De ce Iaşul (Moldova) primeşte doar firimituri drept investiţii publice

Marile investiţii publice din România sunt realizate în primul rând prin impunerea voinţei şi mai ales a puterii politice. Calcul economic, oportunitatea, efectele sociale, efectul de accelerare, polarizarea, gradul de sărăcie sunt prea puţin luate în calcul spre deloc în momentul în care sunt fundamentate proiecte cu fonduri publice. „Ban la ban trage” sau „la omul sărac nici boii nu trag” sunt doar două zicale populare care circulă în folclorul urban, una mai valabilă ca alta. Vedem cum adevărul „sare” din ele numai dacă ne uităm la investiţiile realizate cu bani publici în zona Ardealului şi în cea a Moldovei.

Cluj versus Iaşi. Este o comparaţie des aflată pe buzele moldovenilor când se gândesc la o zonă ideală sau vor să vadă cum stau faţă de alte părţi ale ţării. Este folosită şi de elevii din clasele terminale când se gândesc unde vor să continue studiile. Nu de mult, cea mai mare parte a absolvenţilor de liceu din zona de nord-est a ţării avea pe agendă pentru facultate Iaşul şi Bucureştiul. Acum, pentru o categorie destul de largă, pe traseu s-a insinuat obligatoriu şi Clujul.

Traseul acesta este consecinţa unui dinamism economic, social şi cultural mult mai efervescent în zona Ardealului. El vine ca urmare, desigur, a unui spirit politic mai dezvoltat în zonă. Spiritul acesta nu se mai regăseşte de mult la Iaşi, este prezent în zona societăţii civile, dar lipseşte cu desăvârşire în sfera politică, fiind înlocuit de o „febră a aurului”. Clujul a punctat decisiv în ceea ce priveşte multe investiţii: stadioane, săli polivalente, străzi, iar mai nou a înscris un gol de generic când a fost prins în Planul Naţional de Reconstrucţie şi Rezilienţă cu construcţia unei linii de metrou. Iaşul s-a ales doar cu firimituri, nici măcar un a putut căpăta un „Institut al Inimii” în condiţiile în care sectorul medical este de referinţă şi reprezintă o zonă cu pontenţial demonstrat şi pe viitor. Discuţia despre oportunitatea metroului în Cluj este o cu totul altă discuţie şi oricum nu în acest context.

Desigur, a contat foarte mult şi calitatea oamenilor aflaţi la conducerea municipiului şi a judeţului Cluj. Emil Boc a fost un premier cu rezultate cel mult modeste. Timpurile, oamenii care l-au înconjurat sau cu care s-a înconjurat, nu l-au ajutat. La Cluj, însă, a făcut performanţă. A ştiut ce butoane să apese ca să mişte lucrurile şi banii să vină către meleagurile sale. Gheorghe Nichita, Cristian Adomniţei, Mihai Chirica, Costel Alexe sau Maricel Popa, să enumerăm doar câteva nume fără să-i excludem pe ceilalţi, nu-i ajung nici la brâu micuţului Boc în privinţa rezultatelor. Sunt ca nişte ţânci care se joacă în nisip în faţa unui adult de 30 de ani care ridică singur, în faţa lor, o ditamai casă. În timp ce primarul Clujului a stat cumva departe de scandaluri, ei sunt înfundaţi până-n gât în ele. De numele lor s-au agăţat numai rele: condamnări, dosare penale sau acuzaţii de corupţie. Poate singura investiţie notabilă din ultima vreme din municipiul Iaşi este cea de la Aeroportul Iaşi, modernizat în mandatele lui Cristian Adomniţei (n.r. – a pornit la drum cu banii puşi deoparte de fostul primar şi şef al CJ Constantin Simirad) şi Costel Alexe. Să nu uităm însă că în judeţul Cluj exista o aerogară modernă dinaintea celei din zona noastră, iar traficul l-a depăşit constat pe cel din Iaşi, vârful din 2019 fiind de 2,9 milioane de pasageri, iar la noi ne aşteptăm în 2023 să avem 2,5 milioane de pasageri. Clar este că au fost înaintea noastră. Încă un gol marcat în poarta politicienilor de Iaşi.

Acest spirit s-a răsfrânt şi asupra parlamentarilor din Iaşi, care se comportă ca nişte bieţi mieluşei în faţa celor de la centru. Zilele acestea s-a discutat la Bucureşti formarea guvernului Ciolacu. S-a vorbit şi înainte de greva profesorilor. Niciun ieşean nu şi-a găsit loc pe vreo listă. A fost vehiculat Alexandru Muraru, dar acesta a negat că ar vrea să facă parte din noul executiv. Pe la colţuri se vorbeşte însă că nu a fost luat în calcul nicio clipă, nimeni nu i-a propus nimic, cert este că pe surse a apărut o ştire care-l dădea că ar fi în cărţi la Cultură. El s-a grăbit însă să nege orice implicare. Politica nu este un joc pentru pudici şi sfioşi. Peste tot este o lume plină trădări, venin şi compromisuri. Este un joc de umbre. La noi, unde democraţia a împlinit doar câteva decenii, această scenă este cu atât mai murdară şi populată de tot felul de „vietăţi” înfometate, însă dacă nu suntem prezenţi la masa unde se taie pâinea, vom primi doar firimituri şi coji uscate.

Poate în ţările civilizate şi în democraţiile consolidate, alocările pentru investiţii se fac în funcţie de o serie de factori obiectivi şi transparenţi. Ideal ar fi să se întâmple aşa şi în România, acum însă nu este cazul. Ca să nu ne alegem doar cu ce pică de pe masă, Iaşul are nevoie de politicieni puternici şi autentici, mult mai atenţi la nevoile publicului şi mai puţin la buzunarele proprii. Ca aceste vorbe să nu se transforme într-o utopie este nevoie să se înţeleagă clar că dezvoltarea unei comunităţi îi face şi pe politicieni să prindă aripi, să se îmbogăţească, să trăiască mai bine. Metodele lor actuale sunt demne de stăpânii de sclavi, de baronii feudali sau de şefii de bande din America Latină. Provoacă multă frustrare în jur şi nu menţin pacea socială, tulburările nu fac societatea mai stabilă, mai fericită sau mai împlinită, ci o ţin într-o stare de tensiune ce generează violenţă, neîncredere sau letargie.