Centru de service pentru elicoptere, la Aeroport

vineri, 16 septembrie 2022, 01:50
2 MIN
 Centru de service pentru elicoptere, la Aeroport

Licitaţia pentru terenul de 1,5 hectare va avea loc la Casa Pătrată

Licitaţia pentru concesionarea unei suprafeţe de 1,54 hectare la Aeroportul Iaşi a fost fixată pentru 29 septembrie, la sediul Consiliului Judeţean. Potrivit unei hotărâri adoptate în prima şedinţă a plenului CJ din acest an, pe terenul respectiv, situat lângă hangarul Aerostar, urmează să fie amenajat un centru de mentenanţă şi service pentru elicoptere.

În aprilie, consilierii judeţeni au fost de acord cu evaluarea terenului, care a dus la stabilirea unei redevenţe minime anuale de aproape 18 mii de euro. Aceasta va fi valoarea de la care va porni licitaţia de peste două săptămâni.

Citiți și: Cale liberă pentru construirea T4 la Aeroportul Iași

Redevenţa, echivalentul a aproape 6 lei/ mp/ an, este mai mică decât cea fixată iniţial pentru un teren de două ori mai mic, dar pentru care CJ a trebuit să anuleze contractul de concesiune ca să facă loc viitorului terminal de pasageri. Contractul încheiat în vara lui 2020 fixase taxa de concesiune la 10.800 euro/an pentru 7800 mp, adică aproximativ 7 lei/ mp/ an. Amintim că terminalul de pasageri T4, a cărui construcţie urmează să înceapă până la sfârşitul anului, are o amprentă la sol de 10 mii mp şi ocupă cea mai mare parte a spaţiului dintre T3 şi hangarul Aerostar. Pentru această investiţie a trebuit să fie demolată şi fost clădire unde îşi avea sediul Aviaţia Utilitară, societate care a falimentat cu zece ani în urmă.

Contractul reziliat de CJ fusese încheiat cu Heli Avia Service SRL, firmă care reprezintă în România două societăţi din Republica Moldova specializate în servicii de transport aerian.

Citiți și: O afacere dubioasă din 2020 marca Popa-Rebegea la Aeroport, repusă pentru reparații pe masa CJ

Comentarii