Daca Grand Slam nu e, nimic nu e!

Toată suflarea românească trăieşte astăzi la tensiunea finalei feminine de la Melbourne, în care va evolua numărul 1 mondial, Simona Halep. Întâmplător sau ba, Simona asta este româncă şi va avea toată românimea alături de ea. De ce atâta febrilitate, atâta pasiune pentru o finală de tenis? Pentru că acest turneu face parte din categoria celor patru majore, reunite sub denumirea de Grand Slam, sau mai pe româneşte Mare Şlem. Şi la noi s-a încetăţenit ideea că nu poţi fi numărul 1 mondial dacă nu câştigi un turneu de acest gen. Numărul 1 mondial, distincţie obţinută prin acumularea selectivă a rezultatelor obţinute de-a lungul unui an nu ajunge: dacă Grand Slam nu e, nimic nu e!

Permiteţi, înainte de a continua discuţia, o amintire mai veche dintr-un alt sport. Acum 17 ani, în 2001, o româncă a câştigat toate cursele majore de 1.500 m din cadrul circuitului atletic Grand Prix, inclusiv cursele din Golden League (actualmente Diamond League). Toate, în afară de una, cea mai importantă: finala Campionatului Mondial outdoor care în acel an s-a disputat la Edmonton, în Canada. S-a întâmplat ca atunci, o altă mare atletă cu care s-a aflat într-un conflict notoriu (stins ulterior) să-i arunce mănuşa. Şi uite aşa, pe campioana olimpică la 5.000 m, Gabriela Szabo, a apucat-o subit pasiunea pentru 1.500 m, şi-a sacrificat proba care i-a mai adus încă două titluri mondiale, dar i-a suflat rivalei Violeta Beclea-Szekely titlul mondial pe care îl aştepta de o viaţă, titlul pe care toată lumea îl aştepta de la Beclea-Szekely. Ulterior, a venit şi bombonica-cireşica de pe tort, finala Grand Prix IAAF, un fel de Turneul Campio(a)ni(e)lor din tenis, care, în lipsa Gabrielei a revenit fără drept de apel Violetei. Aşa se scrie uneori istoria sportului.

Se poate transla acest exemplu în tenis? Nu. Pentru că în tenis, spre deosebire de atletism, nu există un campionat mondial. În majoritatea sporturilor, poţi câştiga la pas toate concursurile (turneele) dintr-un an, poţi domina clasamentele, însă eşti cel mai bun din lume, numai dacă îţi adjudeci titlul mondial. La tenis, nu se poate aşa ceva.

Păi, atunci, care să fie cel mai bun (cea mai bună) tenisman(ă)? Vrem Grand Slam, dar care Grand Slam îţi certifică titlul de cel mai bun? Pe vremea lui Ilie Năstase, titlul acesta (onorific) aparţinea învingătorului de la Wimbledon, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis din istorie. Spre regretului lui "Nasty”, dar şi mai mult al lui Mats Wilander care a câştigat într-un an toate turneele majore, în afară de Wimbledon. Cât despre "turneele campionilor” au rămas doar nişte şuşanele de sfârşit de an, într-o perioadă în care jocurile sunt făcute şi în care jucătorii frustaţi de neîmplinirile de peste an au ocazia să salveze un an ghinionist (exact, precum Ilie pe vremuri). Cert este că în niciun caz aceste finale ATP (WTA) nu certifică un campion mondial, fie el şi onorific.

La finele anului 2018, Simona Halep a încheiat anul pe primul loc în clasamentul WTA. Nu este nici această realizare "titlul mondial”, dar este proba supremă de constanţă la nivel foarte înalt a unei jucătoare de tenis. Dovadă că, în sondajul anual al organizaţiei jucătoarelor profesioniste (WTA), primul loc nu a revenit Simonei, ci spaniolei Garbiñe Muguruza, poate în amintirea vremurilor când Wimbledonul era rege. Un sondaj este un sondaj şi atât, la fel ca acela care l-a dat pe Cristiano Ronaldo drept cel mai bun fotbalist al anului.

Deocamdată, singurul lucru care îi lipseşte Simonei Halep pentru a fi considerată adevăratul număr 1 mondial este un titlu de Grand Slam. Pe care îl poate obţine astăzi. Reversul medaliei este că acelaşi lucru îi lipseşte şi Carolinei Wozniacki. O fată doar cu un an mai vârstnică decât Simona, dar cu experienţă sensibil mai mare. Când Caroline Wozniacki urca în top 10 mondial, Simona noastră se bătea cu Sorana Cîrstea pentru supremaţia naţională. Două finale de GS a pierdut Caroline, două a ratat şi Simona. Egalitate. Poate că orizontul de aşteptare este mai mare din partea danezei, dar diferenţa este alta, după toate toate probabilităţile: există mult mai puţini danezi care îi reproşează Carolinei această nerealizare, decât români care îi reproşează Simonei una sau alta. De aceea, Simona, dă-ne şi această satisfacţie să vedem ce pretenţii vor urma…