Cum se raportează Germania la Europa de Est, Rusia, China şi relaţiile transatlantice (I)

Pentru mulţi conceptul de „ordine internaţională” sună probabil drept ceva abstract. Dar felul în care arată această ordine internaţională are un efect profund asupra întregii noastre existenţe. O parte dintre noi am trăit atât în perioada Războiului Rece, în care lumea era împărţită în „Lumea Liberă” şi „Lagărul Comunist”, cât şi în cea încă valabilă astăzi, dar aflată destul de aproape de final, care a fost una denumită epoca Pax Americana, datorită influenţei covârşitoare exercitate de Statele Unite. Prima a fost o ordine de tip bi-polar, desigur neplăcute pentru cei din spaţiul dominat de Uniunea Sovietică, dar relativ stabilă în principal din cauza efectului descurajant al armelor nucleare. A doua a promovat activ o iluzie împărtăşită de elitele liberale occidentale, aceea a unei lumi în care vom asista la triumful democraţiei liberale şi a valorilor care o definesc.

O altă parte dintre noi nu a cunoscut decât cea de-a doua variantă a lumii contemporane. Una în care poţi călători nestingherit prin toată lumea, spre deosebire de perioada comunistă când nu puteai face asta decât cu acordul organelor de securitate şi în condiţiile în care, de regulă, cineva din familie trebuia să rămână în ţară, drept garanţie că nu „fugi în Occident”. În aceste zile mulţi sunt nemulţumiţi că nu pot călători în străinătate din cauza restricţiilor impuse de pandemie. Însă înainte de 1989 asta e regula, posibilitatea de a merge în străinătate era excepţia. La fel, acum poţi să-ţi exprimi liber opiniile, de pildă pe reţelele sociale, şi să navighezi pe Internet în timp ce în ultimii ani de comunism cei care aveau maşini de scris trebuiau să meargă anual cu ele la poliţie pentru a se lua „amprentele literelor”, astfel încât să poată fi uşor identificat cineva care ar fi scris manifeste. Probabil că pentru această categorie dintre cele două menţionate mai sus astfel de lucruri nu sunt doar mai degrabă banale, ci un dat definitiv, vor rămâne bătute în cuie pe termen nedefinit. Cu atât mai mult cu cât, noi, în România, avem, nu-i aşa, garanţii absolute, prin NATO şi UE.

Însă astăzi nimeni nu se mai îndoieşte că suntem la un sfârşit de capitol din acest punct de vedere. Asistăm în mod evident la sfârşitul actualei ordini mondiale şi la sfârşitul multor iluzii întreţinute până relativ recent. Council for Foreign Relations, un influent thinktank american, a publicat, pe 20 mai, un amplu raport cu titlul The End of World Orderand American Foreign Policy. Raportul este în mare parte unul realist, acceptă ideea că vom avea o lume multipolară, mult mai nesigură şi, recunoaşte că nu mai este realist demersul de edificare a unei lumi având la bază valorile democraţiei occidentale. De pildă, China şi Rusia se pronunţă pentru un model de ordine westfalian, tipic secolul al XIX-lea, organizat în jurul echilibrului de putere, suveranităţii naţionale şi sferelor de influenţă.

Raportul nu recomandă ca Statele Unite să revină la conceptul de ordine internaţională liberală. „Ordinea internaţională liberală este o invenţie relativ recentă şi este din punct de vedere analitic diferită de antecedentele sale din Carta Atlanticului până la crearea NATO. Termenul nu a existat în timpul Războiului Rece – când «Lumea Liberă» sau «Occidentul» a fost folosit pentru a descrie blocul de naţiuni condus de SUA. Conceput a apărut abia după 1990. Substanţa sa este desigur admirabilă şi merită conservată, dar are, de asemenea, câteva dezavantaje. Reduce politica externă a SUA la un set abstract de principii care sunt adesea încălcate. În plus, există puţine semne că rezonează cu ceea ce vrea opinia publică, ceea ce înseamnă că poate fi uşor abandonată. Această ordine încorporează, de asemenea, aspiraţii universale care au devenit imposibil de urmărit din cauza schimbărilor atitudine ale Chinei şi Rusiei, precum şi cele ale unor puteri mijlocii, cum sunt Brazilia şi Turcia.” Sunt desigur şi destui alţii, e drept tot mai puţini, care întreţin în continuare acest gen de iluzii spunând că s-a ajuns în acest impas din cauza lui Trump şi că un altfel de preşedinte ar putea răsturna situaţia. Însă este o abordare tot mai greu de susţinut care ignoră realităţi geopolitice evidente.

Pe de altă parte, autorii raportului, deşi se arată îngrijoraţi de probleme societale interne din Occident, văd, previzibil, doar problemele provocate de puseele naţionaliste şi de populismul iliberal, ignorând efectele cu adevărat devastatoare ale radicalismului identitar stângist. În general astfel de analize geopolitice tind să nu ia în calcul adevărata dimensiune a crizei interne din Occident. O menţionează la un moment dat însă accentul cade pe discutarea unor scenarii, tipuri de alianţe globale, noi priorităţi geopolitice, mari strategii. E adevărat, sunt şi voci, ca aceea a profesorului Graham Allison, de la Universitatea Harvard, care avertizează că principala provocare este criza din sistemul politic american, enorm de polarizat. Iar această părere a fost emisă cu mult înainte de escaladările dramatice din ultimele zile. În acest context, sunt unii care pun sub semnul întrebării chiar capacitatea de supravieţuire a civilizaţiei occidentale, în ansamblu. Civilizaţie aflată sub un susţinut asalt pe toate dimensiunile, inclusiv pe cea culturală.

Vestea proastă este că, dacă ne uităm în urmă, în istorie, astfel de momente de turbulenţă au avut efecte majore şi, din păcate, nu mai există nici un fel de garanţii absolute, inclusiv în ceea ce ne priveşte. Am asistat la reconfigurări ale teritoriilor unor state, s-au creat şi consolidat noi sfere de influenţă, au fost schimbate, impuse, noi modele de societate, aşa cum s-a întâmplat şi în Europa de Est după cel de-al doilea război mondial. Cât va dura acest parcurs de tranziţie şi ce ne aşteaptă la căpătul său e greu de spus. Însă ne putem uita la o serie de tendinţe care ar putea să ne afecteze semnificativ. În cazul nostru vitale sunt cele privitoare la perspectivele relaţiilor transatlantice şi la felul în care se va raporta Europa la Rusia şi China. Iar în ambele situaţii un rol determinant îl va juca Germania.