, să apese un buton roşu.

Se vor găsi destui care să susţină, aidoma iubitorilor de arme de pretutindeni, că nu armele, ci oamenii ucid alţi oameni. Dar Csikszentmihalyi demonstrează că fiecare invenţie importantă a schimbat mentalul colectiv, ne-a transformat radical obiectivele, obligându-ne să traversăm linii roşii şi graniţe altădată inviolabile. Fiecare armă ne-a poruncit parcă să o replicăm, să-i căutăm urmaşi mai distrugători decât modelul iniţal. Dar dacă oamenii dispar, cine va mai crea arme, ar întreba, pe bună dreptate, alţii? Nu cumva ucigându-şi părinţii ce le-au dat fiinţă, memele vor dispărea la rândul lor?

Cu mulţi ani în urmă am citit o carte ce făcuse furori la apariţie – „Lumea Alisei” de suedezul Sam Lundwall. Întorcându-se pe Terra la mii de ani după ce planeta fusese părăsită de oamenii ce se risipiseră prin întregul univers, un echipaj de pământeni face o descoperire incredibilă. Deloc pustie, Terra era populată acum de creaţiile milenare ale oamenilor. Găseai aici toate personajele imaginate vreodată de mintea umană. Prinşi în această lume de poveste, vizitatorii ajung să se întrebe în ce constă până la urmă adevărata realitate? 

Întorcându-ne la Csikszentmihalyi şi la anul în care a apărut „Evoluţia sinelui”, 1993, deci cu destui ani înaintea exploziei fenomenului reţelelor sociale, descoperim rapid că psihologul american de origine maghiară a intuit că memele vor găsi o metodă de a se răspândi mult mai rapid ca înainte. Şi că vor privi tot mai chiorâş spre gene, punându-le gând rău.

Aud tot mai des despre adolescenţi ucişi de câte-o memă răutăcioasă care circulă sub formă de provocare. Mă întreb uneori ce mai face acea memă, unde s-a aciuat şi ce pune la cale? 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii