Cine conduce, de fapt, PNL?

Liberalii au decis marţi seară în Biroul Executiv să accepte varianta premierului prin rotaţie, cu o condiţie: PNL să numească primul şef al Guvernului. Florin Cîţu a punctat că el rămâne propunerea partidului, dar niciun coleg nu i-a întărit spusele. De fapt, surse politice vorbesc despre o şedinţă tensionată, în care liderul PNL a fost certat de „greii” partidului pentru că negociază cu PSD în interes personal. Pentru Cîţu calculele sunt simple. Ori rămâne premier, ori oferă fotoliul de prim-ministru PSD în schimbul portofoliului de la Finanţe. Orice altă variantă, inclusiv şefia Senatului, înseamnă că va pierde controlul în partid. Să ne amintim că lui Ludovic Orban nu i-a folosit la nimic şefia Camerei când s-au împărţit taberele în PNL. Nu a avut ce să le ofere baronilor, s-a apucat să-i fluture lui Flutur principii pe la nas. Cîţu ştie că în aceste zile, posibil ore, îşi joacă întreaga carieră politică.

De ce nu-l mai vor pe Cîţu „greii” din partid (Boc, Flutur, Bode, Sighirtău, Bogdan)? Până la urmă, n-au trecut nici două luni de când l-au votat. Două posibile răspunsuri. Primul nu e că nu-l mai vor, ci că nu-i interesează soarta lui Cîţu. Pentru ei, cel mai important era înhumarea coaliţiei cu USR, care-i strângea la cravată, iar acum formarea rapidă a unui guvern în care PNL să rămână vioara întâi (la împărţit „caşcavalul”). Cîţu e perceput ca un simplu mandatar al intereselor lor, nu ca un lider cu putere de decizie. E, aşadar, dispensabil. Al doilea răspuns ar fi că „elita” liberală joacă după o partitură scrisă la Cotroceni, iar Iohannis a decis că a venit momentul ca „pionul” Cîţu să fie sacrificat. Din toate informaţiile disponibile, preşedintele insistă pentru instalarea lui Ciucă la Palatul Victoria. Dacă acceptăm această teorie, a unui PNL cu principalul centru de comandă la Cotroceni, fără mici „butoane roşii” răspândite prin ţară (Cluj, Suceava, Sibiu etc.), discuţia se complică şi mai tare. De unde atâta sete de putere la un politician care se simte vădit inconfortabil, plictisit, s-o exercite? Dacă ruperea coaliţiei cu USR s-a făcut după un scenariu scris la Cotroceni, iar refacerea USL era o mutare gândită din primăvară de preşedinte, de când e Iohannis atât de inteligent? Sau cine e consilierul ăla dat dracului de deştept care a anticipat din iunie, când s-a făcut prima mutare cu pionul Cîţu, că Iohannis va fi la un pas de „guvernul lui” pentru şapte ani de acum încolo (fie ca preşedinte, fie ca premier)? Cel mai important, ce are de ascuns preşedintele, ce îl sperie, de ce se agaţă de putere dincolo de încheierea mandatului în 2024? Nu era vorba că şi-a aranjat un post călduţ prin instituţiile internaţionale, suficient să viziteze toate piramidele lumii? Apoi, nu e clar de ce baronii PNL sunt dispuşi să sacrifice partidul pentru traseul politic al unui singur om, a cărui influenţă reală va tinde spre zero peste doi ani. Sunt şantajaţi, îi are Iohannis cu ceva la mână? Hai, unul doi poate, dar chiar pe toţi?

Modul în care va fi tranşat subiectul propunerii de premier ne va oferi răspunsul la întrebarea din titlu. Dacă liberalii vor accepta nominalizarea lui Ciucă, a unui pesedist sau a unui personaj surpriză, cu relaţii de notorietate în zona preşedinţiei, devine clar că centrul de putere al partidului s-a mutat la Cotroceni. Că într-adevăr Iohannis nu e cinstit, sărac şi prost, ci fix pe dos. Dacă propunerea de premier va rămâne Cîţu sau un alt lider din gaşca apropiată baronilor, înseamnă că Iohannis e aşa cum îl ştim, mai puţin sărac. În orice caz, toate poveştile în care preşedintele şi-ar fi făcut un plan dincolo de ce face weekendul următor ar trebui să înceteze.