Cele două întrebări

Cine îl va trăda pe Putin? Mai toate analizele privind soarta regimului de la Kremlin susţin, fie negru pe alb, fie implicit, că preşedintele rus va fi neutralizat la un moment dat de oameni din structurile de forţă de la Moscova. Ştiţi povestea. Sancţiunile vor pune presiune pe oligarhi şi generali, oameni cumpătaţi şi raţionali (yeah, right…), care îi vor înfinge cuţitul în spate. Cam mult optimism. Există informaţii care să sugereze nemulţumiri latente şi care s-au acutizat la vârful piramidei de putere? Iar dacă da, există informaţii care să indice că cineva ar avea suficient curaj să-l joace pe Brutus? De o săptămână caut un răspuns, cât de cât coerent. În zadar. Am găsit însă concluzia amară a lui Dmitri Muratov, laureatul premiului Nobel pentru Pace în 2021. „Preşedintele Putin a ordonat ţării noastre să înceapă un război cu Ucraina. Şi nu e NIMENI să oprească acest război”, spune apăsat redactorul şef al Novaya Gazeta, singurul ziar cu acoperire naţională care (încă mai) critică regimul Putin. O afirmaţie gravă din partea unui jurnalist familiarizat în detaliu cu cotloanele Kremlinului.

Mai departe. De unde certitudinea că eliminarea preşedintului rus va duce iremediabil la o schimbare de strategie (internă şi externă) a Moscovei? Să presupunem că Putin respectă tradiţia locului, se împiedică şi cade pe fereastră. De unde credinţa nezdruncinată a experţilor de pretutindeni că Rusia îşi retrage imediat trupele din Ucraina şi se pune la masa negocierilor. Unde sunt acele dovezi clare că expansionismul rusesc e o boală de moment a Kremlinului, infectat de două decenii cu o formă severă, dar trecătoare de putinism? Că structurile de securitate, elita şi ruşii de rând se opun nimicirii unor state vecine? Istoria, inclusiv sondajele de opinie – câtă relevanţă or fi având – sugerează mai degrabă contrariul. Bagă cineva mâna în foc la Washington, Londra sau Berlin că Putin e sistemul şi nu doar o rotiţă a lui? Sau e doar wishful thinking?

Să nu speculăm prea mult, cel mai probabil există tone de documente care schiţează la nivel de detaliu raporturile de putere la vârful statului rus. Dar câtă vreme puţini au acces la ele, întrebările rămân legitime, chiar dacă aparent sfidează bunul simţ. Putin însuşi a sfidat bunul simţ şi mai toate previziunile analiştilor invadând Ucraina. O ultimă observaţie la această primă întrebare. Mult preconizata revoltă a ruşilor pe măsură ce sancţiunile vor sugruma economia ţării nu echivalează cu o răsturnare a regimului. Un milion de protestatari pe străzile Moscovei şi încă unul la Sankt Petersburg nu înseamnă neapărat adio Putin, slavă Ucrainei – sau ce-o mai fi rămas din ea. Fără o defectare majoră în structurile de securitate de la Moscova, orice revoluţie e sortită eşecului. Să nu uităm cât de puternic a fost contestat Lukaşenko la Minsk şi cât de puternic e Lukaşenko azi în Minsk.

Care va fi jocul Chinei? O inflaţie de articole în ultima săptămână pe această temă, unele pornind cu explicaţiile de la dinastia Ming, dar nimic concret pe subiect. Mai caut, trebuie să fie pe undeva. Că există un acord (tacit sau explicit) al Beijingului pentru invadarea Ucrainei e la mintea cocoşului. Că o Rusie izolată internaţional devine şi mai dependentă de China, deci Xi îşi freacă palmele momentan, ţine de evindenţă. Şi mai departe? Au habar serviciile de informaţii occidentale ce-au discutat Xi şi Putin la deschiderea Jocurilor Olimpice? Există vreun indiciu în politica externă a Chinei din ultima săptămână că Beijingul va interveni înainte ca în Ucraina să nu mai stea piatră pe piatră? Dispune comunitatea de informaţii, de probe certe că Beijingul nu împărtăşeşte la nivel de detaliu strategia Moscovei, inclusiv apelul la folosirea forţei nucleare? Că scenariul celui de-al treilea război mondial n-a fost redactat la lumina flăcărilor olimpice? China tocmai a emis un avertisment de securitate pentru cetăţenii săi din SUA. Ce înseamnă asta, ce ştiu ei şi nu ştim noi? Cine-i Xi în toată povestea asta? Piromanul, vecinul care s-a trezit cu casa în flăcări sau moşneagul care a visat toată viaţa să fie pompier? Fără bullshit-uri că e puţin din fiecare, că situaţia e în dinamică şi strategia Beijingului se adaptează în funcţie de evoluţia în teren. China îşi cunoaşte cărţile şi a apucat să le vadă pe cele ale adversarilor. Aşadar, cum va juca? Riscă cineva un pariu?

De răspunsul la cele două întrebări şi derivatele lor depinde cum va arăta planeta în următoarele decenii (dacă va mai arăta în vreun fel). Lumea liberă s-a comportat exemplar de la momentul invaziei până astăzi (contorsionismul lui Orban era previzibil), dar, paradoxal, soarta ei se va decide la Moscova şi Beijing. E clar că undeva pe parcurs Occidentul a răspuns greşit la nişte întrebări. Dar să nu mai dezgropăm morţii, sunt încă prea mulţi de îngropat.