Un bărbat din Bâlteni, judeţul Gorj, a descoperit, miercuri seara, sub cada garsonierei în care locuia, mai multe oase umane care se presupune că ar proveni de la un copil. Acesta a anunţat Poliţia Gorj, care a deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, a declarat, miercuri seara, că bărbatul care a făcut descoperirea cumpărase de curând garsoniera şi urma să o renoveze. "Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată de un bărbat de 37 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că a găsit nişte fragmente osoase în locuinţa din localitatea Bâlteni, pe care a achiziţionat-o cu câteva luni în urmă şi o renova. Osemintele au fost ridicate de poliţişti şi depuse la SML Gorj pentru stabilirea naturii acestora", a spus Lazăr. Surse din cadrul anchetei arată că există suspiciunea că oasele, care au fost găsite în baie, sub cadă, ar aparţine unui copil. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.