De Business

Punem punctul pe știi

Cum încearcă statele UE să-şi acopere deficitul de forţă de muncă prin imigraţia selectivă

duminică, 11 februarie 2024, 21:18
2 MIN
 Cum încearcă statele UE să-şi acopere deficitul de forţă de muncă prin imigraţia selectivă

Când vine vorba de imigraţie, guvernele europene oscilează între măsurile de limitare a intrărilor ilegale şi cele de facilitare a angajării migranţilor sosiţi din statele terţe, scrie Le Monde, într-o analiză preluată de Rador.

În timp ce trecerile ilegale ale frontierelor externe ale Uniunii Europene (380.000 în 2023, + 17%) şi cererile de azil (806.000 din ianuarie până în septembrie 2023, + 22%) sunt la cel mai mare nivel de după perioada 2015 -2016, statele UE au adoptat măsuri restrictive.

Pe de altă parte, sub presiunea venită din partea diferitelor sectoare de activitate, guvernele de toate culorile politice, inclusiv cele mai ostile imigraţiei, şi-au modificat recent legislaţia pentru a compensa penuria de forţă de muncă.

Unele au înfiinţat chiar canale de imigraţie „selectate”, semnând acorduri cu ţări terţe care sunt foarte adesea diferite de cele din care provin majoritatea migranţilor care bat la uşa UE.

Europa, cu populaţia sa tot mai în vârstă, este lipsită de muncitori. Trei sferturi dintre IMM-urile de pe continent au declarat, la sfârşitul anului 2023, că îşi caută personal, fără succes. Şi tendinţa se va intensifica. Potrivit lui Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne, „în următorii şase ani, aproximativ 7 milioane de lucrători vor părăsi piaţa muncii”. Organizaţiile patronale din multe ţări cer soluţii.

În faţa acestor nevoi, imigraţia legală la nivelul actual rămâne insuficientă. Potrivit lui Margaritis Schinas, vicepreşedinta Comisiei pentru Promovarea Modului de Viaţă European, în 2023, din cele 3,5 milioane de persoane care au intrat legal în Europa, doar 1,2 milioane aveau viză de muncă.

„Pentru a împiedica mulţi oameni să ia drumul mării şi să-şi rişte viaţa venind în Europa, trebuie să le oferim o rută mult mai sigură prin dezvoltarea unor modalităţi de intrare legală, prin obţinerea unei vize de muncă, de exemplu”, pledează Ylva Johansson.

Vezi mai multe detalii pe cursdguvernare.ro

 

Comentarii