ChatGPT ajunge pe smartphone-uri. Spre deosebire de versiunea web, îi puteți adresa întrebări folosind vocea

sâmbătă, 20 mai 2023, 09:16
3 MIN
 ChatGPT ajunge pe smartphone-uri. Spre deosebire de versiunea web, îi puteți adresa întrebări folosind vocea

OpenAI a lansat joi,18 mai, o aplicaţie mobilă pentru ChatGPT, interfaţa sa de inteligenţă artificială generativă (AI) care se confruntă deja cu o creştere fenomenală pe internet şi ale cărei capabilităţi impresionante fascinează şi intrigă, transmite AFP.

Aplicaţia permite, gratuit, la fel ca site-ul, să se discute cu chatbot-ul şi mai ales să i se ceară să scrie mesaje, să explice concepte tehnice, să sugereze idei, să rezume note.Aplicația gratuită a început să fie disponibilă de joi pe iPhone-urile din SUA, urmând ca mai târziu să ajungă și pe telefoanele cu Android. Spre deosebire de versiunea web, îi puteți adresa întrebări folosind vocea. Compania care o produce, OpenAI, a declarat că va rămâne fără reclame, dar „vă sincronizează istoricul pe toate dispozitivele”.

„Începem lansarea în SUA și ne vom extinde în alte țări în săptămânile următoare”, se arată într-o postare pe blog care anunță noua aplicație, descrisă în App Store ca fiind „aplicația oficială” a OpenAI.OpenAI promite de exemplu "să obţină informaţii precise fără a fi nevoie să sorteze între reclame sau rezultate multiple", care este modelul actual ale motoarelor de căutare. Dar chiar de la prima deschidere, aplicaţia avertizează, de asemenea, că ChatGPT poate "oferi informaţii inexacte despre persoane, locuri sau fapte".

Au trecut mai mult de cinci luni de când OpenAI a lansat ChatGPT pentru public, stârnind entuziasm și alarmă față de capacitatea sa de a genera eseuri, poezii, scrisori tipizate și răspunsuri conversaționale convingătoare, asemănătoare cu cele umane, la aproape orice întrebare. Start-up-ul din San Francisco nu a părut niciodată să se grăbească să o introducă pe telefoane – unde majoritatea oamenilor accesează internetul.Acest lucru a ajutat la creșterea numărului de chatboturi clone construite pe baza aceleiași tehnologii sau a unor tehnologii similare, unele dintre acestea fiind descrise de firma de securitate Sophos ca fiind „fleeceware” într-un raport din această săptămână deoarece îi determină pe utilizatorii neștiutori să se înscrie într-o versiune de încercare gratuită care se transformă într-un abonament recurent sau folosesc tehnici publicitare intruzive.

Lansat la sfârşitul lunii noiembrie, site-ul ChatGPT a depăşit un milion de utilizatori într-o săptămână, ceea ce reprezintă un record. La două luni de la lansare, serviciul avea deja aproximativ o sută de milioane de utilizatori activi lunar, un alt record conform unui studiu UBS apărut de presă.AdsMicrosoft, principalul investitor în OpenAI, a integrat în Bing, motorul său de căutare, modelul de limbaj larg (LLM) pe care se bazează ChatGPT, iar Google este pe cale să lanseze o versiune test cu inteligenţă artificială generativă.Această adoptare rapidă a ChatGPT şi a altor software-uri AI generative (cod informatic, imagini, sunet, video) provoacă îngrijorări fundamentale în numeroase sectoare.

Sam Altman, şeful OpenAI, susţine intervenţia guvernamentală pentru a reglementa mai bine inteligenţa artificială. Audiat marţi în Senat, el a spus că AI are "potenţialul de a îmbunătăţi aproape fiecare aspect al vieţii noastre", dar "creează şi riscuri grave". OpenAI doreşte să realizeze o AI generală, adică programe dotate cu abilităţi cognitive umane. 

Comentarii