Daea, despre cum a ajuns nora lui, dansatoare, la APIA, unde soția lui este șefă: O fragă de fată, e dreptul ei constituțional

joi, 11 mai 2023, 21:56
1 MIN
 Daea, despre cum a ajuns nora lui, dansatoare, la APIA, unde soția lui este șefă: O fragă de fată, e dreptul ei constituțional

Toată familia lui Daea, la stat. Petre Daea, ministrul Agriculturii, a explicat, joi, în emisiunea „Audiență Națională cu Robert Kiss și Alexandru Rotaru”, la Digi FM, angajarea tuturor membrilor familiei sale în instituții aflate în subordinea sa, prin faptul că „este o pasiune pentru agricultură în familie”.

Iar nora sa, angajată la APIA, unde soția lui este șefa Resurselor Umane, este „o fragă de fată”.

Toată familia lui Daea, la stat

Nora ministrului, Antonia Luchian, de profesie dansatoare, a fost angajată la APIA, unde soția lui Petre Daea este șefă la Resurse Umane, potrivit G4Media.  Antonia Luchian a fost angajată în 2020 drept consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Anterior, aceasta lucra la propria firmă de „cursuri de dans” și „dansatori evenimente”. La momentul angajării, Daea nu era ministru, dar șefă la Resurse Umane în cadrul Agenției de Plăți era soția sa, soacra Antoniei.

În precedentul mandat de ministru al lui Daea, din perioada 2017-2019, s-au angajat în două instituții subordonate Ministerului Agriculturii fiica sa (la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) și ginerele său (la Agenția Națională pentru Zootehnie). 

Declarațiile ministrului Daea în legătură cu aceste angajări, pe Digi24.

Comentarii