Celălalt război (II)

Scriam data trecută că memele sunt unităţi de informaţie culturală asemănătoare genelor prin puterea lor de a influenţa lumea în care trăim. Dar în timp ce genele reprezintă un set de instrucţiuni codate chimic în ADN, memele trec de-a lungul generaţiilor prin exemplu şi imitaţie. Richard Dawkins, autorul volumului „Gena egoistă”, credea că omul ar putea fi considerat un simplu vehicul pentru genele isteţe ce vor să supravieţuiască de la o epocă la alta. După Mihaly Csikszentmihalyi („Evoluţia sinelui”), memele şi-au propus să domine lumea, iar pentru îndeplinirea acestui scop nu au ezitat să declare război genelor.

De-a lungul istoriei, arată Csikszentmihalyi, au apărut câteva meme ce au provocat nenumărate victime. Lăsând la o parte armele şi războiul, despre care am mai scris, să ne gândim, înainte de toate, la droguri şi mai ales la alcool. De ce beau oamenii? Fiindcă alcoolul, aidoma altor substanţe ce schimbă chimia creierului, ameliorează temporar calitatea trăirii. Timp de câteva minute, ore, zile, devenim mai curajoşi, mai frumoşi, mai fericiţi. Pe urmă, mahmureală ori sevrajul ne strică socotelile şi suntem obligaţi să luăm măsuri! Să bem în continuare ori să ne lăsăm de acest viciu. Vinului i s-au dedicat ode, monumente, poveşti dintre cele mai interesante. Dar în secolul al XVI-lea olandezii au scos pe piaţă alcoolul distilat, iar rachiul extrem de tare va distruge populaţii întregi începând cu băştinaşii americani. Iar distrugerile continuă.

Sărind acum peste creştinism şi celelalte religii ce au ucis milioane de oameni în numele iubirii şi al binelui, să ne uităm spre ideologiile politice. Himerica idee de egalitate a condus în 1789 la masacrarea a peste 17.000 de aristocraţi francezi. Sulfuroasa noţiune de supremaţie ariană le-a permis naziştilor să extermine milioane de evrei. Însă, deşi nu este deloc atât de condamnat precum nazismul, comunismul e responsabil de cele mai multe crime. Stalin, Mao şi Pol Pot au pe conştiinţă zeci de milioane de conaţionali ce au refuzat să creadă poate nu atât în promisiunile comunismului, cât în indivizii siniştri ce le propăvăduiau.

Mihaly Csikszentmihalyi e de părere că în comunism s-a văzut cel mai clar cum iluziile şi ticăloşia au preluat foarte rapid controlul asupra oamenilor. În toate instituţiile înfiinţate pe baza teoriei lui Marx (un bun economist, dar un ageamiu periculos în ceea ce priveşte psihologia maselor) s-au infiltrat imediat exploatatori de tipul paraziţilor şi ipocriţilor (am mai scris despre aceştia) ce i-au căsăpit fără ezitare pe camarazii idealişti. Apoi, în numele unor idei umaniste (precum egalitatea, libertatea, dreptatea), folosite doar ca pretext, s-au apucat să omoare pe oricine le-ar fi pus în pericol poziţia şi privilegiile. Rareori, spune Csikszentmihalyi, atât de puţine meme au ucis atât de multe gene, fără rost. De ce fără rost? Fiindcă, după căderea comunismului, adepţii ideilor lui Marx au devenit capitalişti veroşi iubind cu patimă exact lucrurile criticate înainte.

Iar asaltul memelor ucigaşe continuă, fie că vorbim de economie, de politică ori de ştiinţă. Am ajuns astăzi în momentul în care, departe de a contribui la ameliorarea vieţii, unele meme sunt pe cale să conducă la distrugerea lumii în care trăim. Să fie acesta scopul final al memelor?

Fireşte, s-ar putea argumenta că, spre deosebire de om, memele nu au conştiinţă, nu posedă un sine, deci nu ştiu ce fac. Sau că memele nu se reproduc de unele singure, deci nu pot fi considerate forme diferite de viaţă. Dar Csikszentmihalyi subliniază că din punct de vedere evolutiv chestiunea este irelevantă. La urma urmei, sinele este considerat de majoritatea savanţilor un accident, petrecut (după unii) în urmă cu două-trei mii de ani. (Apropo, tocmai prin lipsa sinelui s-ar explica cel mai lesne edificarea uluitoarelor piramide, muncitorii egipteni comportându-se nu ca nişte oameni de azi, plini de toane, ci mai curând ca o armată de furnici perfect coordonată de către o regină! În cazul de faţă, de un faraon! Ciudat, dar piramidele chiar seamănă cu nişte muşuroaie.)  

Oricum ar fi, memele au nevoie de mintea noastră pentru a se hrăni cu energie psihică. Aşa procedează o melodie, o ideologie radicală, o teorie ştiintifică. În viitor, vor supravieţui memele ce vor consuma cea mai puţină energie psihică. Dar (şi pun din nou întrebarea de data trecută) dacă oamenii dispar nu vor dispărea şi memele din mintea lor? Sau vor găsi un nou mod de fiinţare şi organizare?

Există în filosofia minţii un argument deosebit de interesant utilizat pentru a combate materialismul gândirii. Problema se numeşte „Marea naţiune chineză” şi a fost formulată prima oară de americanul Ned Block. Dacă misterioasa gândire este doar efectul unui sistem complex bazat pe relaţiile dintre miliarde de neuroni ce îndeplinesc anumite funcţii, ce se va întâmpla când China va deţine la rândul ei o populaţie uriaşă foarte bine strunită, interconectată şi perfect disciplinată? Va căpăta acest stat o anumită stare mentală complet diferită de stările mentale ale locuitorilor ei? (Un soi de supraconştiinţă?) Block susţine că nu, dar alţi filosofi, nu neapărat materialişti, cer să nu ne pripim cu răspunsul şi să privim cu maximă atenţie spre Ţara lui Confucius, Laozi şi Xi.

Ceva bizar parcă a început să mişune pe acolo, nu-i aşa?