Cum ar putea fi desfiinţate imediat pensiile speciale dacă PSD şi PNL şi-ar dori

marți, 02 mai 2023, 01:50
3 MIN
 Cum ar putea fi desfiinţate imediat pensiile speciale dacă PSD şi PNL şi-ar dori

Atenţie, soluţia propusă nu e traficul de influenţă, liderii politici nu trebuie să le ofere/ promită în mod ilegal ceva foştilor camarazi de partid, ci doar să transmită un mesaj tranşant, pe canale oficiale şi neoficiale, „dragi foşti colegi, interpretaţi Constituţia cum vreţi, dar la pensiile speciale tragem o linie roşie, vă supuneţi presiunii sociale”.

Invitat vineri să ia cuvântul de la tribuna congresului UDMR, Marcel Ciolacu a transmis cel mai puternic mesaj împotriva pensiilor speciale auzit vreodată din gura unui lider USL (PSD plus PNL). „Trebuie să scăpăm de această ciumă numită pensii speciale. Eu şi colegii mei am trecut printr-o ciumă şi ne-am vindecat. (…) S-a ajuns prea departe. Sunt nişte lucruri mici pe care le-am acceptat 30 de ani şi suntem şi noi vinovaţi. Trebuie să înţelegem că românii nu mai suportă nedreptatea. S-au săturat să dăm vina unii pe alţii”, a spus Ciolacu. Puternic mesaj. Nici Rareş Bogdan (PNL) pe vremea când promitea desfiinţarea pensiilor speciale în primele 30 de zile de guvernare nu a fost atât de vehement.

Dacă preşedintele celui mai mare partid din România vrea eliminarea acestor privilegii de ce încă mai discutăm despre ele? Putem presupune că Ciolacu nu s-a adresat partenerilor de guvernare în nume personal, ci a transmis mesajul întregului partid. Apoi, inclusiv (sau mai ales) în PNL există o majoritate care clamează alinierea pensiilor la principiul contributivităţii. De partea cealaltă, putem presupune rezonabil că opoziţia (USR şi AUR) ar vota cu două mâini orice proiect de anihilare a acestor privilegii care otrăvesc ţesutul social. Aşadar, de ce nu se ia taurul de coarne?

„Pentru că nu ne dă voie Curtea Constituţională”, vor răspunde în cor pesediştii şi liberalii şi vor invoca o suită de decizii ale CCR care ar face imposibilă reforma. E un argument de faţadă, un alibi folosit de cele două partide pentru a-şi deroga responsabilitatea. În fapt, Curtea Constituţională este o instituţie profund politizată, atât ca formă, prin principiile care guvernează numirea celor nouă magistraţi, cât şi pe fond, dacă aruncăm o privire pe CV-urile magistraţilor. Preşedintele CCR, Marian Enache, are în spate trei mandate de parlamentar şi a trecut prin cinci partide până a fost promovat de PSD în funcţia de interpret-şef al legii fundamentale. Printre ceilalţi opt regăsim alţi politicieni de carieră precum Iulia Scântei (PNL) sau Varga Attila (12 ani deputat UDMR), magistraţi profund datori şi recunoscători PSD – Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga – sau judecători fideli lui Iohannis – Elena Simina Tănăsescu şi Mihaela Ciochină – foşti consilieri prezidenţiali. Pe lângă aceştia, Livia Stanciu, o judecătoare mai degrabă pro-reforme, dacă ne amintim poziţiile de bun simţ la dezbaterile CCR, respectiv, dosarele soluţionate la Înalta Curte.

În ultimă instanţă, abuzul numit pensii speciale poate fi îndreptat cu o majoritate de 5 la 4 la CCR. S-a întâmplat de atâtea ori ca reforme/decizii cruciale să pice la Curte cu un scor la limită, se poate şi invers. După cum am arătat, pârghiile politice există. Atenţie, soluţia propusă nu e traficul de influenţă, liderii politici nu trebuie să le ofere/ promită în mod ilegal ceva foştilor camarazi de partid, ci doar să transmită un mesaj tranşant, pe canale oficiale şi neoficiale, „dragi foşti colegi, interpretaţi Constituţia cum vreţi, dar la pensiile speciale o tragem o linie roşie, vă supuneţi presiunii sociale”. Sau, vorba lui Ciolacu, „trebuie să înţelegem că românii nu mai suportă nedreptatea. S-au săturat să dăm vina unii pe alţii”.

Toată povestea asta că „am tăia mâine pensiile speciale, dar nu ne lasă CCR” arată ipocrizia şi nesimţirea liderilor PSD şi PNL. Dacă ar exista voinţă politică, Curtea s-ar supune. De fapt, s-ar supune însăşi Constituţiei pe care este chemată să o apere şi care la articolul 16, aliniatul 1, spune clar: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. 

Comentarii