Conferinţa

Conferenţiarul e antipatic şi urât ca dracu'. Se zice că bărbatul trebuie să fie puţin mai frumos decât dracu'. Ei, ăsta e chiar ca dracu', parcă a ieşit de sub Talpa Iadului. Are o urâţenie de ecorşeu, ştii, când omul e reprezentat jupuit de piele, ca să se studieze musculatura. Aşa e ăsta: înalt, uscat toacă, coroiat, încruntat şi colţuros. Mai adaugă un cap diform, ca o barabulă triunghiulară, o moacă de târâtoare subterană, pare o hârcă de triton, puţin păr cenuşiu, guzganiu (inventez cuvinte când n-am inspiraţie – mă fandosesc, desigur), lipit de ţeasta de culoarea burţii de broască, o faţă lătăreaţă, încreţită, cenuşie şi pergamentoasă ca un genunchi de elefant – şi ai imaginea ipochimenului. Îl mai cheamă şi Coleaşă.

Nici cu publicul nu mi-e ruşine. E pe măsura conferenţiarului, un public din acela care aplaudă pe cel care vorbeşte „de sus”, cu vorbe „complicate”, chit că nu le înţelege sau tocmai de aceea: intrinsec şi extrinsec, imanent, transcendent, remanent, sculament – chestii din astea. Dacă pe aceşti semidocţi îi iei cu astfel de vorbe, cad imediat în fund extaziaţi, fiindcă, se ştie, semidocţii se prosternează cu evlavie în faţa celor învăţaţi, iar universitarul e pentru ei imaginea învăţatului, cred toate prăpăstiile celor licenţiaţi în ceva, fie şi în bărbieritul ouălor de raţă. Mai adaugă şi nişte băbuţe habarnamiste, căzute din lună, probabil rudele lui Coleaşă, recrutate direct din timpul omogenizării maionezei, precum şi nişte universitari hiperactivi de v-rsta a treia plus, din cei cărora legea le permite să b-ntuie spectral pe culoarele Universităţii, să predea după cursuri litografiate de acum patruzeci de ani, îngălbenite şi unsuroase, să uite mereu unde-s sălile de curs, să morfolească pofticios după studente filiforme şi să intre în sala de curs cu prohabul uitat descheiat. Nu ştiu de ce, adunarea asta mi se pare o şedinţă de evanghelizare, cu noii credincioşi gem-nd extatic, transportaţi, teleportaţi, şi av-nd lacrimile recunoştinţei în ochi: Oh, Gizăs! Your presence is heaven to me!

Coleaşă e om serios, dom’le, cu morgă. „Superioritatea” lui de universitar trebuie marcată cumva! N-are demnităţi publice, nu poate să-şi ia ţoale de firmă, maşini bengoase. Dar are morga menită să-l diferenţieze de „ăia”. Cu băţoşenia morgii îşi poate menţine eul gonflat. În costum negru la patru ace, cu cravată neagră strânsă sub un măr proeminent al lui Adam, e solemn ca un paracliser. Aşa crede el, cu ţinuta asta pedantă, că se impune publicului. Probabil i se pare că e decent astfel, îmbrăcat profesional, dar de fapt arată ca un cioclu abia ieşit de la morgă. Între morga academică şi morga morgă nu există decât o mică diferenţă: în primul caz avem de-a face cu cei aparent vii, iar în al doilea cu cei de tot morţi. Morga asta academică e ca vopseaua groasă care se dă pe pielea inertă a „pacientului” de la morgă, ca să arate ca viu, dar nu e, chit că e roziu în obrăjori, cum era Lenin între pietroaiele Kremlinului (ce-or mai fi făcând cu el?). Dacă Coleaşă ar schiţa un zâmbet, am convingerea că s-ar crăpa vopseaua şi s-ar auzi pârâitul paielor, care umplu manechinul, foşnetul umpluturii care ţine coaja în picioare.

Cea mai scârboasă e atitudinea lui: rigidă, băţoasă, marţială. Coleaşă pozează precum fotomodelele preocupate să-şi scoată cât mai mult ţâţele afară din sutien. Mai are şi un zâmbet subţire superior-sfidător în colţul gurii, adică „ce caut eu printre voi, mă, nimuricilor”, un zâmbet din ăla pentru care îţi vine să-i spargi mecla, ce mai! Apoi face mereu pârţ! dispreţuitor din buze. În fapt, pozează în persoană foarte serioasă, gravă, preocupată de adevărurile adânci, insondabile pentru vulg, adevărurile ultime, de ultima Thule, dar el e lipsit de orizont ca o furnică. Sărmanul, nu-şi dă seama că are un ego suferind, că e de fapt un rahat umflat de propria infatuare, că e un full of shit, adică un rahat în ploaie, mai pe româneşte.

Cu o privire stinsă, tot mai stinsă cu fiecare carte nouă pe care o citeşte, căci nu mai are demult plăcerea cititului sau a studiului, Coleaşă citeşte ceva despre educaţia multiculturală sau despre managementul timpului, a stresului, a fâsului, mă rog, o zeamă lungă din asta fără de interes şi finalitate, dar la modă după noul standard paneuropean. Încearcă să-şi moduleze vocea spartă, cu afectarea şi grija pentru efect a actorului care vine în avanscenă să zbiere un aparteu şi pentru amărâţii ăia de la cucurigu. Din când în când se opreşte din citit şi vorbeşte liber, farfuridic însă. Se axează pe câte o idee peltică, o apucă strâns, îi dă drumul, iar o înşfacă, îi dă ocol hermeneutic (că omul nostru e hermenăuc), pe urmă, iar o scutură (o zghihuie ar zice Humuleşteanul), aşa cum face mâţa cu un şoarece mort. De pildă, îl auzi spunând:

– Să zicem că… Dar chiar şi aşa, chiar şi aşa… nu numai că, aşa cum am afirmat înainte… cum tocmai ziceam… precum argumentam… acest management, acest set de principii, de practici, aptitudini şi sisteme, utilizate pentru… căci management vine din latinescul manum agere, a conduce cu mâna, da, această acţiune, despre care vă vorbesc astăzi, acest ansamblu de acţiuni mai bine zis, acest proces, o abilitate… în sfârşit, managementul propriu-zis reprezintă mai mult, cuprinde ceva mai cuprinzător decât o simplă evaluare operativă şi postoperativă a rezultatelor organizării, oricât de eficientă, oricât de benefică, oricât de impresionantă ne-ar părea nouă; el constituie, stă la baza verigilor organizatorice ale organizaţiei, ca şi ale fiecărui salariat, membru, actant, de identificare a abaterilor de la obiectivele, scopurile, ţelurile, mă rog, normele, normativele şi standardele prestabilite şi a cauzelor care le-au generat, precum şi de adoptare a măsurilor care asigură eliminarea abaterilor, menţinându-se echilibrul dinamic, motrice, energic, veloce al organizaţiei.

Cu atitudinea asta afectată, artificială, forţată, mascată şi emasculată ar fi foarte bun la o şedinţă de francmasoni agelaşti, adică din ăia care nu ştiu să râdă, cu şorţuleţe, cu medalii, cu echere, cerculeţe şi alte îmbilibistroceli din astea.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist