Copil în stare gravă la spitalul Sf. Maria. Este primul caz COVID după două luni de pauză

vineri, 15 iulie 2022, 12:39
1 MIN
 Copil în stare gravă la spitalul Sf. Maria. Este primul caz COVID după două luni de pauză

La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași se află internat la Terapie Intensivă, după o perioadă de pauză de peste două luni, primul caz de copil diagnosticat cu COVID-19. 

Este un pacient în vârstă de 6 ani, din Suceava, ajuns la spital în comă diabetică, din cauza scăderii glicemiei. Medicii au explicat că este vorba despre un caz de diabet la debut.

Starea gravă a copilului nu este în acest moment agravată de COVID-19, ci din cauza comei diabetice, reprezentanții spitalului spunând că cel mai probabil în câteva zile, după reechilibrare, va fi transferat pe secție.

„Copilul a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip I, cu o formă severă de cetoacidoză inaugurală, ca atare din start s-a hotărât internarea la Anestezie și Terapie Intensivă pentru un asemenea caz. Testul rapid care se face înainte de internare conform recomandărilor DSP, CNCSBT și ale procedurilor interne a evidențiat că este pozitiv pentru SARS-CoV-2, ca atare a fost internat pe zona roșie unde sunt pacienții confirmați. Copilul nu a fost protezat respirator, este în continuare în terapia specifică pentru diabet, necesită monitorizare clinică și paraclinică”, a precizat dr. Tamara Roșu, medic-șef UPU de la Spitalul de Copii.

Comentarii