Criza guvernamentală, o problemă locală?

joi, 04 noiembrie 2021, 02:50
3 MIN
 Criza guvernamentală, o problemă locală?

Care a fost poziţia PNL Iaşi în dezbaterea Biroului Politic de marţi seară? Probabil nu vom afla niciodată. Sursele liberale prezente la şedinţă nu menţionează filiala din Podu Roş ca relevantă în procesul decizional. Ştim cum a votat Tulcea, Mehedinţiul sau Gorjul, Iaşul mai puţin.

Influenţii lideri PNL din zona Ardealului (Cluj, Sibiu, Alba) s-au opus marţi seară, în şedinţa Biroului Naţional, refacerii coaliţiei cu USR. Ca să nu dea prost la electorat, s-au abţinut la votul pentru o alianţă cu PSD, dar semnalul implicit a fost clar. Mai bine USL, decât USR. Şi până la urmă, trebuie înţeleşi. E mult mai convenabil să te aliezi cu un partid care nu răsuflă pe plan local, deci nu poate să-ţi strice socotelile.

Prin Cluj, Sibiu sau Alba, PSD e încrengătură politică „exotică”, o mică tumoare benignă, un neg de care îţi aminteşti vag. La Cluj e Vasile Dîncu, un pesedist altfel onorabil, iar pe ceilalţi îi găseşti expuşi la zoo. În aceste oraşe/ judeţe, inamicul public a devenit în ultimii ani USR, un partid cu o bază electorală mult peste scorul obţinut în alegerile locale (a se vedea alegerile parlamentare şi europarlamentare) şi mai puţin dispus la compromisuri cu establishment-ul cetăţii. Pentru Boc sau Turcan (a se citi în ultimul caz Sibiul lui Iohannis), ideea de opoziţie locală e un concept străin, un modus vivendi inacceptabil politic. La Alba Iulia, USR a câştigat primăria, duşmanul e şi mai palpabil. Decenii de şmenuri şi combinaţii transpartinice sunt puse în pericol dacă USR se întoarce la guvernare.

Intuim acum şi de unde ni se trage această criză politică. Din spaima unor lideri influenţi ai PNL că nu se „poate lucra” cu USR. Să ne amintim că Emil Boc a fost printre primii liberali care a atacat un ministru USR, după ce Vlad Voiculescu a schimbat şeful Spitalului Judeţean din Cluj, un apropiat al său. Să recitim ce spunea edilul de pe Someş după remanierea peste noapte a ministrului Sănătăţii, când USR ameninţa cu ieşirea de la guvernare: „Dacă Vlad Voiculescu ar veni şi ar spune: înţeleg mecanismele, poate e o decizie nedreaptă, dar coaliţia trebuie să meargă mai departe, ar rămâne în istorie ca un gest politic într-un moment de criză majoră şi ar pune coaliţia unde îi este locul”. Înlocuim numele lui Vlad Voiculescu cu cel al lui Stelian Ion, aprilie cu septembrie, şi e clar ce aşteptări aveau aceşti lideri PNL când au decis decapitarea de la Justiţie. USR trebuia să accepte execuţia – „poate o decizie nedreaptă” – şi să „rămână în istorie” pentru a pune „coaliţia unde îi este locul”. Adică sub bocancul unor baroni locali PNL.

Care a fost poziţia PNL Iaşi în dezbaterea Biroului Politic de marţi seară? Probabil nu vom afla niciodată. Sursele liberale prezente la şedinţă nu menţionează filiala din Podu Roş ca relevantă în procesul decizional. Ştim cum a votat Tulcea, Mehedinţiul sau Gorjul, Iaşul mai puţin. E de presupus că Alexandru Muraru a aşteptat un SMS de la preşedintele Iohannis, ultima dată reperat prin Scoţia. Dacă a fost expediat vreun mesaj, trebuie să fi fost ceva împotriva „crizatorilor”. Pentru liderii de facto ai organizaţiei, Costel Alexe şi Mihai Chirica, şedinţa de marţi seară avea o singură miză. Dacă se întoarce PSD la guvernare îşi păstrează agenda anti-DNA şi DIICOT şi dacă da, în cât timp îngenunchează parchetele. „Scăpăm de dosare sau nu?” În rest, e de notorietate că cei doi sunt nostalgici după USL şi că identifică USR ca principal inamic. Să mai spună cineva că nu există asemănări între Chirica/Alexe şi Boc/Tişe?

Comentarii