Comemorarea unui martir

Ceremonia a fost patronată de PS Iosif Păuleţ, Episcop Romano-Catolic de Iaşi şi PS Petru Gherghel, Episcop Emerit. Monseniorul Anton Despinescu a depus o emoţionantă mărturie despre preotul martir. Acuzaţiile de spionaj şi complot erau curente în procesele intentate după război persoanelor sau grupurilor de rezistenţă care au continuat să creadă că în spaţiul captiv răsăritean mai este posibilă soluţia salvării. Temutul procuror Vâşinski – autorul înscenărilor judiciare din Rusia anilor 1936-1938, trăia încă şi avea să-şi impugnă metodele justiţiei teroriste în ţările din Est. Pentru laşi, gestul de a te opune Goliatului răsăritean poate să pară gratuit. Cei care cred că acei oameni, care în anii de după război au fost romantici nevindecaţi şi naivi, alegând să-şi rişte viaţa în locul robiei, fac dovada că nu pricep nimic din istoria demnităţii umane şi a eroismului. Garantat, laşilor le este inaccesibilă înţelegerea şi înţelepciunea istoriei. Câţi cetăţeni din Europa de Est au avut cunoştinţă despre secretele de la Ialta ori grozăviile istoriei bolşevice, în condiţiile în care acestea erau bine legătuite, iar Occidentul, în orbirea lui, s-a trezit abia în anul 1978, odată cu publicarea epopeii lui Al. Soljeniţân, Arhipelagul Gulag?

Cei puţini, care au avut curajul şi spiritul de sacrificiu de a se opune îngenuncherii binemerită pomenire în veac. Sângele lor şi demnitatea urmaşilor mai pot spăla ruşinea umilinţelor îndurate şi a pactului cu ocupanţii. Cu 20 de ani în urmă, prin strădania istoricului Dănuţ Doboş, numele martirului Dumitru Matei, era scos la lumină, în urma unor asidue cercetări de arhivă. I-a fost sfetnic venerabilul Monsenior Anton Despinescu, care l-a cunoscut pe martir la Iaşi, în anii studiilor de la Institutul Notre Dame de Sion (a se vedea cercetările şi evocările lor în Buletinul istoric nr. 2 (2001), Ed. Presa Bună, Iaşi, 2001).

Din fotografie te scrutează un tânăr înalt şi frumos, cu o privire caldă şi curată, aflat în floarea vârstei. Se născuse în anul 1913 la Sărata, în părţile Bacăului şi studiase la Seminarul Catolic deicezan din Iaşi. Împrejurările istoriei l-au dus pe frontul de Est, în calitate de preot spiritual, cu rang de căpitan în Armata Regală Română. A cunoscut războiul însoţind ostaşii români până la Cotul Donului. La întoarcerea de pe front, România era deja supusă, în ciuda faptului că optase să se alăture Aliaţilor. Mulţi ofiţeri români au înţeles atunci că este lipsit de onoare şi demnitate să accepte benevol robia, ei fiind printre puţinii care cunoşteau adevărata faţă a bolşevismului ateu. Unii au ales să se sinucidă, decât să trăiască înjosirea Armatei Române.

Cunoscându-i firea energică şi dăruirea, Episcopul Romano-Catolic de Iaşi l-a însărcinat cu primirea şi distribuirea ajutoarelor venite în portul Constanţa din partea Episcopatului Catolic American şi a Crucii Roşii Suedeze, în anii cumpliţi ai foametei (1946-1947). Trebuie să reamintim, măcar celor care s-au lecuit de falsurile propagandei bolşevice, preluate ad litteram de istoricii noştri de curte, că această teribilă foamete a fost provocată de ocupantul sovietic, fiind fabricată în laboratoare, ca metodă de îngenunchere a unui popor. Se cuvine, de asemenea, să spunem că aceste ajutoare nu au avut adresa confesională, distribuindu-se tuturor celor aflaţi în nevoie. Acţiunea a fost însă sistematic boicotată de guvernul P. Groza şi de grupuri de provocatori comunişti, aşa cum s-a întâmplat şi la cantina Şcolii Politehnice din Iaşi, unde s-a răspândit zvonul că alimentele sunt otrăvite.

România intrase fără voie într-o cuşcă de şoareci, iar Stalin era maestrul punerii în scenă. Să vii de pe frontul de Est, unde ai văzut bolşevismul la el acasă şi să-l descoperi instalat în ţara ta. Să fii preot şi să crezi în misiunea ta de îndrumător de suflete. Să fii crescut în cultul onoarei şi să-ţi vezi semenii umiliţi, iar viitorul ţării compomis. Să fii tânăr şi să crezi cu tărie că stările de lucru pot fi schimbate şi cu mintea ori voinţa ta. Să nu-ţi fie frică, aşa cum nici Mântuitorului – eroul şi modelul tău de viaţă – nu i-a fost. Preotul Dumitru Matei a ales, împreună cu un grup de studenţi ieşeni şi cu doctorul Ioan Gheorghiu să sprijine repatrierea unui grup de prizonieri germani aflaţi la Spitalul Izolarea. Tot ei au ajutat-o pe una dintre legendele aviaţiei româneşti din anii războiului, pilotul Smaranda Brăescu, urmărită de sovietici. Ştiindu-se hăuituit, preotul Dumitru Matei a ales clandestinitatea, între anii 1948-1950. Clandestinitate e un fel de-a spune, întrucât autorităţile au avut mereu informaţii despre ascunzătorile sale. Concomitent cu procesul grupului Matei a avut loc şi cel al Legaţiei Franţei din România, acuzată de acţiuni de spionaj. După arestare, preotul Matei a fost anchetat de către colonelul A. Patriciu, mort după 1989, fără ca cineva să-l fi deranjat vreodată.

Procesul preotului martir Dumitru Matei reprezintă un caz şcoală de vânătoare de vrăjitoare, acţiune care a însoţit instaurarea regimului sovietic în ţările captive. În acest caz, vânătoare are şi ingrediente confesionale, ea vizând intimidarea şi destructurarea bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică, precum şi ruperea relaţiilor diplomatice cu Vaticanul. Atmosfera de teroare instituită de ocupanţi a făcut ca nucleele de rezistenţă să fie destructurate în toate ţările supuse. Compromiterea Bisericii Catolice a fost unul dintre obiectivele predilecte ale propagandei sovietice şi ale acţiunii sale politice şi diplomatice. Dosarul Dumitru Matei este doar unul dintr-o lungă serie de înscenări. De unde vine această îneverşunare împotriva catolicismului? Din aceea că cele două biserici depindeau canonic şi administrativ de Roma, iar Moscova tânjea de secole să fie „noua Romă”. Venise în fine clipa astrală a instalării sale pe firmamentul istoriei universale. Deci zelul Moscovei venea din invidie şi frustrare.

Mihai Dorin este istoric şi publicist