Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

O teză afirmată şi susţinută de celebrul filozof francez Rémi Brague subliniază faptul că Europa nu este un spaţiu care a primit exclusiv moşteniri de origine grecească, ebraică sau greco-ebraică, ci a coagulat şi constituenţi de esenţă romană. Un alt factor care caracterizează continentul european este creştinismul. (Rémi Brague, 2002. Europa, calea romană, Idea Design & Print, Editură, Cluj, p. 31)

Evoluţia ideii culturale excentrice de Europa s-a născut din continua tensiune, acceptată, a inferiorităţii culturale în raport cu civilizaţia greacă şi din perspectivă religioasă cu cea ebraică, adică o dublă secundaritate. (op. cit., p. 101)

Extrem de inspirat este citatul pe care filozoful îl preia de la scriitorul francez Paul Valéry şi a sa lucrare, Criza spiritului şi alte eseuri: „Peste tot unde numele de Cezar, Gaius, Traian şi Vergiliu, de Moise şi de Sfîntul Pavel, de Aristotel, Platon şi Euclid au avut o semnificaţie şi o autoritate simultane, în toate aceste locuri deci este Europa. Orice rasă şi orice pămînt care a fost succesiv romanizat, creştinat şi supus, în ce priveşte spiritul, disciplinei grecilor, sunt absolut europene.” (op. cit., p. 31)

Romanii, cândva dominatori ai lumii antice, nu au ales să provoace şi să domine civilizaţia greacă datorită puterii lor conjuncturale, ci au înţeles şi acceptat superioritatea elenismului. Ei nu au încercat să-şi transforme această inferioritate conştientă în ceea ce priveşte valorile constitutive într-o superioritate oarbă, impusă artificial şi violent, ci au adoptat mai degrabă o atitudine de discipol, adică o strategie de secundaritate. Din acest punct de vedere, inovaţia este aceea că romanii s-au considerat barbari în raport cu civilizaţia greacă şi, extrem de interesant de remarcat, şi-au impus această permanentă stare interioară de inferioritate şi tensiune, care s-au dovedit creative şi pline de dinamică pentru evoluţia ulterioară. (op. cit., p. 41-43)

Rémi Brague lansează o teză interesantă cu privire la apariţia şi recrudescenţa creştinismului, în special în ceea ce priveşte raportul de secundaritate faţă de rădăcinile sale ebraice. Acesta consideră că mişcarea creştină s-a comportat exact aşa cum au procedat romanii cu mentorii lor, grecii. Aşadar, pentru creştini, evreii erau grecii lor, în structura cărora au găsit seminţele necesare pentru evoluţia viitoare. (op. cit., p. 54)

O altă caracteristică importantă în explicarea ideii culturale de Europa se bazează pe ceea ce s-a numit apropierea sau proximitatea a ceea ce a fost perceput ca fiind alogen. Iar Brague reliefează această teorie prin faptul că marele franciscan Roger Bacon considera că marea cultură europeană a îmbrăţişat şi s-a solidificat pe un teren care îi era exterior: spre pildă, Biblia a fost scrisă în limbile greacă şi ebraică, în timp ce filosofia a fost receptată exclusiv prin intermediul traducerilor realizate de arabi. (op. cit., p. 85)

Următorul citat este sugestiv în decriptarea mesajului subliniat mai sus: „spre deosebire de Bizanţ, Europa nu a putut să se perpetueze, mulţumită continuităţii unei limbi care fusese suportul unei foarte mari literaturi, pe seama posesiei liniştite a unei moşteniri clasice care să-i fi asigurat sentimentul unei superiorităţi culturale. Ea nu a putut, ca lumea musulmană, nici să compenseze dependenţa sa iniţială faţă de surse exterioare pe seama impresiei de înnobilare şi lărgire a cunoaşterii pe care o moştenea prin faptul că o făcea să acceadă la limba aleasă de Dumnezeu pentru mesajul Său în sfîrşit nealterat şi o difuza în spaţiul pe care îl acoperea religia Sa definitivă. Europa trebuia deci să rămînă cu conştiinţa de a fi împrumutat, fără speranţă de restitutire, de la un izvor la care nu se putea înapoia şi pe care nici nu-l putea depăşi.” (op. cit., p. 91)

Este esenţial de evidenţiat faptul că europenii nu îşi datorează evoluţia graţie vreunui trecut glorios, ci suferă de ceea ce s-ar putea numi drept sindromul adopţiei inversate, potrivit căruia bebeluşul îşi alege părinţii. (op. cit., p. 118-120) Brague foloseşte un citat sugestiv din autorul francez Alain de Libera, potrivit căruia „Lumea latină, dimpotrivă, este săracă filozofic şi sărăcia sa îi ţine loc de deschidere. ş…ţ şansa lumii occidentale latinofone va fi fost astfel incultura filozofică, care o va fi obligat să producă sens cu probleme mai degrabă decît cu instrumente.” (op. cit., p. 120)

În concluzie, forţa şi superioritatea ulterioară a civilizaţiei europene constă în raportul de exterioritate şi inferioritate cu sursa de inspiraţie şi în capacitatea de a fi antropofagă cu aceasta. (op. cit., p. 124-125) Astfel, „Europa, spun eu, nu este altceva decât o constantă mişcare de autoeuropenizare. Europenizarea este o mişcare internă Europei; ba chiar este mişcarea care constituie Europa ca atare. Europa nu preexistă europenizării; Europa este rezultatul europenizării, nu cauza sa.” (op. cit., p. 131)

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. al Departamentului Științe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor