De câte ori folosiţi cartela când aruncaţi gunoiul şi câţi vatmani la costum v-au sărit în ochi?

Ieşenii care aleg să colecteze selectiv gunoiul folosesc o cartelă, tastează codul şi aruncă deşeurile în pubelele „high tech” achiziţionate recent de Salubris. Ieşenii mai de la ţară, nostalgici să arunce gunoiul alandala în pârâul din fundul ogrăzii, sunt filmaţi şi amendaţi de Poliţia Locală. Aşa funcţionează, în teorie, serviciul de salubritate în oraşul nostru. În realitate, ieşenii nu au primit cartele, pubelele „high tech” se deschid cu mâna („trapa” de picior e de obicei stricată), iar camerele video sunt folosite rar, pentru diverse evenimente produse în zonă (infracţiuni sau accidente rutiere). S-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru un sistem „integrat” care asigură o colectare selectivă de 15%, în condiţiile în care anul viitor România trebuie să atingă pragul de 55%. Vor curge gârlă amenzile de la Bruxelles, dar ieşenii obişnuiţi să arunce gunoiul la gârlă tot nu vor fi amendaţi. Tariful la salubritate va exploda pentru toată lumea, nediferenţiat de simţul civic.

Modul în care funcţionează serviciul de salubritate la Iaşi e simptomatic pentru cum s-a modernizat oraşul cu bani publici. Multă formă, zero fond. Piste de biciclete desenate pe trotuar, butoane la semafoare care funcţionează ca la loto (6 din 49), spaţii verzi cu atenţionare „nu călcaţi iarba”, panouri în staţiile CTP care aproximează sosirea tramvaiului/ autobuzului în marja sfertului academic, rahaţi de patrupede la doi paşi de pubele amenaje pentru câini, trafic rutier lejer numai atunci când se taie curentul şi pică sistemul de management al traficului, spaţiu de artă contemporană dat pe mână unui politruc fascinat de cuşma dacică, festival al diasporei la care participă majoritar pensionari care au vizitat cândva Cehoslovacia, milioane de euro investite în academia de fotbal a Politehnicii, numai pe hârtie, pentru că banii ajung pe cardurile unor jucători mediocri din America Latină, pieţe pentru producători în care mişună samsarii, muzee amenajate cu fonduri europene în care nu intră decât angajaţii municipalităţii să-şi ridice leafa, blocuri anvelopate în culori după bunul plac, evenimente artistice de amploare care mor după prima ediţie, zile în care ieşenii sunt invitaţi să redescopere mersul pe jos sau transportul public, dar parcările instituţiilor publice se umplu de maşinile funcţionarilor, aer condiţionat în autobuze dacă are chef şoferul, care şofer trebuia să poarte uniformă, dar din varii motive nu mai poartă, cum şi controlorii urmau să se îmbrace „regulamentar”, dar s-au răzgândit, poliţişti călăre cât să nu le sară în ochi munţii de seminţe de lângă bănci şi, în general, o poliţie locală despre care afli că există când, o dată la zece ani, e arestat primarul.

Nu am enumarat mai sus proiectele futuriste de infrastructură sau deja celebrele machete cu care Primăria îi păcăleşte pe ieşeni o dată la patru ani. E un scurt inventar, defel exhaustiv, al unor investiţii publice uşor de implementat, inclusiv de o administraţie quasi-competentă şi pe alocuri coruptă. Sunt idei în general bune, ambalate frumos, dar de care se alege praful. Se risipesc anual milioane de euro pe proiecte cu sclipici şi „ambalaje” marcate ca bune-practici, dar care expiră imediat ce s-a tăiat panglica. Şi niciodată vreun vinovat, cu nume şi prenume. Ieşenii nu aşteaptă neapărat demisii sau tăieri salariale, ci decizii care să probeze o minimă responsabilitate a cheltuirii banului public. „X-ulescu a cerut cravate pentru vatmani, vatmanii le-au refuzat din motive obiective, X-ulescu a primit mustrare.” De ce ar colecta ieşenii selectiv gunoiul, câtă vreme Primăria îşi ascunde gunoiul sub preş?