Dan Bittman concertează la Botoșani de Ziua Femeii. Bilet de 175 de lei, care include și mâncare

joi, 18 februarie 2021, 12:57
1 MIN
 Dan Bittman concertează la Botoșani de Ziua Femeii. Bilet de 175 de lei, care include și mâncare

Poate cel mai mediatizat cântăreț român în ”epoca Covid”, Dan Bittman își reîncepe concertele la Botoșani. La aproape un an după ce spectacolele au fost blocate în totalitate de pandemie, în oraș vor avea loc show-uri timp de două zile la rând. Biletul de 175 de lei include și mâncare servită.

Solistul vocal de la Holograf va cânta pe 7 și 8 martie în sala Eminescu de la Rapsodia City Center într-un spectacol al cărui titlu spune totul: ”Sărbătorim femeia”.  

”Invită-ți femeia sau femeile din viața ta și vino să te reapropii social de viață, să asculți hituri ale muzicii bune, de la anii 80'-90' și până în prezent cu DJ Erick, să te bucuri de relaxare! Vino să-ți recalibrezi psihicul distrus în ultimul an de teamă și griji, lăsați fricile deoparte, viața merge mai departe și-n condițiile date!”, este mesajul organizatorilor. 

175 de lei de persoană este prețul, care include băutura și mâncarea (gustare, fel principal, desert).

Mai mult, pe botosaneanul.ro

Comentarii