Creşte numărul ieşenilor înşelaţi de Bismobil Kitchen. 70 de sesizări la Poliţie până acum

miercuri, 25 ianuarie 2023, 02:50
4 MIN
 Creşte numărul ieşenilor înşelaţi de Bismobil Kitchen. 70 de sesizări la Poliţie până acum

Crește, cu fiecare zi, numărul plângerilor depuse la Inspectoratul Județean de Poliție Iași de către clienții Bismobil Kitchen. Dacă la jumătatea lunii poliția economică primise 41 de sesizări în acest caz, între timp alți 30 de reclamanți care s-au simțit înșelați de afacerea cu mobilă de bucătărie au depus plângeri, ceea ce face ca în acest moment, în județul Iași, numărul sesizărilor să fie de peste 70.

„Poliția economică din Iași continuă cercetările în acest dosar, sunt peste 70 de plângeri înregistrate la poliție, până acum nu s-a făcut nicio reținere”, a relatat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

La Iași nu s-a făcut nicio reținere, însă poliția din Republica Moldova l-a reținut joi, 19 ianuarie, pe aeroportul din Chișinău, pe Șaran Mihail. Bărbatul de 38 de ani este fondatorul Bismobil Kitchen, firma “mamă” sub umbrela căreia în decurs de doi ani s-au înființat alte câteva zeci de firme, la același sediu din strada Păcurari, cu același obiect de activitate și cu același administrator, Andriana Brașoveanu.

Despre acesta din urmă, autoritățile, nici cele românești, nici cele moldovenești, nu au făcut deocamdată niciun anunț. Brașoveanu are 30 de ani și și-a petrecut ultimii trei ani deschizând și administrând în România 42 de firme.

Dintre acestea, 36 de firme, inclusiv Bismobil Kitchen, au fost înregistrate pe rolul Tribunalului ieșean, pentru declararea falimentului, pe 12 ianuarie. Cifra de afaceri totală a celor 42 de companii pe care le administrează sau în care este asociat Andriana Brașoveanu este de aproape 18 milioane de lei.

Dar, aproape fără excepție, firmele ei au declarat pierderi. Și, până în prezent, doar șase din cele 42 de firme aflate în administrarea sa nu au ajuns încă să fie obiectul unui dosar de faliment/insolvență la Tribunal.

Iar patru dintre acestea sunt firme în care Brașoveanu este acționar unic. Celelalte două (STAS PARTNER BK S.R.L. și Kitchen Studio SRL) sunt singurele firme din portofoliul grupului Bismobil Kitchen (România) care nu au ajuns încă să-și ceară falimentul.

Bismobil, o firmă originară din Republica Moldova, înființată în 2012 și specializată în fabricarea și comercializarea mobilei de bucătărie, a trecut Prutul în România în 2020, în primul an de pandemie. Firma Bismobil Kitchen s-a înființat pe 15 ianuarie, la Iași, avându-l pe Mihail Șaran ca unic asociat și pe Andriana Brașoveanu ca administrator.

În 2021, Bismobil Kitchen a avut o activitate efervescentă: Șaran și Brașoveanu au înființat 32 de firme, în care Brașoveanu era administrator, iar Bismobil Kitchen deținea, în majoritatea cazurilor 50% din acțiuni.

Doar în iulie, noiembrie și decembrie 2021 nu au deschis Șaran și Brașoveanu firme, în schimb luna iunie 2021 a fost o lună record – opt firme și-au deschis atunci cei doi, la diferență de câteva zile. În fiecare firmă nou înființată, Bismobil Kitchen (adică Șaran) împarte acțiunile cu câte o altă persoană fizică, tot din Republica Moldova. Iar în cele mai multe cazuri, acționarii din aceste firme nu sunt aceiași.

În 2022, firmele din grupul lui Șaran și Brașoveanu au continuat să apară, din ianuarie până în iulie – nouă în total. Din iulie anul trecut nu s-a mai înființat nicio firmă. Însă un trimestru mai târziu vocile clienților nemulțumiți au început să se audă din mai multe orașe ale României. Oamenii se plângeau că au plătit mobila, că li s-a cerut un avans de 70%, și că nu au primit nici obiectele cumpărate, nici banii înapoi și nici explicații plauzibile. Bucătăriile oferite spre vânzare de Bismobil Kitchen au prețuri între 5000 și 10.000 de euro, dar, în medie, clienții ar fi cheltuit în jur de 6000 de euro.

La scară mai mică, același lucru pare să îl fi făcut cei doi și în Republica Moldova. Șaran este acționar în 17 firme din țara vecină, cea mai veche fiind Bismobil, înființată în 2012. Celelalte companii au început să apară prin 2019, însă, ca și la Iași, majoritatea au fost deschise în 2021. În 13 din cele 17 firme în care e Șaran acționar în Republica Moldova, apare și Andriana Brașoveanu, în calitate de administrator, la fel ca și în România.

În plus, în Republica Moldova, separat de Șaran, Andriana Brașoveanu mai are încă alte trei firme. Una dintre acestea, Expert Finstandard SRL, înființată în noiembrie 2019 în Moldova de peste Prut,  pentru fabricarea mobilei, are la Iași o soră mai mică, dar care poartă același nume. Doar că Expert Finstandard SRL din România a fost însă înființată în 2021.

De altfel, aceasta pare să fie firma de suflet a Andrianei Brașoveanu – se ocupă cu „Activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi specializate de secretariat” și este, poate, singura firmă administrată de Brașoveanu, care nu a terminat anul 2021 în pierdere. 

Comentarii