Caută 
1 MIN
Zilele trecute, am dat peste o postare a lui Horst Samson (poet originar din România, născut în 1954 în Bărăgan, unde părinţii săi, şvabi bănăţeni, fuseseră deportaţi, alături de mulţi alţi şvabi – altă pagină tristă din istoria comunismului din România). V-o traduc: „Cea mai nouă campanie teroristă a Luisei Neubauer, sprijinită de de-acum cunoscutul profesor Matthias Quent, vorbitor de mare viteză şi populist de stânga: ‹Alegerea între timp şi democraţie n-o mai avem!›”
Aici întrerup citarea postării, pentru a sublinia că am tradus ad litteram zicerea Luisei Neubauer, care-n original sună aşa: Die Wahl zwischen Zeit und Demokratie haben wir nicht!
Concluzia lui Samson: „N-am auzit de mult o pledoarie mai clară pentru introducerea dictaturii în Germania (…) Încet-încet ţi se face frică, văzând încotro se-ndreaptă această societate aflată-ntr-un vârtej de stânga. Nu mai există timp pentru democraţie!!!???”
Dar haideţi să vedem cine este Luisa-Marie Neubauer (*1996, Hamburg): este o activistă germană pentru apărarea climei, una dintre principalele organizatoare din Germania a grevelor şcolare Fridays for Future iniţiate de Greta Thunberg, zice Wikipedia. Susţine ieşirea Germaniei până-n 2030 din folosirea cărbunelui şi o politică climatică compatibilă cu Acordul de la Paris. E membră a partidului verzilor (Bündnis 90/Die Grünen) şi se angajează pentru diferite ONG-uri. Ca fapt divers, în 2019, la Summitul UE de la Sibiu, Neubauer, împreună cu alţi activişti pentru climă, s-a întâlnit cu Emmanuel Macron şi încă opt şefi de state şi de guverne din UE.
Acum, înapoi la context: şocanta vorbă a fost rostită marţi seara (18 octombrie) pe ZDF (al doilea post public tv), în talkshowul lui Markus Lanz. Invitaţi, pe lângă Neubauer: fostul ministru de Interne Thomas de Maizière (CDU), amintitul profesor universitar (sociolog) Matthias Quent şi jurnalista Anja Maier (Focus).
Dintr-un articol semnat de Marlen Schubert (Der Westen), am mai aflat una-alta din ce a spus Neubauer la emisiunea lui Lanz. La un moment dat, ar fi spus vizibil enervată: „Sinceră să fiu, uneori mă simt ca într-un univers paralel. Ce naiba facem noi aici?” Mda, bună întrebare… Mai departe:
„Catastrofele vor veni şi nu vom putea opri mare parte dintre catastrofe.” Invocând apoi faptul că infrastructura n-ar fi aptă să le facă faţă, că oamenii n-ar fi suficient de apăraţi împotriva inundaţiilor, a secetelor, a lipsei recoltelor, Neubauer a concluzionat că „nu poate exista o democraţie intactă, dacă alunecăm din stare de urgenţă în stare de urgenţă către o lume, în care clima devine incontrolabilă, n-avem cum să ţinem pasul. Suntem într-o cursă contratimp.”
Moment în care ar fi intervenit fostul ministru de Interne: „Dacă e vorba de alternativa timp sau democraţie, atunci eu sunt pentru democraţie.” Acesta a fost momentul în care Neubauer a rostit replica-i şocantă (ca să nu zic: halucinantă): „Die Wahl zwischen Zeit und Demokratie haben wir nicht.” – „Alegerea între timp şi democraţie n-o avem”,‘care va să zică.
Bun, deci n-a spus chiar că nu mai avem timp pentru democraţie. Şi, okay, a invocat o realitate care există (catastrofele naturale tot mai dese, stările de urgenţă ce se tot succed ori riscă să se succeadă, aş adăuga eu), putându-se spune în apărarea activistei germane că într-un asemenea context, democraţia, da, este în pericol, cum susţine şi jurnalistul ARD (primul post public tv) Georg Restle: Neubauer „nici n-a ‹dispreţuit› democraţia, nici n-a făcut apologia dictaturii. Pur şi simplu a indicat pericolele pentru democraţie odată cu escaladarea crizei cilmatice.”
Poziţie susţinută în continuare, recunosc, şi de Neubauer, atâta doar că tot sună utopic: „Apărarea dreaptă şi rapidă a climei este mijlocul de apărare a democraţiei pe care-l avem. Căci ceea ce vedem acum, când vin stările de urgenţă, este că spaţiile democratice sund restrânse.” Atunci n-ar mai fi timp, atunci ar dicta starea de urgenţă şi nu instanţele parlamentare, concluzionând finalmente:„Cu cât există mai multă stare de urgenţă, cu atât mai puţină democraţie avem!”
Bun. Fraza asta aş semna-o şi eu. Dar tot rămân cu sentimentul că, deşi Lusia Neubauer a reuşit cumva să dreagă busuiocul prin discursul ei, subconştientul a trădat-o în momentul în care a rostit fraza cu alegerea între timp şi democraţie pe care n-o (mai) putem face, pentru că, rezultă indirect, nu-i aşa, nu (mai) avem timp. Ideea asta bântuie prin minţile majorităţii activiştilor de stânga (stai aşa: există şi alţii, există şi activişti de dreapta?), mai toţi antrenaţi, mai nou, în salvarea planetei, într-o cursă, cum altfel, contratimp. Stările de urgenţă invocate de Neubauer sunt practic contrabalansate de marea stare de urgenţă în care văd ei clima, omenirea, Terra. Care trebuie salvate. Urgent. Situaţie în care, desigur, dacă eşti suficient de convins de propriile poziţii (radicale, desigur), un activist pur-sânge, cum ar veni, alunecă cât ai zice peşte într-o abordare totalitară: Băi, se duce dracului planeta, iar noi ne încurcăm în chestii precum democraţia?!? Oricum, în triada asta – climă, omenire, planetă, parcă lipsesc (ca-ntotdeauna când intră-n acţiune revoluţionarii misionari, de sorginte bolşevică) oamenii obişnuiţi, reali existenţi şi trăitori în lumea asta tot mai nebună. Care vorba Anjei Maier, „se simt ca nişte unelte şi nu ca nişte actori” (cu sensul de actanţi)…
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
